Filme animate din 2019 pe care și adulții le vor iubi

Dacă te simți puțin nostalgică, filmele animate din 2019 sunt pe cale să apară (sau deja sunt în cinematografe) pentru a-ți aminti de vechile sentimente din copilărie.

Serios, Pokemon, Frozen, Toy Story, Shrek vin cu noi povești. Cele mai bune vești vin din faptul că Regele Leu, Dumbo și Doamna și Vagabondul primesc îmbunătățiri majore pentru a face filmele cât mai bune.

Totuși, s-ar putea ca nu toate să fie atât de reușite. Însă, puțin noroc și câteva voci foarte bune distribuite în filme ne vor face să retrăim bucuria filmelor copilăriei sau să descoperim lumea fantastică a desenelor animate.

Frozen 2

Dacă ai trecut peste entuziasm și ți-ai dat seama de adevărata poveste, acest film parcă nu mai este chiar atât de bun cum părea la început. Tema necesita mai multă maturitate fiind vorba de rănile reprimării sentimentelor și confruntările cu trauma, iar eroina chiar nu trebuia să își găsească un partener la finalul filmului.

Urmărind trailerul, se pare că producătorii iau în serios subiectul și nu fac un film doar pentru că cel anterior a prins foarte bine la public. Primul trailer dezvăluie anumite detalii cum ar fi trecutul Elsei și călătoria sa pentru a găsi ceva, ce caută nu se știe încă. Muzica și imaginile par extrem de atrăgătoare, sperăm să fie ceva diferit și relevant pentru a putea captiva publicul.

Pokemon Detective Pikachu

Filmul se detașează de serial și de joc (nu trebuie să fie despre bătălii între Pokemoni tot timpul). Ryan Reynolds dă personalitate personajului și viață unui spectacol ce putea fi fără substanță. Deși are un anumit context, filmul este făcut mai mult pentru fani, nu pentru toată lumea, dar pare cel mai bun de până acum din tot ce s-a făcut în legătură cu lumea Pokemon.

How to Train Your Dragon – Hidden World

Secvențele unuia dintre cele mai de succes creații din lumea desenelor animate au fost așteptate cu sufletul la gură, împreună cu cele de la LEGO Movie 2. How to Train Your Dragon oferă un final extrem de satisfăcător și face dreptate personajelor principale. Dacă ești un fan, acest film îți va placea foarte tare, mai ales că vei vedea și (spoiler alert) pui de dragon!

Lady and the Tramp (Doamna și Vagabondul)

Există foarte puține informații despre film în acest moment, deci am putea să vorbim despre casting. Sam Elliott fiind vocea profundă a unui câine din rasa bloodhound, Benedict Wong a unui bulldog? Tessa Thompson prin vocea lui Lady? Justin Theroux fiind vocea Vagabondului? Și Janelle Monae a unui pechinez? Se pare ca filmul o să ne ofere multe surprize și abia așteptăm să aflăm mai multe!

Toy Story 4

Deși se credea că niciun film nu ar putea întrece finalul Toy Story 3, serios, toată lumea a plâns de emoție, și că nu avea niciun rost ca acesta să fie continuat, producătorul Jonas Rivera (ce a produs și Up și Inside Out) și Andrew Stanton sunt pregătiți să ne facă să ne răzgândim. În plus, acum că s-a întors castingul original, cine nu s-ar încrede în Tom Hanks? Recent, s-a lansat în cinematografe povestea ce îl urmărește pe Woody ce intra în câteva probleme împreună cu jucăria handmade numită Forky în timp ce încearcă să o aducă acasă (serios, situația cu păpușile pare puțin terifiantă). Ideea filmului este destul de interesantă și merită urmărit, speranțele că nu va fi un eșec crescând.

The Lion King (Regele Leu)

Dacă nu ai crescut în anii 90 trebuie neapărat să vezi originalul înainte de a merge la cinema. Sigur te va emoționa foarte tare! Totuși, lumea are mici emoții după apariția trailerului. Nimeni nu va fi la fel de bun ca Jeremy Irons pentru vocea lui Scar, însă avem încredere că Chiwetel Ejiofor va da personajului rău câteva nuanțe noi. Restul casting-ului este foarte bun. Donald Glover (Simba), Billy Eichner și Keegan-Michael Key (Timon și Pumbaa) și James Earl Jones reprezentându-l pe Mufasa. În plus, din ce se vede din trailer, imaginile arată strălucitor și povestea o să ne facă să plângem la fel cum făceam când eram copii și vedeam pentru prima oară The Lion King.

A apărut și al doilea trailer ce ne oferă ce așteptam, Beyonce fiind vocea Nalei. Vocea ei este superbă, leul pe care-l joacă arată perfect, deci sperăm că va aduce o schimbare în bine împreună cu unele modificări ale poveștii. De asemenea, ar fi bine să introducă un mesaj despre importanța salvării speciilor din cauza schimbărilor climatice pentru a fi și foarte educativ pentru generațiile mai tinere.

Citește și:
7 filme pe care să le urmărești pentru a avea o seară mai bună

Text: Iulia Statie
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle