„Nu se vede, dar sint grasa!“ – frumusetea poate deveni o obsesie

Pentru o silueta filiforma, multe dintre noi sint gata sa incerce orice dieta, orice produs cosmetic, orice procedura. Unde este granita intre slaba-frumoasa si slaba-prea slaba si, mai ales, ce cred barbatii despre acest ideal de frumusete transformat in obsesie mondiala?

Masline nu saptamina asta, la rosii am renuntat pentru toata viata (contin zahar!), morcovi o sa am voie saptamina viitoare, mi-a promis nutritionista, dar numai daca nu ma ating de ciocolata pina atunci…” Din insalata speciala pe care si-a comandat-o amica mea, salata destul de piperata (la pret) pentru ca ne aflam la un restaurant foarte stylish, nu au mai ramas decit o laptuca, taiata frumos in fisii, si citeva rondele anemice de castraveti. Celelalte ingrediente vor porni inapoi catre bucatarie, pentru a elimina tentatia, iar noi doua ne vom termina prinzul si ne vom intoarce la birou mai infometate decit am plecat. Suna familiar, nu?

Noi, femeile, sintem gata sa facem orice pentru a fi slabe. Sa iesim sa alergam prin viscol, sa purtam folie alimentara pe sub jeansi ca sa transpiram si sa slabim (asa era moda la mine in liceu), sa traim doar cu brinza de vaci si suc de lamiie, sa platim un desert din care mincam doar 2%, sa aruncam la gunoi o tava de cornulete pri­mite in semn de prietenie de la viitoarea noastra soacra. Am o matusa de 97 de ani (nu va mint, daca v-as minti n-as fi indraznit sa va spun o virsta atit de inaintata) care, din cind in cind, se priveste panicata in oglinda, se bosumfla si anunta ca trebuie sa slabeasca. Drept urmare, bea inaintea fiecarei mese putin otet de mere si face in fiecare dimineata cita gimnastica ii permite reumatismul.

Dar lucrurile nu sint atit de simple si nu pot fi rezumate in propozitia „Femeile vor sa fie slabe chiar si la 97 de ani”, pentru ca imediat se naste o lista intreaga de intrebari: de ce femeile care sint deja foarte slabe vor sa slabeasca? De ce femeile slabesc pentru a fi pe placul barbatilor, iar acestia intorc capul dupa o femeie plinuta care maninca pe strada un strudel cu mult – nomine odiosa! – zahar? Unde este granita intre slaba-frumoasa si slaba-prea slaba? Sintem enervante sau simpatice atunci cind intr-o luni incepem regimul cu proteine, intr-o marti pe cel disociat si miercuri refuzam sa mai mincam pentru ca de la atitea regimuri ne-am ingrasat? si cea mai importanta intrebare: de unde stim noi daca sintem prea slabe? Eu, de exemplu, cind ma uit la pozele mele din liceu, ma apuca literalmente plinsul vazind cit de slaba eram in vremea in care ma consi­deram „cea mai grasa fiinta de pe pamint”. O alta amica de-a mea a trecut printr-un soc cind, dupa ce fostul ei coleg de facultate cu care iesise la cina i-a spus „Cit de slaba esti!”, iar ea i-a raspuns cu un zimbet pina la urechi pentru compliment, i s-a explicat pe toata durata cinei ca pentru barbati exista si conceptul de „prea slaba”. Of, ar trebui sa se hotarasca si barbatii odata si sa ne co­munice in mod oficial ce isi doresc de la noi. Pentru ca, incet-incet, se vor trezi intr-o lume populata de multiple variante de Kate Moss care le vor gati broccoli cu andive. Nu putem face un sondaj mondial, dar i-am intrebat pe barbatii din preajma noastra ce parere au despre relatia femeilor cu propria lor silueta.

Atractia trece (si) prin stomac (Dragos Bucurenci)

Cred ca alimentatia e o forma de igiena interioara, asa ca atitudinile mele in legatura cu practicile alimentare ale femeilor sint oarecum din acelasi registru cu ceea ce-mi inspira igiena lor (si nu numai a fe­mei­lor, ci a oamenilor in general).

