Lungul drum al educației: 600 km în beneficiul copiilor români

Raluca Ciulei a ajuns duminică, 19 august, la linia de finish a călătoriei de 600 km pe care a început-o în urmă cu trei săptămâni. Traseul parcus de ea a pornit din Bistrița, de unde a străbătut 22 de comunități din România, pe jos, lăsând în urma ei copii încrezători și proiecte care să-i bucure, să-i motiveze și să-i învețe ce înseamnă să faci bine, fără să aștepți ceva în schimb.

Lungul drum al educației: 600 km în beneficiul copiilor români

Raluca Ciulei este fostă jucătoare de tenis, iar după ce a studiat și a locuit mai mulți ani în străinătate, a decis să se întoarcă în România, hotărâtă să ofere copiilor din zonele defavorizate viziuni mai optimiste asupra viitorului. A decis să facă asta străbătând un traseu lung, în plină vară, între comunități unde rar se mai opresc oameni dornici să aducă schimbare.

În România, rata abandonului școlar din zonele rurale este de 26,6%, potrivit Organizației „Salvați Copiii”. Deși, la nivel național, procentul a scăzut de la 19,1% din 2015 la 18,3% în 2017, obiectivul strategiei „Europa 2020″ de a duce abandonul școlar din România la 11,3%, pare imposibil de atins.

Raluca a discutat cu dascălii din acele comunități despre importanța educației non-formale în programa școlară, adică despre ce rezultate poate aduce stimularea cunoașterii prin jocuri, proiecte aplicative și povești. După experiența formată în țările în care a jucat tenis de performanță, Germania și SUA, și după ce a studiat matematica și a lucrat până anul trecut în Elveția, fosta campioană națională a revenit în țară pentru „acest scop mai mare decât ea'. Pentru a ajuta cât mai mulți copii să-și dezvolte curiozitatea și creativitatea, să-și pună întrebări și să caute răspunsuri.

Am așteptat-o pe Raluca la finalul traseului ei, în acea duminică, la intrarea în Parcul Kiseleff din București, și nu mă puteam gândi decât la puterea și ambiția pe care cineva le poate avea pentru a planifica un asemenea proiect ce include un efort fizic supra-omenesc. Și asta pentru un scop bine întemeiat, pentru a face un bine celorlalți, fără să aștepte ceva în schimb. Am recunoscut-o după tricoul pe care se poate vedea inscripția asociației și numele proiectului „600 km pentru educație și implicare activă', și bineînțeles, după rucsacul imens pe care îl căra în spate, de care era prins drapelul.

O vedeam pe Raluca de pe partea opusă a drumului, cum mergea înspre locul de întâlnire pe care l-a stabilit încă de la plecare, și arăta de parcă doar ce se întorcea dintr-o drumeție, poate chiar o escapadă la munte de câteva zile. Pielea îi era arsă de soarele care i-a urmat drumul sute de kilometri, părul cârlionțat îi mai cădea din când în când peste ochi, iar privirea îi era mereu în căutarea copiilor pe care spera să-i găsească la punctul de întâlnire. Mi-am dat seama că așa arată un om care se zbate, care vrea cu orice preț să aducă schimbarea în comunitățile din România, un om care crede că fiecare copil poate aspira la visuri înalte, indiferent de mediul din care provine.
Că o foarte importantă lecție pe care școlile ar trebui să o includă în orar este creativitatea. Copiii nu sunt încurajați să fie creativi, să-și construiască propriile pasiuni, dincolo de teoriile și exercițiile predate monoton în școli.

Asta mi-a inspirat din prima clipă în care am văzut-o peste drum de parc. O femeie a cărei ambiție învinge imposibilul și nu așteaptă ca altcineva să-i pună în practică ideile, merge și le face pur și simplu. Mai mult decât atât, știe că acest traseu extenuant nu va schimba toți copiii pe care i-a vizitat, de aceea, este hotărâtă să-și continue drumul până când mesajul ei va ajunge la cât mai mulți dascăli și elevi, poate chiar la toți.

După ce a fost întâmpinată de familie și prieteni, care o felicitau și o îmbrățișau, ne-am așezat pe iarbă și am povestit despre aventura de a lua România la pas și de a le oferi copiilor un exemplu de lucru făcut din dorință și pasiune. Puțin dezamăgită de reticența bucureștenilor de a lua parte la activitățile pe care le-a pregătit și pentru copiii de aici, după ce nu a primit răspuns de la școlile pe care le-a contactat cu această ocazie, Raluca mi-a răspuns la câteva întrebări pentru a înțelege mai bine începutul și continuarea proiectului ei „600+ km pentru educație'.

ELLE: De unde a pornit ideea proiectului „600+ km pentru educație'?
Raluca Ciulei: Anul trecut m-am întors în țară după 21 de ani, iar în ultimele 10 luni, am locuit la dascăli acasă, am lucrat cu copiii din școlile din peste 20 de comunități din zonele rurale și am creat un program pentru copii, desfășurat săptămânal. În ultimele 3-4 luni, am încercat tot mai mult să implic dascălii, și cumva auzeam și simțeam cum, alături de părinți, își pierduseră speranța că se mai poate schimba ceva, că lucrurile vor merge spre bine.

Oamenii aveau nevoie de speranță, și, în al doilea rând, am vrut să le arăt că uite, dacă eu pot să fac un efort ceva mai mare decât un om obișnuit, atunci faceți și voi un efort mai mare să răspundeți mai bine nevoilor copiilor, să facilitați o învățare adaptată acestora.

ELLE: Spune-mi despre proiectele pe care le-ai pregătit pentru fiecare comunitate vizitată.
R.C.: M-am gândit să las fiecare comunitate cu câte un proiect. În timp, îmi doresc să-și deprindă o atitudine proactivă și, de asemenea, îmi doresc să învețe ce înseamnă să-ți ajuți aproapele, să faci bine în jurul tău, fără să aștepți ceva în schimb. Și, atunci, am avut discuții cu copiii despre ce înseamnă să faci bine în comunitate, să-ți umpli timpul cu lucruri constructive și așa mai departe. Și îi întrebam pe ei ce și-ar dori să facă, ce i-ar bucura, pentru ei, pentru colegii lor, plecând de la activități preferate.

Avem, de exemplu, „600 de fapte bune în comunitatea mea', „600 de activități de socializare', foarte mulți au spus că se plictisesc și își doresc să socializeze mai mult, să facă activități cu ceilalți copii, „600 de povești în comunitatea mea', unii copii își doresc să inventeze „600 de jocuri'. Mai avem „600 de km parcurși cu bicicleta' – copiii și-au dorit să ne aducă aminte că trebuie să folosim mai des bicicleta, să nu mai poluăm aerul și să încurajeze mișcarea. Ideea este (ca aceste activități) să-i includă și pe copiii care provin din familii mai sărace sau care interacționează cu ei mai rar. Trebuie un pic încurajați să participe. De aceea, voi merge încă o dată și încă o dată până își vor da seama, cum se întâmplă și cu locurile în care am proiecte de doi ani încoace.

ELLE: Cum s-au desfășurat orele petrecute cu acești copii? Ce activități ați făcut?
R.C.: În primul rând ne-am jucat. Mi-am dorit să se bucure. Asta fac peste tot pe unde lucrez, mă joc foarte mult cu ei. Simțind această bucurie, copiii se apropie de tine, încep să vină cu drag la activități, la școală. Pe lângă asta, am vorbit despre motivul pentru care am pornit la drum, ce înseamnă să faci bine în jurul tău, și, ușor-ușor, am condus discuția spre ideile de proiecte pe care le-am lăsat.

ELLE: Plănuiești să ții legătura cu dascălii din aceste comunități, să-i întrebi despre rezultatele apărute în urma proiectului?
R.C.: Da, am contactul unui dascăl sau al unui părinte din fiecare sat și o să încerc să țin legătura cu ei. Chiar le-am spus că la sfârșitul lunii o să-i întreb și o să le cer informații despre ce activități au făcut.

ELLE: Ai întâlnit oameni, povești care te-au impresionat?
R.C.: Am întâlnit în Comarnic două fete, din clasele a VIII-a și a X-a, iar una dintre ele avea o poveste impresionantă. Ar fi trebuit să meargă la o școală specială, din cauza unor probleme de sănătate, dar pentru că a dat de o persoană extraordinară care a încurajat-o, i-a dat încredere și a susținut-o că poate să învețe, a reușit să-și depășească condiția, să meargă la o școală normală, chiar să participe la faza regională la Olimpiada de Limba și Literatura Română.

