Cum ajungem să ne chinuim nou-născuții?

De la mutilarea genitală, circumcizie, pantofiorii chinezești și până la bieții cercei cu care se capsează urechile fetițelor de la noi e cale lungă, dar asta nu înseamnă că tradiția aceasta e mai bună decât altele.

Cum ajungem să ne chinuim nou-născuții?

Știu că țara arde și calculează intens aria cercului sau îl caută pe studentul care a pus o întrebare incomodă președintelui, dar pe mine mă frământa alte chestii în acest moment.

Nu știu câți dintre cititorii acestui material sunt părinți, dar cel mai probabil vor deveni la un moment dat. Asta dacă își doresc, evident, nu e nimic obligatoriu. Ba ar fi îngrozitor de rău să o facă împotriva dorințelor lor, doar ca să le închidă gura părinților, vecinelor sau vreunei mătuși de la țară, care vor să îi vadă și pe ei în rândul lumii'.

Dacă ați fi fost părinți, probabil că povestea mea ar rezona diferit în urechile voastre, dar să facem o încercare, poate reușesc totuși să descriu empatic contextul. Așadar, când naști și îți vezi pentru prima dată copilul (mai ales dacă este primul), cel dintâi sentiment este cel de frică: îți este frică să-l ții în brațe, să-l atingi, să-l hrănești, să-l schimbi… pentru că este extrem de mic și fragil, abia reușește să vadă, nu știe să mănânce, să sugă, funcțiile gastrice nu îi sunt încă formate, îl doare burta, are colici, plânge… vine într-o lume nouă, pe scurt e și el speriat, nu știe ce i se întâmplă și pe ce lume e. Deci trebuie asigurat că totul va fi bine, că e pe mâini bune, chiar dacă tremurânde. Ei, și aici începe dilema mea.

Așadar, în acest context, părinții lui, părinții de fete, decid, așa, ca de bun venit, să-i capseze urechile. Adică să-i facă găuri ca să îi pună cercei! După unii acesta este lucrul de care un nou născut are nevoie… de cercei! Nu-i impresionează plânsetul, suferința, trauma, bebelușul-fetiță are cercei!

Poate nu mai aveți memorie voi, femeile (bărbații în majoritate sunt excluși, din păcate) despre această durere, așa că vă spun eu: acum 5-6 luni mi-am capsat și eu urechile, într-un magazin din mall. Trec peste motiv, voiam să-mi pun mai mulți cercei, îi cumpărasem deja, le vedeam pe Domnica și Cristina, colegele mele, cât de bine le stă cu 7 cercei și voiam și eu… Durerea inițială nu a fost îngrozitor de mare, dar eu am o toleranță la durere peste medie. Problema a apărut în zilele și săptămânile următoare. Nu puteam să dorm pe nici o parte, mă durea îngrozitor, după o săptămână mi s-au infectat (totul a fost foarte steril, cu cercei de unică folosință etc.), mi s-au umflat niște ganglioni la gât… a fost un chin, până n-am mai rezistat și le-am lăsat să se vindece/închidă.

Așadar, dacă copilul vostru nu poate să vorbească pentru a vă transmite că nu apreciază trauma la care l-ați supus, asta nu înseamnă că el nu suferă. În plus, hai să fim realiști! Cum arată un bebeluș cu cercei? Ție chiar îți place?

Sau pur și simplu nu ai gândit înainte de a lua această decizie? E incredibil cum suntem captivi acestor tradiții' care ne împing să facem lucruri abominabile, cum aceste așa trebuie', așa se face' pun stăpânire pe noi. Știu că va urma un val de ură pentru că tocmai ideea acestui text a plecat de la Laura Belecciu, o cunoștință, care a fost dată afară dintr-un grup de mame de pe Facebook atunci când a ridicat această problemă. Dar ne-o asumăm. Cred că orice pas înainte se face cu sacrificii.

Citește și:
Goana după haine – Roxana Voloșeniuc, dezvăluiri despre una dintre cele mai așteptate lansări de modă ale sezonului

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din lifestyle