Nu cred ca e nimic sexy intr-o igie­na sauvage, dupa cum nu ga­sesc nimic atractiv intr-o casa mereu vraiste, in care curatenia lasa de dorit. Imi place sa vad putina dezordine, multe culori, haine aruncate unele peste altele, dar reactionez prost daca gasesc resturi de min­ca­re sub pat sau mirosul asternuturilor imi spune ca n-au mai fost schimbate de cind menajera, exasperata si ea, si-a dat demisia.

Pe de alta parte, obsesia ordinii si a curateniei mi se pare si ea un turn-off. Daca faci dus mai des decit mergi la toaleta, daca stergi volanul cu solutie antibacteriana inainte sa conduci, daca schimbi asternuturile in fiecare zi, daca nu bei niciodata apa din aceeasi sticla cu mine, daca ma pui sa ma sterg cu spirt pe miini inainte sa-ti fac masaj, gaseste-ti pe cineva cel putin la fel de ticnit ca tine. O casa in care totul e alb, chiar si servetele de la bucatarie, nu mi se pare cool. Mi se pare funerara.

Schimbind ce e de schimbat, o femeie care maninca orice mi se pare la fel de atractiva ca una care nu se spala. E vorba tot de murdarie, doar ca cea interioara se vede mai greu. N-am avut niciodata fantezii cu printese Xena devorind ciozvirte din care picura, sfiriind, grasimea. Cred ca o salata poate fi un preludiu mult mai bun pentru o dupa-amiaza fierbinte decit o tigaie de grasimi hidrogenate si radicali liberi cancerigeni.

Nu fac foarte bine diferenta intre o femeie care bea mai mult de un pahar de vin pe zi, una care injura ca la usa cortului sau una care maninca junk food. Alte masti, acelasi trashing.

Iar daca ultimele cresteri in greutate nu te mai fac sa te simti bine in pielea ta, prefer sa te vad contemplind dezolata farfuria cu legume decit sa te aud smiorcaindu-te ca vrei sa slabesti, dar ca n-ai timp nici saptamina asta sa mergi la sala sau ca (tot) mama e de vina pentru ca te-a crescut cu friptura si cartofi prajiti.
 

Dar, asa cum nu-mi plac fundamentalistele luptei antimicrobiene, tot asa ma astept ca grija pentru ce si cum maninci sa fie integrata firesc in viata ta si sa nu faci din asta o manie. Dietele de infometare sau lipsa oricaror indulgente culinare din meniul tau mi te vor face destul de re­pe­de plicticoasa si chiar antipatica. Nutritionistii le spun de ani de zile gurmanzilor ca mincam pentru a trai, nu viceversa. Ma astept ca si adep­tele dietelor sanatoase sa-si insuseasca aceasta maxima si sa nu faca din nutritie cel mai frecventat subiect de conversatie si nici obiectivul principal al fiecarei zile.

In fine, cred ca abia grija fata de tine face ca micile placeri sa poata fi apreciate cu adevarat, iar eu gasesc ca o femeie este cu atit mai frumoasa cind isi ingaduie sa se bucure de ele. Imi plac, spre exemplu, femeile care-si pot mentine silueta, indulcindu-si ceaiul de plante sau limonada cu putina miere, tot asa cum imi plac femeile care topesc uneori in gura o tableta de ciocolata cu multa cacao. si, daca tot am adus vorba despre asta, imi place foarte tare sa maninc inghetata in doi. Dar n-as vrea ca aceste rinduri sa se articuleze intr-o invitatie la exces, asa ca, precaut, am sa ma opresc cu mina pe lingurita.

Sint ceea ce nu maninci (Jean Lorin Sterian)
Draga mea,
Ridica-ti ochii din revista si asculta-ma. Nu dureaza mult. Cind te vad ca intepenesti in dreptul paginilor cu sfaturi pentru slabit, ma apuca brusc cheful de vorba. Sau sa plec de acasa. De obicei, dupa ce le recitesti de o suta de ori, te ridici brusc. stiu ce vrei sa faci: sa golesti frigiderul. Trebuie sa te plachez de fiecare data. Calorii. Hai sa vorbim despre calorii. Ce sint alea? Toate femeile pe care le-am intilnit vorbeau despre calorii si m-am sfiit intotdeauna sa le intreb. stiu doar ca au legatura cu algebra pentru ca se calculeaza si cu fizica pentru ca sint relationate cu greutatea. Doua materii la care nu am avut decit note mici. Ce cauta caloriile in viata noastra? Cind pronunti „calorii“, nu ma gindesc decit la ca­rii, adica niste fiinte mici si rele care ne-au ros relatia.
Tot timpul ga­sesc prin casa post it-uri cu texte care par des­prinse din meniul unor restaurante pentru pi­tici: „O cana de supa de rosii facuta cu un sfert de cana cu lapte de­gresat si o jumatate de cana de apa – 111 calorii“ sau „60 de grame de ton pregatit cu apa, scurs si ames­tecat cu doua lingurite de maioneza degresata si servita cu doi biscuiti din faina integrala – 98,8 calorii“.

Daca esti ceea ce maninci, atunci din fiinta ta nu a mai ramas mare lucru. Fata pe care o iubeam s-a transformat intr-un poster. Mi-e teama sa te mai asist probind haine. Te uiti la mine si stiu ca urmeaza intrebarea: „Cum imi sta in rochia asta?“. Nici nu apuc sa raspund, ca incepi sa te smiorcai: „M-am ingrasaaaat”. Nu mai am cuvinte de consolare. Le-am consumat in timp ce te priveam rozind o bucata de telina linga care se aflau trei boabe de afine. M-am saturat sa ma simt prost pentru fiecare snitel pe care-l consum pe blat cind dormi. Aseara m-am uitat la La grande bouffe. Asta ca sa-ti dai seama in ce stare sint. si-mi vine sa-mi dau palme in fiecare zi pentru ca, atunci cind ne-am cunoscut, ti-am marturisit ca sint atras, iremediabil, de fetele slabe.

Minciuni mari si grase ( Tom Wilson)
Sexualitatea functioneaza pe principiul lui Goebbels: daca repeti o minciuna destul de des, ea devine adevarata. Media poate face orice lucru sa fie sexy: daca cineva ar vrea sa faca petele, picioarele paroase sau nasurile mari sa fie sexy, ar reusi. (Daca vreodata petele, picioarele paroase sau nasurile mari devin sexy, voi fi si eu, in sfirsit, in stare sa-mi lansez cariera in modelling.) In orice caz, ideea e ca societatea ne dic­teaza ce e sexy, iar noi ascultam orbeste ca niste oi. Nu e absolut nimic sexy la femeile incredibil de slabe. Pentru 99% din istorie treaba a functionat chiar invers – femeile grase erau irezistibile. Doar atunci cind industrializarea a scazut pretul mincarii lucrurile au luat-o razna si, brusc, femeile cu coastele la vedere si picioare care de abia le pot duce propria greutate au devenit sexy.

Cum va spuneam, sexualitatea noastra este in totalitate conditionata de societate. Noi nu avem nici un cuvint de spus. Daca ni se zice ca femeile slabe sint sexy, atunci pe ele le consideram atractive. Ca oricarui barbat de pe planeta, si mie mi se par irezistibile femeile dureros de slabe, dar nu pot face nimic in aceasta privinta. Mi-a fost imprimat in creier de la o virsta frageda. Sint ca un robot programat de un savant malefic. Imi plac femeile slabe.

In orice caz, faptul ca barbatii sint atrasi de femei care arata ca si cum nu ar fi mincat nici o masa consistenta in ultima luna e mai putin grav decit faptul ca femeile insele au inghitit MINCIUNA MARE sI GRASA. Cele mai rautacioase co­men­tarii cu privire la greutatea femeilor vin tot de la femei. Pentru noi, barbatii, nu e chiar asa o problema. Noi nu avem asa multe ifose. In adincul nostru, cu totii avem dorinta primitiva de a fi cuprinsi in grasimea unei femei. Femeile sint cele care, atitate de media, au transformat atractivitatea intr-un soi de catfight de proportii olimpice. Femeile au ajuns sa perceapa obezitatea altor femei ca pe un fel de afront, ca pe o jignire adusa feminitatii in general. E destul de ingrozitor.  

Oricum, decit sa accept aceasta ierarhie fara sens a fru­musetii, in care femeile slabe sint preamarite ca niste zeite, in timp ce femeile grasute sint la fel de atra­gatoare ca niste ciini morti im­bra­cati in rochii, mai degraba agit un pic lu­crurile. Iata si solutia:

De cite ori nu ati vazut un barbat mare si gras, echivalentul uman al omuletului de la Michelin, de brat cu o fata slaba? Citi barbati grasi nu cunoasteti (de obicei purtind lanturi de aur si cu parul naclait de prea mult gel) cu prietene care cin­taresc cam o zecime din greutatea lor? Nu numai ca aceste discre­pan­te fac relatiile sexuale sa fie oarecum peri­culoase, dar este si gresit. Fe­meile grase cu care ar trebui sa iasa acesti barbati sfirsesc singure si fara sa fie iubite de nimeni, in vreme ce pentru barbatii anorexici ca mine, cu pi­cioa­re ca sticsurile, nu mai ramine nici o fata slaba. In termeni economici, este o deformare a pietei. Avem, asadar, nevoie de o redistribuire. Mafiotii grasi ar trebui sa aiba iubite grase! Barbatii ca mine, cu brate plapinde si cu picioare fragile si usor de frint, ar trebui sa aiba prietene de statura similara. In acest fel, tipii grasi din mafie, care controleaza media, vor incepe sa-si puna iubitele grase pe copertele revistelor. Grasimea o sa redevina, incet-incet, sexy si atragatoare. Barbatii ingrozitor de slabi vor avea, in sfirsit, prietene la fel de slabe. Slabanogii cu slabanogii. Grasunii cu grasunii. Toata lumea se simte frumoasa si traim cu totii in pace si armonie pentru eternitate. Frati si surori, alaturati-va mie! Revolutia grasilor incepe aici!

Eu nu visez la Naomi (Ovidiu Simonca)
Sa ne lamurim: daca situatia sta asa cum o prezentati voi – adica siluetele filiforme fac ravagii printre tovarasele noastre de viata, devenind ideal, obsesie, mod de viata, vis urmarit cu obstinatie –, nu prea am ce comenta. Cred ca ati luat-o razna. Pro­testez vehement, din acest colt de pagina, impotriva a tot ce inseamna „sa slabesti“ pentru ca e la moda. Voi prezenta si trei argumente.

Intii si intii, tovarasele noastre de viata nu defileaza pe nici un podium de moda. Ele sint ale noastre – cu grijile lor, cu viata lor, cu acel corp pe care il desfid (in secret sau cu voce tare). Iar noi, barbatii, n-avem nevoie de exponate, de trofee pe care sa le asezam in vitrina. Nu cred ca barbatii isi aleg femeile avind in minte un podium de prezentare de moda. Va marturisesc ca nici in visurile mele cele mai erotice nu mi-am inchipuit ca as sta la o cola cu Naomi Campbell. Am un handicap: nu-mi pot duce nalucirea mai departe de acel podium, nu cred ca i-ar placea la Vama Veche, nu cred ca ar sta nopti intregi de vorba, la o trancaneala relaxata, si in camera sa curga suave acorduri de jazz – deh, dulcea Naomi trebuie sa doarma bine si mult…

In al doilea rind, de ce trebuie o femeie sa fie slaba, ingrozitor de slaba, super-slaba, nesfirsit de slaba? Nu va avea nici o bila alba in plus in fata barbatilor. Mie nu mi-ar placea o doamna sau o domnisoara care se chinuieste sa slabeasca, desi infatisarea sa este mai mult decit agreabila! Nu mi-ar placea in ruptul capului o femeie care sa-mi impuie capul cu prostiile sale despre cure de slabire! Credeti-ma pe cuvint: nu va fortati sa va schimbati infatisarea, nu tremurati la gindul ca n-o sa mai fiti rivnite. Cind un barbat v-a ales, n-a construit in minte imaginea voastra cu 20 de kilograme mai putin. Dimpotriva, as spune: s-ar putea sa produceti dezamagiri daca va straduiti sa slabiti prea mult. Eu sint de parere ca o femeie trebuie sa aiba forme. Da! Sa poti pune mina, sa poti atinge, sa fii frisonat de anumite mladieri ale corpului. si prefer sa ma uit la o glezna fina decit la niste picioare foarte, foarte slabe.

Si, in al treilea rind, femeia care vrea sa slabeasca cu orice pret uita un lucru fundamental: nu curele de slabire fac deliciul unui cuplu. Mult mai important este cit de placuta e acea persoana, cum stie sa glumeasca, cum reuseste sa depaseasca momentele cind e imbufnata si nervoasa, cum se daruieste, traind autentic si incandescent o relatie. A fi excesiv de slaba nu este o virtute, e o tortura aberanta a unui corp de care trebuie sa va ingrijiti, nu sa-l asezati in chingile unui pat al lui Pro­cust. De ce n-ar fi virtuoasa o femeie care are fundulet, in timp ce una care n-are ar fi? Eu cred ca, uneori, femeile sint prea marcate (si dependente) de vedetele din lu­mea modei. Ar fi bine sa se uite si la actrite, si la sportive, si la scriitoare. Vor vedea ca altele le sint idealurile. Chestia cu slabitul e o obsesie feroce: anulati-o, alungati-o din minte, dati restart proiectiei voastre despre corp. Cautati-va alte idealuri, iar daca suferiti de un deficit de admiratie, aflati ca nu slabitul e leacul. Daca stiti ca puteti fi simpatice, v-ati salvat, ironia si relaxarea va vor elibera de complexul acesta morbid. Cind iubitul vostru va spune „Draga mea“, el se uita in ochii vostri care au o stra­lu­cire intensa si stranie; in nici un caz nu va urca pe cintar ca sa va priveasca in ochi.

O femeie frumoasa e, in primul rind, feminina ( Mihai Dobrovolschi)
Eu sint un pofticios. Incapabil de a amina placerea, compensez a­ceas­ta lipsa de rafinament, din teama de-a fi mediocru, cu o scurta dar adinca intensitate a mo­mentului. Prefer, deci, sa devorez si nu sa admir. De-aceea, poa­te, in a­tracta mea fata de se­­xul opus, folosesc cu­­­vin­te precum „pof­ta“, „car­nal“ sau „voluptate“.

De-aici pornind, imi este foarte greu sa a­sociez terminologia ero­tica persona­la cu o femeie sla­­ba, prea sla­ba, care din do­rin­ta de a fi lunga devine doar discreta.
Pentru mine, o fe­me­ie frumoasa este, in pri­mul rind, femini­na. Iar o femeie fe­mi­ni­na es­te im­pon­de­rabila, fer­tila, adin­ca, divi­na. Ori toate astea imi duc gindul de­par­te de un tarus de oase infipt in pa­mint, si anume la o fiinta ca­re nu calca pe sub ea, o fiinta care plu­teste cu usurinta, tinuta in aer de ve­sele baloane co­lorate a­se­zate curb pe corpul ei.

Nu fac apologia feme­i­lor de gabarit. Dar cred ca niste picioare lungi si frumoase ar trebui sa anunte mindre cind se termina, cu doua cupe rotunde, fier­binti si aramii. Cred ca o talie subtire poate sa-nfloreasca-n sus, in niste clo­po­te bucu­roa­se, care-ncep sa celebreze in ritmul respiratiei cind nu-si mai pot tine in friu propria generozitate si incep sa iasa din ele inse­le. Cred ca femeia are nevoie mai degraba de un obrajor cu care sa se supere rasfatata decit de un obraz suplu, taiat grav si drept, cu care sa aspire la raceala statuii. Cred ca lumina lina a lunii trebuie sa cada tare pe o carne de argint si nu sa se joace printre zabrelele unui piept timid. Cred ca greutatea virstei trebuie sa aduca zimbete sub sini si nu teama de-a se arata. Cred ca speranta de-a slabi e o slaba speranta.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle