6 lucruri pe care să le iei în considerare înainte de a face câte două antrenamente pe zi

Cu toate că ne dorim un corp tonifiat, deseori ne găsim tot felul de scuze pentru a evita sportul. Îți poți imagina ce înseamnă în cazul acesta două antrenamente pe zi?

6 lucruri pe care să le iei în considerare înainte de a face câte două antrenamente pe zi

Pentru multe dintre noi este o adevărată provocare, însă ce s-ar întâmpla dacă ne-am face o ordine în priorități și am strecura în programul nostru încă un scurt antrenament?

Profesioniștii abordează acest tip de antrenament cu un scop. Programele lor sunt concepute în așa fel, încât să-și îmbunătățească rezistența și să ajungă la cel mai bun rezultat posibil în performanța lor. Ședințele special planificate la sfârșit de zi au ca scop creșterea masei musculare, a puterii și a abilitătii aerobice. Pentru a ajunge mai repede la rezultatele dorite, poți adopta și tu aceste tipuri de antrenamente, însă înainte de asta iată câteva lucruri pe care trebuie să le ai în vedere:

Pune siguranța pe primul loc

Cu toate că exercițiile fizice aduc beneficii corpului nostru, antrenamentele intense îl pot solicita, iar efectele sale pot fi adverse. Antrenamentele în exces pot ridica șansele de a te răni, scăderea imunității, tulburări de somn, dar mai ales pierderea motivației. Așa că dacă te gândești serios la abordarea acestei tehnici, încearcă să te organizezi astfel încât să nu te consumi până la epuizare.

Alege-ți cu grijă mâncarea

În cazul antrenamentelor intense sau precum în cazul acesta, dese, alimentația joacă poate cel mai important rol. Asigură-te că-i oferi corpului tău hrana necesară pentru că acolo se stabilește energia ta din cursul antrenamentelor. Încearcă să creezi un echilibru între macronutrienți la fiecare masă, carbohidrați precum cartofii dulci, orez brun sau banane, grăsimi naturale pe care le iei din avocado sau nuci și nu în ultimul rând proteinele din carne, iar dacă esti vegetariană din legume precum broccoli sau fasole.

Organizează-ți bine antrenamentele

Un alt detaliu important de care trebuie să ții cont este structurarea corectă a antrenamentelor. În primul rând trebuie să îți găsești stilul de antrenament care ți se potrivește. Totodată, indiferent că lucrezi pe grupe musculare sau circuit-cardio, este important ca primul antrenament să fie mereu cel mai solicitant.

Pune preț pe odihnă și relaxare

Ca antrenamentele tale să dea randament, iar tu să nu ajungi la epuizare atât fizică, cât și psihică este esențială odihna. Fă în așa fel încât să ai minimum 6 ore de pauză între antrenamente, iar în cazul celor mai solicitante, oferă-ți și mai mult timp între acestea. În mod normal este suficient intervalul de 7-8 ore intre antrenamente.

Nu te grăbi să atingi rezultatele dorite

Pentru a te putea menține acest ritm, este esențial să faci pași mici spre rezultatele finale. Trebuie să menții nivelul de antrenament într-o ordine crescătoare, în niciun caz să-ți consumi toată energia în primele două antrenamente, deoarece șansele să continui sunt foarte mici… la fel și cele de a te ridica din pat următoarea zi.

Ascultă-ți corpul

Corpul tău iți trimite mereu semnale, este important să te cunoști și să ții cont de ce are să-ți transmită. Dacă nu simți că ești în stare de un antrenament întreg, limitează-te la cardio, important e să nu stagnezi. Nu te grăbi, împacă-te cu corpul și tot procesul de tranziție prin care treci. Odată ce accepți asta, totul va fi mult mai ușor.

Citește și:
6 moduri prin care iti sabotezi antrenamentele

Text: Paula Popa
Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din health & diet