Așteptări nerealiste care creează adevărate capcane în relația de cuplu

Așteptările nerealiste sunt o modalitate prin care te rănești singură, și nu-ți evaluezi corect partenerul sau relația.

Așteptări nerealiste care creează adevărate capcane în relația de cuplu

Ce te sabotează uneori în cuplu? Tocmai acele credințe rigide, acel cum trebuie să fie lucrurile, dar raportat la relație și la ceea ce e musai să facă partenerul. Căci acest imperativ trebuie presupune o serie de reguli despre lume, despre viață, care nu sunt ancorate rezonabil în realitate, chiar dacă tu spui că la bază au nevoi emoționale sau valori după care te ghidezi indiferent de situație sau de persoana din fața ta.

Trebuie să ierte orice

Căci dacă îți iartă orice, atunci partenerul te acceptă așa cum ești, deci nevoia emoțională este aceea de a fi acceptată, corect? Doar că asta invită la lipsa unui filtru al propriilor tale acțiuni, în care nu îți pui problema că îți rănești partenerul, îl dezamăgești, îi faci rău lui și implicit relației. Iertarea aceasta vine de fapt împreună cu lipsa consecințelor, ceea ce întărește și mai mult comportamentul nepotrivit. De ce ai face diferit dacă oricum nu pățești nimic și ești mereu iertată?

Trebuie să îți respecte fiecare limită

Și este mai mult decât în regulă să pui limite, să ceri ceea ce ai nevoie, și partenerul să țină cont de toate acestea. Ce lipsește de aici este componenta negocierii, a regulilor sau criteriilor, deciziilor pe care să le conturați împreună. Căci limita pe care tu i-o pui, uneori, prin negociere, poate căpăta o formă diferită de cea inițială dar scopul sau rezultatul să rămână același. Deci nu este doar despre ceea ce vrei tu, este și despre ceea ce vrea partenerul tău.

Nu îți spune nu dacă te iubește

Raportat la limitele tocmai discutate mai sus, e ca și cum el nu ar avea dreptul să îți pună ție limite, ci doar să fie compliant, mereu de acord cu ceea ce spui sau vrei tu. Faptul că te refuză nu are legătură cu sentimentele pe care le are pentru tine, ci cu nevoile sale care au fost încălcate.

Trebuie să fie între voi o potrivire perfectă

Și dacă ai fi într-o relație de cuplu cu clona ta, tot ar exista neînțelegeri. Căci și tu te răzgândești, ești cuprinsă de îndoială, ritmul, nevoile, preferințele ți se schimbă o dată cu trecerea timpului și experiențele avute. O compatibilitate perfectă nu există, diferențe vor fi mereu, contează cum depuneți efort pentru armonizarea acelor diferențe.

Dacă te iubește vrea să își petreacă tot timpul cu tine

Și aici vorbește mai degrabă frica ta de pierdere, în care dacă ai control total și partenerul este mereu alături de tine, minus timpul petrecut la serviciu, atunci șansele ca relația să fie pusă în pericol sunt minime. Ironic, tocmai această fuziune este periculoasă pentru sănătatea voastră relațională, căci nu există spațiu de creștere și nici spațiul personal care e important. Ce să faceți fiecare în spațiul lui personal? Sport, fiecare la altă sală, întâlniri individuale cu prietenii, vizite și singuri la părinți, nu doar mereu împreună, un hobby precum ceramica, pictura etc. În continuare funcționați ca o echipă unită, dar trăiți și în afara relației de cuplu.

Citește și:
Tipuri de probleme în cuplu care pot duce la despărțire și cum să le depășiți

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle