Încă două state din Europa limitează accesul românilor pe teritoriul lor

În acest moment 22 de state din Europa interzic accesul românilor sau le impun restricții la intrarea pe teritoriile lor

Încă două state din Europa limitează accesul românilor pe teritoriul lor

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că, începând din 16 iulie, românilor le va fi permisă intrarea în Bosnia și Herțegovina doar cu condiția prezentării unui test COVID-19 negativ efectuat cu 48 de ore înainte de intrarea în țară. De asemenea, și Belgia a anunțat noi recomandări și restricții pentru cetățenii români care vor să intre pe teritoriul acestei țări.

Intrarea românilor în Bosnia și Herțegovina este începând de acum permisă doar cu condiția unui test COVID-19 negativ care a fost făcut în ultimele 48 de ore. Totodată, potrivit informațiilor comunicate de autoritățile din Bosnia și Herțegovina, regimul de tranzit rămâne neschimbat, nefiind necesară prezentarea certificatului medical solicitat în cazul șederii. Astfel, cetățenii români pot tranzita Bosnia și Herțegovina numai în scopul revenirii în România / în statul de reședință, cu condiția să nu se cazeze / să înnopteze pe teritoriul BiH. Tranzitul în scop turistic este permis doar pe coridorul Neum (Croația-Bosnia și Herțegovina-Croația). MAE reamintește că pentru a intra pe teritoriul Bosniei și Herțegovina rămâne în vigoare obligativitatea folosirii pașaportului și nu a cărții de identitate, ca document de călătorie.

În ceea ce privește autoritățile belgiene, acestea au revizuit condițiile de intrare pentru cetățenii care intră în Belgia în scop turistic (călătorie neesențială), în funcție de statele/regiunile de proveniență, acestea fiind clasificate pe trei categorii, respectiv:

– zona verde – fără măsuri specifice;
– zona portocalie – tuturor persoanelor care vin din statele/regiunile din zona portocalie le este recomandată intrarea în autoizolare sau cel puțin limitarea contactelor sociale. De asemenea, acestora li se recomandă monitorizarea stării de sănătate, iar în cazul apariției unor simptome specifice pentru infecția cu COVID-19, să se adreseze medicului și să efectueze un test pentru infecția cu COVID-19. Nu există restricții pentru persoanele care călătoresc în interes de serviciu, dar acestea sunt rugate să limiteze deplasările non-profesionale pe teritoriul Belgiei.
– zona roșie – autoizolarea și efectuarea unui test COVID-19 sunt obligatorii.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat că România a fost inclusă pe lista statelor din zona portocalie. Pe lângă România, în zona portocalie au mai fost incluse: Austria, Bulgaria, Croația, Spania, Luxemburg, Portugalia, Cehia, Polonia, Suedia, Elveția, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. De asemenea, cetățenii care intră din România în Regatul Belgiei trebuie să completeze și formularul Public Health Passengers Locator Form.

Cel mai recent, Ungaria a inclus România pe lista galbenă, astfel, la intrarea pe teritoriul Ungariei, românii vor fi supuși examinării medicale, iar în cazul în care prezintă simptome specifice infectării cu COVID-19, nu li se va permite accesul. Și în situaţia în care nu prezintă simptome, românii vor fi obligați să intre în izolare pe teritoriul Ungariei pentru o perioadă de 14 zile. Cu toate acestea, intrarea pe teritoriul Ungariei va fi permisă, fără impunerea măsurii carantinei sau autoizolării, cetățenilor care vin din România și care prezintă la punctul de frontieră două teste negative pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuate în ultimele cinci zile. Cele două teste trebuie efectuate la o diferență de 48 de ore unul de celălalt, iar certificatele trebuie să fie emise în limba maghiară sau engleză.

Toți cetățenii care călătoresc din România cu destinație finală Austria vor putea intra în acest stat doar dacă prezintă un certificat medical, în limba engleză sau germană, de test negativ pentru SARS-CoV-2, nu mai vechi de 4 zile. În absența acestui certificat, cetățenii români vor trebui să intre în autoizolare timp de 14 zile, scrie Digi24.

Românii care călătoresc în Grecia trebuie să completeze, cu cel puțin 24 de ore înainte de începerea călătoriei, un formular electronic. Din 15 iulie, autoritățile elene vor condiționa intrarea în baza unui test negativ SARS-CoV-2 nu mai vechi de 3 zile, plus formularul electronic.

În aceste condiții, comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, vine cu câteva recomndări: „Călătoriile sunt deja în cărți pentru multe destinații. Comisia Europeană monitorizează și ajută statele membre să ia decizii referitoare la măsurile necesare pentru a permite călătoriile. Mulți oameni cred că se gândesc sau deja au rezervat vacanțe. Trebuie să vă informați foarte bine înainte să luați o decizie unde să călătoriți vara aceasta. Realitatea este că nu putem prezice situația epidemiologică din fiecare stat membru. De exemplu, în Belgia, se emit recomandări în fiecare saptămână. Pentru săptămâna aceasta știm care e situația. Până săptămâna viitoare se poate schimba”, a declarat comisarul pentru transporturi, Adina Vălean.

Astfel, pentru o bună informare, sfatul comisarului Adina Vălean este să consultați site-ul RE-open EU, care are și variantă în limba română. Aici găsiți informații despre situația dintr-o posibilă destinație pe care o alegeți, dacă este vorba despre o țară membră a Uniunii Europene, plus Elveția și Norvegia, țări care fac parte din Spațiul Schengen.

De asemenea, puteți consulta aici lista pusă la dispoziție de MAE cu toate țările din Europa și regimul pe care îl au față de cetățenii străini, în contextul pandemiei de COVID-19.

În acest moment statele care interzic accesul românilor sau impun restricții la intrarea pe teritoriul lor sunt: Austria, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Irlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Malta, Muntenegru, Norvegia, Marea Britanie, Olanda, Republica Moldova, Slovacia, Slovenia și Ungaria.

Citește și:
Avertismentul lui Raed Arafat: Este posibil să se impună anumite restricții în anumite zone

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet