5 lucrări simfonice din programul Festivalului George Enescu, pe care le știi din filme de Oscar

Dacă este ceva de care să se vorbească cel mai puțin, când vine vorba despre un film, atunci, aceea este muzica, coloana sonoră. De ce? Pentru că imaginea "fură" show-ul. Dar, de fapt, nu este așa, muzica este una dintre cheile cu care deschidem ușile propriei minți pentru a descifra mesajele.

5 lucrări simfonice din programul Festivalului George Enescu, pe care le știi din filme de Oscar

În competiția pentru cucerirea inimilor noastre, cineaștii, pe lângă poveste, imagine, scenariu, distribuție etc, pun un accent deosebit pe muzică. Coloana sonoră, însemnând muzica originală și/sau partituri licențiate, a unui film poate face minuni. Să ne amintim de melodia „My Heart Will Go On”, interpretată de Celine Dion, pe care de câte ori o ascultăm, vrem, nu vrem, ne duce cu gândul la filmul Titanic. Și când te gândești că, regizorul nici nu voia să o pună în coloana sonoră, echipa a fost cea care a insistat.

Poate nu pare un lucru important, dar puteți încerca să faceți vizionări cu muzică și fără.

În selecția de față, am exclus filmele în care se ascultă muzică clasică per se, adică, muzica e un fel de personaj secundar. Amintesc, totuși, câteva asemenea secvențe: The Shawshank Redemption (1994), scena în care deținuții din curtea penitenciarului ascultă într-o tăcere emoționantă duetul „Sull’aria” din „Nunta lui Figaro” de Mozart, devenită, probabil, una dintre cele mai vibrante din cinematografie.

Sau, cine nu-și amintește secvența din Pretty Women (1990), când pe Julia Roberts o podidesc lacrimile în fața dramei Violettei din opera „La Traviata” de Verdi, pe care o tocmai o urmărise pe scenă? Și, evident, sunt excluse și filmele despre diferitele personalități din lumea muzicii – Amadeus, regizor Milos Forman, Copying Beethoven de Agnieszka Holland și putem adăuga o listă lungă.

Anul acesta, în septembrie, are loc a 24a ediție a Festivalul Internațional George Enescu și ce-ar putea fi mai incitant, atunci când mergi la concerte, decât să faci un exercițiu de memorie și să „revezi” cu ochii minții secvențe de film pe care muzica ascultată le-a îmbogățit.

Începem, cum e și normal, cu Enescu.

1. The Royal Tenenbaums (2001) – Enescu: Sonata I în fa minor pentru pian şi violoncel op. 26 nr.1 (1898) (Ateneul Român, 09.09, h-17.00)

Genialul regizor, Wes Anderson, esteticianul art nouveau al cinema-ului contemporan, aduce și în acest film parte din temele sale preferate: copii care gândesc și acționează ca adulții, adulți care se poartă ca niște copii, tineri care încearcă să se adapteze realității, familia disfuncțională care încearcă să se repare… toate circumscrise scenariului super-spumos și esteticii sale unice, o adevărată arhitectură (The Grand Budapest Hotel, The Darjeeling Limited, Moonrise Kingdom).

Enescu a compus sonata la 17 ani și de la primele note simți acea efervescența specifică tinereții. Sunt trei note repetitive ale violoncelului pe seama cărora orchestra, the Mutato Muzika, dezvoltă tema dominantă a secvenței (sound ul aduce cu cel al bass ului din deschiderea piesei Queen- „Another One Bites The Dust”). Anderson a ilustrat cu această muzică „Capitolul 2” din moviebook, în care naratorul îi descrie pe cei trei copii ai familiei în anii tumultoși ai tinereții. Cumva, la vârsta pe care o avea Enescu când a scris sonata.

2. Dead Poets Society (1989) – Beethoven Simfonia a IX-a în re minor op. 125 (1824)
(Sala Palatului, 31.08, 19.30)

Filmul este un omagiu adus dascălilor care prin vocație reușesc să transforme tinerii, să le insufle aspirații, sensibilitate, pe lângă cunoștințe. Iar regizorului Peter Weir i-a ieșit cum nu se poate mai bine. Scenaristul, Tom Schulman, s-a inspirat din propriul trecut, având ca modele doi dintre profesorii săi. Profesorul de literatură este regretatul Robin Williams. Distribuția este glorios completată de, atunci, tinerii Ethan Hawke, Robert Sean Leonard, Josh Charles. Anul acesta pelicula aniversează 30 de ani de la premieră și este unul din acele filme pe care trebuie să le vezi într-o viață. Actual, intelectual, candid, surprinzător. John Keating, profesorul, are o replică pentru eternitate: „Carpe diem. Seize the day, boys. Make your lives extraordinary”.

Cea de-a noua simfonie este ultima scrisă de Beethoven, aproape surd. Dar el trăia muzica, așa că nu miră pe nimeni că din mâna sa a ieșit încă o capodoperă. Această simfonie este des întâlnită în filme, preponderent a patra parte, corala – „Odă Bucuriei”. Simfonia „vorbește” despre victoria umanității, optimismul și impulsul vital date de fraternitate. În film este folosită partea a 4a, și pentru sunetul bombastic datorat muzicii triumfale, dar și pentru a concluziona mesajele filmului: prietenie, respect, optimism, bucurie.

3. Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance) (2014)- Ceaikovski: Simfonia a V-a în mi minor op. 64 (1888) (Sala Palatului, 01.09, 19.30)

Cu acest film, regizorul Alejandro G. Iñárritu câștiga 4 premii Oscar. O comedie neagră care ne spune povestea unui actor (Michael Keaton- celebrul Batman -) care se zbate să producă o piesă pe Broadway. Zilele de dinaintea premierei se transformă într-un adevărat purgatoriu în care se luptă cu ego-ul său, încercând să-și rezolve problemele, nerezolvate în ani, cu familia sau cu cariera. Un film dens care, nu o dată, te lasă fără răsuflare. Pentru a crea această densitate, referințele muzicale abundă în muzică clasică. Acesta este și motivul pentru care coloana sonoră n-a fost eligibilă pentru nominalizările la Oscar, se depășise proporția. Rău pentru Antonio Sanchez, compozitorul, bine pentru noi.

Simfonia a 5a este despre resemnarea în fața destinului, cum scria însuși Ceaikovski în caietul program:”… supunerea totală în fața destinului sau, ceea ce este același lucru, predestinarea inevitabilă a providenței…”. Partea a 2a-Andante Cantabile este cea folosită în coloana sonoră. Este una dintre cele mai splendide „frânturi” de muzică scrise vreodată. Pe un fundal sonor grav, se suprapune linia melodică cu noblețe și calm. Multe raze de lumină și grație creează o anumită serenitate.

Bucata intră la sfârșitul tumultuoasei discuții dintre Riggan (Keaton) și fiica sa Sam (Emma Stone). Discuția e începută calm, tatăl mulțumindu-i pentru ajutor, pentru ca, mai apoi, să degenereze, iar fiica ajunge să-i arunce în față cuvinte grele, acuzându-l de faptul că întregul proiect ține doar de vanitatea sa (nimic nou pentru un artist), o încercare, fără valoare artistică, de a-și salva cariera și a șterge cu buretele amintirea de super-erou, unica sa imagine ca artist rămasă în memoria colectivă. Rămas numai cu gândurile sale, muzica îi însoțește singurătatea meditativă, în timp ce, însoțit de camera se deplasează pe culoar iar cadrul se mută pe scenă, unde Laura (A. Riseborough) ține un monolog despre dragoste și alegerile în viață.

4. Apocalypse Now (1979) – Wagner: „Cavalcada walkiriilor” din Walkiria (1856)
(Ateneul Român, 12.09, 17.00)

Încă odată, cu acest film, Francis Ford Coppola își mai făcea un loc în istorie, după monumentalul Nașul. Este un film referențial pentru problematica Războiului din Vietnam, pe care niciun cinefil nu trebuie să-l rateze. Armata își trimite oameni într-o misiune de auto-urmărire. Sunt căutați soldații supra numiți „Beretele Verzi” și conducătorul lor, presupus că a luat acțiuni pe cont propriu pe fondul unei căderi nervoase. Misiunea își propune să-i găsească și să-i salveze. O evocare epică a infernului specific oricărui război.

„Cavalcada walkiriilor” este începutul actului 3 din opera Walkiria, ce face parte din monumentala tetralogia wagneriană „Inelul Nibelungilor”. Muzica evocă chiar efortul valkiriilor (fecioare războinice), surorile lui Brünnhilde, de a a salva eroii căzuți la Valhalla. Secvența filmului pe care muzica o însoțește a devenit legendară pentru intensitatea și valoarea sa cinematografică. Începe cu imagini cu copii, o viață normală dintr-o așezare vietnameză, dar în scurt timp diviziile aeropurtate cu soldați americani spulberă toată această liniște. Muzica, rafalele mitralierelor, zgomotul motoarelor, strigătele oamenilor, cadrajele camerei de filmat, cresc tensiunea la paroxism, totul devine un fel de iad pe pământ. Secvența te urmărește la nesfârșit.

5. Brief Encounter (1945) – Rahmaninov: Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră în do minor, op. 18 (1901) (Sala Palatului, 10.09, 20.00)

Legendarul regizor David Lean a creat unele dintre cele mai răscolitoare drame romantice. Să adăugăm aici și Great Expectations sau Doctor Zhivago. În cafeneaua unei gări, Laura îl întâlnește pe Dr. Harvey. Ambii căsătoriți. O atracție bolnăvicioasă îi subjugă, deși știu prea bine că iubirea lor nu va avea niciun deznodământ fericit.

Concertul nr. 2 este unul dintre cele mai obsesive. Emoțiile și sentimentele traversează un spectru indefinit. Capodopera lui Rahmaninov este o demonstrație de virtuozitate, în care pianul și orchestra, în ansamblu, statuează puterea muzicii.

Spre deosebire de ce am prezentat până acum, muzica însoțind secvențe, în acest film muzica revine permanent. Caruselul pasiunilor celor doi îndrăgostiți este însoțit de Concert, rezumând perfect o dragoste care nu poate fi împlinită niciodată.

Text: Dana Cristescu
Foto: PR case de producție

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle