Cele mai proaste filme din 2020, cu care nu ar trebui să îți pierzi timpul

Anul acesta multe pelicule nu au primit aprecierea publicului, așa că descoperă o listă cu cele mai proaste filme din 2020, care nu merită atenția ta.

În urma pandemiei, lansările multor filme au fost reprogramate pentru 2021, ceea ce înseamnă că 2020 poate fi considerat cel mai prost an din punct de vedere cinematografic. 

Astfel că, venim în ajutorul tău și îți propunem o selecție a celor mai proaste filme din 2020, cu care nu ar trebui să îți pierzi timpul:

The Last Thing He Wanted

Distribuție: Anne Hathaway, Ben Affleck, Rosie Perez, Edi Gathegi, Mel Rodriguez, Toby Jones, Willem Dafoe

The Last Thing He Wanted este un thriller care ar fi avut foarte mare potențial, având în vedere că din distribuția sa fac parte actori precum Anne Hathaway, Ben Affleck, Rosie Perez și Mel Rodriguez. Pelicula e inspirată după romanul cu același nume scris de Joan Didion și spune povestea unei jurnaliste remarcabile, interpretate de Anne Hathaway, care află că tatăl ei e implicat într-o afacere cu trafic de arme. În acest sens, ea decide să încalce etica profesiei și să își ajute tatăl. Filmul nu a fost considerat drept unul surprinzător.

Capone

Distribuție: Tom Hardy, Linda Cardellini, Jack Lowden, Noel Fisher, Kyle MacLachlan, Matt Dillon

Capone este un alt film din 2020 care ar fi avut toate ingredientele unei pelicule de succes, mai ales că în rolul principal îl regăsim pe Tom Hardy. Filmul vorbește despre viața celui mai cunoscut gangster din toate timpurile după o lungă condamnare la închisoare. Privat de putere, bolnav de sifilis și fără prieteni sau aliați, el rememorează crimele brutale comise în urma ordinelor sale pe străzile din Chicago. Cu toate astea, se pare că Tom Hardy nu a fost atât de convingător cu rolul său.

The Kissing Booth 2

Distribuție: Joey King, Joel Courtney, Jacob Elordi, Molly Ringwald

The Kissing Booth a revenit cu o continuare a comediei romantice cu adolescenți. Elle Evans a avut parte de cea mai frumoasă vară alături de iubitul ei, Noah Flynn. Însă, Noah a plecat la facultate la Harvard, iar Elle încă este la liceu. Cei doi vor trebui să mențină o relație la distanță, cu toate provocările de rigoare. Ceea ce nu îl face un film bun este că surprinde o imagine nerealistă a unei povești de dragoste dintre adolescenți.

Infamous

Distribuție: Bella Thorne, Jake Manley, Amber Riley, Michael Sirow, Marisa Coughlan

Infamous este o versiune modernă, însă redundantă a filmului Natural Born Kilers și care nu s-a ridicat deloc la nivelul așteptărilor. Bella Thorne o interpretează pe Arielle, o tânără al cărei vis nu este să locuiască într-un oraș mic din Florida, ci să aibă parte de faimă și admirație. Atunci când se îndrăgostește de Dean, recent eliberat condiționat, își dă seama cum anume să devină populară și se implică într-o aventură periculoasă care duce la jaf, urmăriri cu poliția și chiar crimă.

Love, Guaranteed

Distribuție: Rachael Leigh Cook, Damon Wayans Jr., Heather Graham, Jed Rees

Rachel Leigh Cook este protagonista filmului Love, Guaranteed. Această peliculă Netflix o regăsește în postura lui Susan, o avocată serioasă care va lua un caz bine plătit de la Nick, un nou client fermecător, care vrea să dea în judecată un site care îți garantează că îți vei găsi dragostea. În cele din urmă, Susan și Nick încep să aibă sentimente unul față de celălalt. Filmul nu este deloc amuzant, original și nici romantic, așa că nu ar merita să îl vezi.

The Roads Not Taken

Distribuție: Javier Bardem, Elle Fanning, Salma Hayek, Laura Linney

The Roads Not Taken este o dramă produsă de un regizor foarte bun și cu o distribuție pe măsură, dar care eșuează lamentabil. Filmul surprinde viața lui Leo și a fiicei sale, Molly, pe măsură ce el se confruntă cu o boală mintală. Oricât de emoționant ar fi filmul, este destul de previzibil și clișeic. 

Dangerous Lies

Distribuție: Camila Mendes, Jessie T. Usher, Jamie Chung, Cam Gigandet, Sasha Alexander, Elliott Gould, Radhesh Aria

Camila Mendes joacă în Dangerous Lies rolul unei chelnerițe, care va lua alături de soțul ei o serie de decizii vor duce la urmări grave, atunci când un bărbat înstărit moare și lasă o avere impresionantă în urmă. După titlul peliculei, ne-am fi așteptat ca povestea să fie mult mai creativă, însă este una previzibilă.

A Nice Girl Like You

Distribuție: Lucy Hale, Leonidas Gulaptis, Mindy Cohn, Adhir Kalyan, Jackie Cruz

A Nice Girl Like You este un film romantic în care Lucy Hale joacă rolul unei violoniste care a primit reproșuri din partea iubitul ei potrivit cărora este mult prea timidă. În încercarea de a-i demonstra că nu este așa, ea se aventurează într-o călătorie de regăsire de sine și a dragostei. Dorința actriței principale de a experimenta din punct de vedere sexual e dusă la extrem. Însă, dacă ești o fană a actriței Lucy Hale din Pretty Little Liars, atunci ar fi singurul motiv pentru care să vezi filmul.

After We Collided

Distribuție: Josephine Langford, Hero Fiennes Tiffin, Dylan Sprouse, Selma Blair, Shane Paul McGhie, Candice King, Khadijha Red Thunder, Inanna Sarkis, Samuel Larsen

After We Collided este o comedie romantică și spune povestea a doi adolescenți, Hardin și Tessa, care se despart, deși încă se mai iubesc. Tessa are un nou pretendent și lucrurile se complică când Hardin devine interesat de viața fostei sale iubite. Filmul este considerat unul prost din cauza clișeelor și stereotipurilor invocate, care nu reflectă realitatea.

Citește și:
Top 10 cele mai bune comedii din 2020, care îți vor schimba starea de spirit

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle