Cărțile pe care chiar merită să le citești în luna iunie 2022

Pe lângă câteva volume lejere, de parcurs pe plajă, îți propunem și o serie de lecturi fundamentale, de-a dreptul obligatorii, și asta pentru că nu există vacanță în care să te poți refugia complet de lumea în care trăim.

Descoperă în selecția noastră 8 cărți pe care merită să le citești în luna iunie 2022!

Al doilea sex, Simone de Beauvoir, editura Humanitas

Apărută acum în două volume (Faptele și miturile, respectiv, Experiența trăită), cartea de căpătâi a ceea ce înțelegem astăzi prin feminism a fost inclusă pe multiple liste negre (notabil și firesc, și pe cea a Vaticanului), dar și pe nenumărate liste de lecturi fundamentale, pentru că asta și este această analiză vastă și precisă a statutului femeii, care traversează aspecte precum cel istoric, psihologic, fiziologic, social, sexual pentru a ne oferi o imagine de ansamblu a condiției feminității care contrazice, odată pentru totdeauna, întregul discurs patriarhal despre rolul și rostul femeii.

Mihai Olos, editat de Călin Dan, Sandra Demetrescu, Magda Predescu, editura MNAC

Dacă expoziția dedicată lui Mihai Olos, care a ocupat un întreg etaj al Muzeului Național de Artă Contemporană vreme de un an, ți-a născut curiozități în legătură cu practica și inspirațiile fascinantului artist român, te vei bucura să știi că poți parcurge acum albumul care îi e dedicat, și care explorează mai multe aspecte ale muncii sale, de la felul în care acesta a asimilat în mod original experiența lui Brâncuși, la felul în care a integrat vocabularul culturii materiale țărănești în lucrări ce se înscriu fără îndoială în cultura vizuală contemporană, și până la interesul său constant în domeniul arhitecturii utopice radicale.

Viol. O poveste de iubire, Joyce Carol Oates, editura Curtea Veche

Autoarea este deja cunoscută pentru felul percutant în care așterne pe hârtie situații foarte îndepărtate de orice zonă de confort, așa încât acest volum, în traducerea Oanei Zamfirache, nu va fi unul de care să te bucuri. Dar este unul pe care trebuie să-l citești, o poveste deopotrivă amenințătoare și familiară, și mai ales dureroasă. Teena Maguire abia dacă scapă cu viață după ce este violată în grup în fața fiicei sale, și ajunge să-și dorească să nu fi supraviețuit când lumea din jur îi tratează trauma cu indiferență sau ostilitate. Drumul ei, redat în ritm alert, nu e însă cel al unei victime.

Lume frumoasă, unde ești, Sally Rooney, editura Curtea Veche

Un nou roman lucid, de la autoarea hit-urilor Oameni normali și Conversații cu prieteni, deja o voce a generației millennials. Având drept teme căutările, relațiile și anxietățile tinerilor, cartea prezintă, în oglindă, două cupluri în care partenerii se atrag și se resping constant, ale căror frământări par să fie ale oricăror membri ai generației.

CONȚINUT VIDEO ELLE

Persoana întâi singular, Haruki Murakami, editura Polirom

Un nou volum de povestiri, în traducerea Andreei Sion, e un prilej să ne avântăm iar în literatura lui Murakami, străbătută de magie, și să răspundem întrebărilor esențiale pe care le oferă proza, dar și personajele sale. Amintiri din tinerețe, meditații asupra muzicii, întâmplări improbabile pendulează la granița dintre ficțiune și memorie.

O vară italiană, Rebecca Serle, editura Nemira

Odată cu moartea mamei, care i-a fost și cea mai bună prietenă, cu soluții pentru orice probleme, Katy își simte viața dată peste cap. Călătoria plănuită de ele în Positano, vizitat de Carol înainte de a-l cunoaște pe tatăl fetei, e făcută acum doar de tânără, care face o descoperire uluitoare.

Născut în afara legii, Trevor Noah, editura Nemira

Povestirile lui Noah, performer de stand-up și gazda The Daily Show, ne arată parcursul unui băiețel care devine un tânăr neliniștit, străduindu-se să se regăsească într-o lume în care nu ar fi trebuit să existe. Sincere și emoționante, confesiunile sale ne arată cum simțul umorului și dragostea mamei îl ghidează.

Siria. Țara care ne-a fost casă, Alia Malek, editura Corint

Jurnalistă, avocată și activistă pentru drepturi civile, Alia Malek s-a născut în SUA într-o familie de imigranți creștini sirieni, și aceasta este postura din care a revenit în Siria pentru a-și descoperi rădăcinile. Istoria familiei sale se împletește cu informațiile geopolitice, Malek oferind răspunsuri la întrebări esențiale despre criza actuală a țării ei.

Citește și:
Filme de neratat în luna iunie 2022 în cinematografe

Foto: PR, Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din video