Lumile tot mai izolate în care trăim, tema Festivalului de Film UrbanEye 2021

Festivalul de film documentar UrbanEye va avea loc între 10 – 14 noiembrie, online.

Lumile tot mai izolate în care trăim, tema Festivalului de Film UrbanEye 2021

UrbanEye este o platformă de idei care, pornind de la legătura dintre film și oraș, deschide discuția despre locurile în care trăim. 

Tema celei de a 8-a ediții a Festivalului de Film UrbanEye se concentrează pe CERCURI. Oamenii din întreaga lumea trăiesc acum mai mult ca oricând în bule, în mici cercuri sigure, familiale, profesionale sau comunitare, pe care le decorează și le umplu în viața de zi cu zi. Dar ce se întâmplă atunci când aceste bule, care se îndepărtează tot mai tare una de cealaltă, se intersectează? Apar conflictele: sărăcie versus bogăție, progres versus conservatorism, nord versus sud. Cercurile se radicalizează. Cât timp vom putea trăi în bule paralele?

UrbanEye 2021 propune filme despre comunități aparent utopice, dar care ascund secrete mai puțin plăcute, despre revitalizări exemplare ale unor zone în declin, despre lupta pentru adevăr și salvarea trecutului, despre misiunile din zonele de conflict și criză ale lumii, dar și despre arhitecți și ingineri care au marcat estetica orașelor de azi.

Printre documentarele disponibile în premieră pentru România se numără:

The Bubble (r. Valerie Blankenbyl, 2021) deschide în premieră porțile uneia dintre cele mai mari comunități de pensionari din SUA, o bulă aparent idilică și simpatică, dar care are un preț foarte mare pentru zona în care se dezvoltă.

În garaje (r. Natalija Yefimkina, 2020) este o incursiune fascinantă în garajele fostelor cartiere muncitorești de la periferia unui oraș rusesc, transformate de locuitori în săli de fitness, crescătorii de animale sau locuri de întâlnire extravagante.

A fost odată în Venezuela (r. Anabel Rodríguez, 2020) urmărește lupta unei comunități pescărești pentru supraviețuire, atât în fața schimbărilor climatice, cât și în fața unor politicieni corupți.

Secțiunea despre arhitecți și arhitectură pune focusul pe Aino și Alvar Aaalto, duo-ul din spatele studioului AALTO, care a revoluționat design-ul scandinav, dar și pe personalitatea designer-ului vizionar Bruce Mau, care a împins limitele design-ului grafic la maximum.

Toate filmele pot fi văzute online între 10 și 14 noiembrie, biletele fiind disponibile pe Eventbook.ro. Programul complet este pe UrbanEye.ro.

Citește și:

10 documentare de pe Netflix care te vor pune serios pe gânduri

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
substantial.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle