Nu spui adevarul, faci abstractie de anumite detalii, relatezi basme – sau oricum vrei sa le numesti, cu totii mintim din cand in cand, iar copiii sunt nu fac exceptie.
Citeste mai jos despre cum sa procedezi atunci cand te mint copiii si ce sa faci daca totul a devenit deja un obicei.
Asemenea multor comportamente ce iau nastere devreme in viata, a minti este o parte normala care face parte din dezvoltarea unui copil. E aproape un adevar universal faptul ca cei mici vor experimenta minciunile intre patru si sase ani. Ei mint din aceleasi motive pentru care o fac si adultii: pentru a evita conflictul din cauza caruia ceva ar merge gresit sau pentru a-si castiga statutul social (de exemplu, capata mai mai multa atentie odata ce spun O sa imi iau un catelus!'). E vorba despre cum se descurca parintii in aceste situatii: comportamentul adultilor va fi cel care va indica fie dezvoltarea lor, fie stagnarea lor in… pampers.
In primul rand, nu le da ocazia de a minti. Nu il intreba, ai stricat lampa?' daca stii deja raspunsul. E posibil ca ei sa se simta speriati sau rusinati si sa minta pentru a evita pedeapsa. Incearca altceva: Am vazut ca tu ai stricat lampa, ce putem face pentru a o repara?'. Copilul tau va invata ca nu esti o sperietoare si astfel, ii va fi mult mai la indemana sa aiba incredere in tine.
Incearca de asemenea sa descurajezi comportamentul aparent inocent, dar necinstit al copilului tau de sase ani de a trisa la un joc doar pentru ca vrei ca el/ea sa castige si sa se simta bine. Cel mai bine e sa il corectezi. Daca va trisa din nou, spune-i ca nu veti mai juca deloc. Poate parea dur, dar gandeste-te cat de mandri veti fi amandoi in momentul in care va castiga jocul cinstit.
In momentul in care micutii ajung deja la varsta de sapte ani, ei au deja ceva experienta in a „vinde gogosi” si acum e momentul in care etapa minciunilor poate avansa. Cum stau, de fapt, lucrurile? Noi suntem propriul exemplu al copiilor nostri. Gandeste-te numai la acele cateva dati in care ai spus o mica minciuna' pentru a iesi dintr-un anumit mediu social sau ai spus ca noua canapea de-a dreptul hidoasa a vecinilor tai este foarte frumoasa doar pentru a-i face sa se simta bine. Copiii ne aud mintind, doar ca ei nu detin abilitati atat de bune ca noi in a o face. Asa ca ei generalizeaza conceptul unei minciuni nevinovate si o aplica in alte situatii.
Totodata, pentru a evita minciunile nevinovate, e important sa ne concentram pe aspectele pozitive ale marturisirii adevarului si nu pe cele negative ale minciunii. Spunandu-le celor mici ca a minti e ceva rau nu pare a fi atat de eficient in a le schimba comportamentul, mai bine spune-le cat de mandra te-ai simti sa stii ca ei sunt sinceri si spun intotdeauna adevarul.
Daca minciunile continua pana la varsta de 12 ani, e deja un simptom al unei probleme mari. Poate fi un indiciu al faptului ca iti pedepsesti copiii prea des. Invata o forma disciplinara ce nu implica pedeaspsa, dar are totusi consecinte logice si naturale.
De exemplu, ti-ai prins copilul mintind ca si-a facut tema. In loc sa-l pedepsesti sau sa-l iei de la televizor, discuta cauza minciunii, ce anume l-a determinat sa minta, apoi puneti-va de acord sa mergeti impreuna sa terminati temele la finalul fiecarei zi. El va invata ca rezultatele minciunii nu vor avea drept consecinta decat lipsa de incredere si o supraveghere stricta asupra activitatilor lui zilnice. Acesta e un lucru educational, nu aspru. Copiii trebuie sa inteleaga ca onestitatea si spunerea adevarului ii vor oferi libertate si facilitati.
Text: Denisa Matei
Foto: 123rf.com