10 filme care au avut premiera în urmă cu 30 de ani și încă nu și-au pierdut farmecul

Anumite filme își păstrează doza de suspans indiferent de perioada în care au apărut. Subiectele rămân la fel de interesante, chiar dacă este vizibil cum timpul a trecut peste ele.

Tehnologia pe care personajele o folosesc poate părea veche, referințele te pot induce în eroare, chiar și viziunea asupra viitorului poate fi foarte diferită, însă emoția pe care filmul o transmite rămâne intactă. Ești transportat în acea lume indiferent de vârsta pe care o ai; așa că am pregătit zece sugestii de filme care au avut premiera în urmă cu 30 de ani, ceea ce înseamnă că au fost realizate în 1989:

Batman

„Batman' a cunoscut un succes imediat în 1989, și a fost unul dintre cele mai discutate filme din acea perioadă. Filmul are, bineînțeles, imperfecțiunile lui, însă chiar și în ziua de astăzi este considerat un clasic al genului. De atunci, au fost produse mai multe filme din seria „Batman', însă cel din `89 marchează o perioadă specială din viețile copiilor anilor `80 – `90.

Friday the 13th Part VIII: Jason Takes Manhattan

Producătorii au realizat opt filme ale seriei „Friday the 13th' în anii `80, construindu-i lui Jason Voorhees o reputație bine cunoscută de criminal în serie. „Jason Takes Manhattan' nu este cel mai bun dintre toate, dar este de departe cel mai interesant, arătându-ne o poveste despre un grup de liceeni care merg într-o excursie cu barca, începând de pe Crystal Lake, locul în care Jason s-a înecat la sfârșitul filmului anterior.

Honey, I Shrunk The Kids

Inventatorul Wayne Szalinski a creat o rază de micșorare ce aparent, funcționează foarte bine, iar acest lucru îl află după ce, din greșeală, își micșorează copiii și prietenii acestora. În timp ce Wayne și soția lui, Diane, încearcă disperați să-i găsească pe copii, cei mici se aventurează într-o călătorie prin curtea din spatele casei.

Back to the Future Part II

Trilogia „Back to the Future' a stârnit câteva reacții la debut, însă cel mai apreciat de către fani rămâne „Back to the Future Part II', care este catalogat drept cel mai interesant dintre cele realizate. După ce vizitează anul 2015, Marty McFly trebuie să se întoarcă în 1955 pentru a preveni schimbări dezastruoase ce se vor întâmpla în 1985, fără ca cele două vizite să se suprapună. Este amuzant și interesant deopotrivă de urmărit modul în care era văzut viitorul la acea vreme.

Field of Dreams

„Field of Dreams' este genul de film care poate cuceri chiar și o persoană căreia nu-i place baseball-ul. Pelicula nu a avut nevoie de trecerea timpului ca oamenii să-i recunoască succesul, fiind nominalizat pentru trei premii Oscar și devenind unul dintre acele filme pe care familiile le vizionează împreună.

Pet Sematary

Filmul adaptat după cartea lui Stephen King spune povestea unei familii care se mută într-o nouă casă, lângă un cimitir de animale, amenajat de copiii din zonă pentru a-și putea îngropa animalele călcate de mașini. Când pisica familiei moare, aceștia o îngroapă în cimitir. Lucrurile iau o întorsătură întunecată după ce băiatul soților este ucis.

Heathers

Veronica încearcă să treacă de perioada liceului înconjurându-se de cele mai populare fete. După ce întâlnește un sociopat, viața ei se învârte în jurul urii, a unei crime neintenționate și a indiferenței. În „Heathers' putem admira una dintre cele mai bune interpretări din cariera Winonei Ryder. 

Bill and Ted’s Excellent Adventure

Bill și Ted sunt doi liceeni care visează să-și întemeieze propria formație de rock `n` roll, numită „Wyld Stallyns”. Din păcate, amândoi sunt pe punctul de a rămâne corigenți la istorie, lucru care îl va determina pe tatăl lui Ted să-l trimită la școala militară. Cu ajutorul unei mașini a timpului, Bill și Ted primesc informațiile de care au nevoie pentru a trece examenul final de la însăși persoanele care au scris istoria. Filmul are doza de amuzament specifică anilor `80 – `90 și este o călătorie prin anii adolescenței.

Licence To Kill

„Licence To Kill' merită văzut pentru a observa modul în care a evoluat seria James Bond. Principala sa problemă este aceea că nu pare un film cu renumitul 007, ci un cartel din anii `80 cu multă dramă, în care se întâmplă să apară și James Bond. Cu toate acestea, nu putem ignora interpretarea impresionantă a lui Timothy Dalton, al cărui rol a fost scurt, însă memorabil.

Indiana Jones and the Last Crusade

În 1938, după ce profesorul Henry Jones dispare, Indiana Jones pleacă în Italia, în căutarea lui. Călătoria se transformă într-o vânătoare a artefactului Sfântul Graal, înainte ca naziștii să-l găsească și să domine întreaga lume. Deși nu a cunoscut un succes la fel de mare ca „Raiders of the Lost Ark', filmul este o adevărată aventură, cu acțiune și suspans.

Citește și:
15 dintre cele mai supraapreciate filme ale tuturor timpurilor

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle