Întrebări pe care să ți le pui atunci când nu te mai regăsești în relația de cuplu

Simți că nu te mai regăsești în relația ta și dai vina pe partener? În ce fel e important să îți analizezi propriile tale acțiuni.

Brusc, într-o zi, te-ai uitat în oglindă și ai avut senzația că nu mai știi cine ești. Te compari cu prietenele tale sau poate chiar cu partenerul care pare că au o direcție foarte clară în viață, iar tu pur și simplu nu te mai regăsești. O criză personală aferentă vârstei sau consecințele unor decizii ce devin vizibile abia acum?

Investighează-ți așteptările

Oamenii se schimbă, evoluează, li se schimbă și nevoile și ritmul personal. Oare așteptarea ta era să ai aceeași energie, aceleași dorințe ca acum 5 sau 10 ani? Sau erai convinsă că viața ta de cuplu sau viața ta în general va arăta într-un fel anume și nu este cazul? Poate că unele exigențe interne au setat niște standarde foarte ridicate și consideri că nu te regăsești deoarece nu ai atins acele exigențe… nerezonabile. La ce să lucrezi? La blândețea pe care să o ai tu față de tine, la flexibilitate și ancorarea în prezent.

Trăiești în acord cu valorile tale?

Tu îți cunoști bine valorile personale? Poate prietenia, familia, banii, relaxarea, independența, onestitatea, integritatea, curajul, bucuria, credința religioasă, sportul? Ce ai mai pune pe listă sau a-i scoate din cele menționate? E important să îți știi valorile și apoi să observi dacă existența ta e congruentă cu ele. În ce aspecte da, în ce aspecte nu? Ce ar fi necesar să faci pentru a trăi în acord cu aceste valori? Ce schimbări mici, dar zilnice, te vor aduce mai aproape de aceste valori?

Ce te încarcă…

… și ce anume te epuizează, îți ia toată energia și parcă te golește pe dinăuntru? Anumiți oameni, anumite activități? Este cât de cât acceptabil raportul viață personală, viață profesională, viață familială? Exiști și tu în viața ta sau te-ai șters cu buretele, fiind dedicată aproape exclusiv muncii și puțin cuplului? Chiar în cuplu este problema încât nu te mai regăsești, ori asta e mai degrabă o proiecție? O vânătoare de vrăjitoare, căutarea vinovatului, dar care nu are nicio vină? Dacă a fi vorba despre cuplu ar fi mai ușor, căci partenerul este o persoană înțelegătoare, care se adaptează și este responsivă rapid celor pe care i le ceri? Ar fi mai simplu să schimbe el, decât să schimbi tu?

De când și până unde ai renunțat?

Toată lumea face compromisuri, dar când nu te mai regăsești și ești epuizată emoțional, o sugestie ar fi să te uiți către ceea ce ai sacrificat cu titlul fals de compromis sănătos. Care au fost primele renunțări? Îți mai amintești? Apoi către ce au evoluat ele? Așa credeai că este bine pentru relație? Sau capitularea aceasta a fost modul tău de a face față partenerului care dorea să controleze tot, să se întâmple lucrurile cum vrea el? Care nu era deloc responsiv la ceea ce îi cereai, încât la un moment dat ai renunțat să mai ceri? Și sacrificiul repetitiv te-a făcut în final să nu te mai regăsești, ci chiar să trăiești într-o manieră care nu-ți prea place?