Tu consideri că aceste limite sunt rezonabile și sunt puse din partea ta sănătoasă. În realitate, ele sunt moduri dezadaptative de a face față care te sabotează din plin.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/07/limite-2.jpg)
Multă vreme nu ai pus limite și nici nu ai știu cum să o faci. Erai prea înțelegătoare, prea bună, îndreptată spre compromisuri utile doar celuilalt, nu și ție. Apoi ai ajuns într-un punct în care ai explodat. A durut atât de tare încât a fost evident că tot ceea ce ai făcut până atunci nu a fost eficient, nici pe departe nu a dat rezultatele pe care le sperai. Și în loc de da ai început să spui nu, să ceri, să fii vocală, să exersezi asta în fiecare zi.
Iar când ai intrat într-o relație de cuplu să păstrezi aceleași obiceiuri dobândite destul de recent, crezând că îți ești fidelă ție. Doar că relația a început să scârțâie, partenerul să îți spună că îl rănești, nu se vede văzut, auzit, nu ții cont de el. Replici auzite și de cea care poate până acum era foarte mândră de faptul că este o persoană extrem de directă, spune și acționează fără mănuși. O femeie determinată, care nu se lasă doborâtă de greutăți, pentru care deținerea controlului o face să se simtă în siguranță, puternică. Ce are în spate o intenție bună, nu este mereu împachetat corect, o limită impusă sănătos.
Ești cât se poate de fermă și spui răspicat asta. Nu există loc de discuții, de negociere. Iar unele subiecte sau contexte se pot supune foarte bine acestei reguli sau perspective. Dar nu tot ce ține de cuplu, nu tot ce propune sau își dorește partenerul. Fermitatea ca extremă reflectă de fapt inflexibilitate, rigiditatea, exclude orice zonă de mijloc în care se află negocierea.
Dacă ai spus este nu. Nu îți permiți să te răzgândești nici dacă simți cât se poate de real să faci asta. Te deprivezi emoțional singură, nu doar pui o limită partenerului, limită care nu mai este de actualitate pentru tine. La polul opus este răzgândirea continuă în care îți spui că arăți flexibilitate, că ești în acord tu cu tine, dar de fapt transmiți instabilitate și o lipsă perpetuă de predictibilitate.
Dacă partenerul a greșit, ei bine, atunci trebuie să existe consecințe, altfel nu va înțelege nimic. Și duci acele consecințe foarte departe, către tratamentul tăcerii, retragere emoțională, refuzul unor activități, planuri ca el să vadă cât de rău a fost și ce poate păți în cazul acesta. Te sabotezi pe tine, sabotezi și relația.
Dacă treci ceva cu vederea, în viitor se va întoarce împotriva ta. Dacă nu taxezi imediat partenerul, el va înțelege că poate face orice, oricând, oricum. Dacă explici cu blândețe, cu calm, cu răbdare și la un moment oportun, mesajul nu va ajunge la partener. Dacă nu ești agresivă verbal, nu țipi, el nu te va lua în serios. Traduci limita în agresivitate, reacții zgomotoase și conflict care e obligatoriu să se întâmple imediat, pe loc. Iar în spatele lor se află frica, în spatele fricii capcane de gândire prin care faci o generalizare cu puternic conținut negativ.
Foto: PR