Avem, pe de o parte, un exemplu de copil cu voință, dintr-o familie foarte săracă, cu foarte puține resurse în jurul ei, care își dorește să facă pe viitor mult bine copiilor care, poate, se află în situația în care se afla ea în urmă cu câțiva ani. Pe de altă parte e vorba de un om care apare la momentul potrivit, se implică, ajută o persoană și îi dă aripi, și de aceste persoane avem nevoie. Și pentru acest lucru am mers, să fie printre noi cât mai multe astfel de persoane. Resursele existente în acest moment nu sunt suficiente.

ELLE: În tot acest timp a fost un moment în care ai vrut să renunți?
R.C.: Am crezut că voi renunța. La un moment dat, aproape de Sibiu, am crezut că nu o să mă mai asculte corpul, că nu o sa mai pot să merg, dar am fost la un maseur, mi-a deblocat mușchii, m-am hidratat, iar a doua zi, cu puțină durere, mi-am dat seama că pot să merg și am continuat drumul. Nicio clipă nu m-am gândit să renunț.

ELLE: Cum ai reușit să-ți menții energia și motivația?
R.C.: Când faci ceva pentru un scop mai mare decât tine, cred că fiecare dintre noi ar putea să facă acest efort și să-și mențină entuziasmul. Nu renunț pentru că am văzut că se poate. Dacă se poate într-o comunitate, se poate peste tot.

ELLE: Ai studiat la facultăți prestigioase din străinătate. De ce ai revenit în România?
R.C.: Am simțit că e ce trebuie. Pentru acest scop, mai mare decât mine. Am început proiectele acum doi ani de zile printr-o simplă tabără și, de atunci, am observat copii, comunități, am identificat nevoile, problemele, și mi-am dat seama că e nevoie de oameni ca mine și ca mulți alții care au ceva de oferit, mai ales copiilor. De asta am decis să mă întorc.

ELLE: „600+ km pentru educație' va avea și o continuare?
R.C.: Da, vreau să mai fac o acțiune similară în iarnă, să fie chiar un traseu mai lung. Vreau să mă gândesc zilele următoare la acest lucru. Să iau legătura și cu oamenii care m-au urmărit, poate putem împreună să ajutăm copiii și școlile.

ELLE: Cum a pornit Asociația „Love for Life'?
R.C.: Am pornit-o acum doi ani de zile, pe când eram în Elveția. A fost momentul acela în care am simțit că trebuie să încep să dau altora. Nu știu dacă se întâmplă fiecăruia, dar eu am simțit o chemare interioară că e momentul să încep să ajut oamenii din jurul meu mai mult decât o făcusem deja.

ELLE: Spune-mi te rog despre proiectele asociației, știu că ați organizat chiar și tabere pentru copii în care desfășurați mai multe activități artistice, jocuri interactive.
R.C.: Am desfășurat mai multe proiecte de când am început, tabăra a fost cea cu care am început. Taberele au fost o bucurie continuă. Voluntarii sunt, de obicei, prieteni care vin din afara țării, fiecare cu pasiunea lui, pe care o dă mai departe copiilor. Organizăm ateliere, unde pot să creeze, târg de proiecte, drumeții, o adevărată bucurie atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari.

ELLE: Ce mesaj ai pentru oamenii care vor să se implice în acțiuni similare?
R.C.: Îi încurajez să înceapă cu un proiect cât de mic și să le fie clar care este scopul lui, și să nu se oprească până nu-l realizează. Odată ce au făcut asta, o să prindă bucuria de a face așa ceva și o să dezvolte mai multe proiecte în agenda lor, dar trebuie să facem fără să așteptăm ceva în schimb, asta e foarte important.

Pe lângă slujba pe care o avem, pe lângă faptul că trebuie să ne asigurăm ziua de mâine și să avem o viață decentă, e foarte în regulă să facem și asta, dar e bine să avem fiecare câte un mic proiect în care doar să dăm. Deci, îi încurajez să-și definească unul cât de mic pe care să-l înceapă, după care să continue și să nu renunțe.

Cei care vor să doneze pentru activitățile desfășurate de Asociația „Love for Life' o pot face aici.

Citește și:
„Trebuie să faci școală ca să ajungi cineva' Vizita lui Horia Tecău și UNICEF în comunitățile defavorizate din județul Bacău

Foto: Raluca Ciulei

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle