Un decolteu de invidiat

Daca iti imaginezi ca „mai mare“ inseamna mai bine, te inseli. NOUL TREND da cistig de cauza celor „Mai putin dotate“. Gasesti aici cele mai eficiente metode ce-ti garanteaza nu sani mai mari, dar, in mod sigur, mai frumosi.

Un decolteu de invidiat

In 1600 era un act de virtute ca femeile, de la curtezane la regine, sa-si expuna sinii in public. O aparitie pe care azi o numim indecenta, ca aceea a lui Janet Jackson la Super Bowl, in secolul al saptesprezecelea n-ar fi provocat nici macar un tremur de pleoape. „Expunerea sinilor facea parte din reprezentarea frumusetii si tineretii femeii”, spune Angela Mc Shane Jones, profesor de istorie la University of Warwick, Coventry, An­glia. „Sinii erau atit de importanti pentru mentinerea statutului social, incit femeile din inalta societate refuzau sa-si alapteze pruncii pentru a-si men­tine calitatea sinilor. Pe vremea aceea barbatul era mindru sa iasa la bratul unei femei decoltate (la propriu), care poate sa arate lumii o ase­menea comoara.

Aceasta moda a avut mai multe momente de revenire in secolul 18, apoi 19, inclusiv virtuoasa epoca victoriana. In toate aceste perioade ar fi fost scandalos ca o femeie sa-si arate umerii sau picioarele, conside­rate simboluri sexuale obscene. Indiferent daca stirnesc pudori sau gelozii, dezbaterile pe tema sinilor, a formei si dimensiunii lor sint si astazi numeroase si foarte fierbinti.

Cum sint sinii femeii ideale? Definitiile difera de la o tara la alta, de la o cultura la alta. Totusi, daca ne gindim cite doamne au ajuns dive exclusiv datorita dimensiunii sinilor, ar trebui sa credem ca sinii mari sint cei doriti. Sau nu? Iata de ce am facut un sondaj, interesati sa aflam ce anume conteaza cind e vorba de sini. In ultimii 10-15 ani dimensiunea medie a sinilor a crescut, lucru ce se poate observa cu usurinta daca dai o raita prin licee. Aceasta evo­lutie a creat complexe in rindul popu­latiei feminine adulte. In plus, programele TV si revistele, doua surse esentiale pentru stabilirea standardelor de imagine intre femei, sint pline de povesti legate de chirurgia plastica si minunile pe care un bisturiu si un implant le pot face pentru sinii tai.

Ei bine, studiile noastre au mai aratat ca „orice e mai mare decit poti manui” e prea mare, ca barbatii nu apreciaza deloc sinii mari obtinuti prin proceduri chirurgicale si ca 71% dintre bar­bati se declara multumiti cu marimea sinilor partenerelor lor. In mod surprinzator, mai putin de 3% dintre ei admit ca ar fi mai fericiti daca sinii iubitei lor ar fi ceva mai… mici! In contrast, 30% dintre femei ar dori sa aiba sinii mai mari si 9% ar dori sini mai mici.

Si acum vine cireasa de pe tort: barbatii sint prea putin interesati de marimea, caderea sau ridicarea sini­lor partenerelor lor. Le iubesc si pace. Atunci de ce ne mai batem capul? Indiferent de marimea cupei, in lume exista femei fericite si barbati care le iubesc. Pentru femeile care se in­treaba cum se poate modifica dimensiunea sau forma sinilor, raspunsul nostru este: fii fericita cu ceea ce ai! Stiinta nu a descoperit inca acele miracole prin care sa putem influenta permanent dimensiunea sinilor (cu ex­cep­tia chirurgiei plastice).

Vreau sani mai mari

Marimea sinilor (precum culoarea parului, a ochilor, a pielii) este determinata genetic si nu poate fi schimbata, mai ales dupa ce sinii sint complet dezvoltati, la sfirsitul adolescentei. Evident, fiecare dintre noi am vrea sa existe o pastila ideala, care sa ne indeplineasca dorintele. La ora actuala, daca nu vrei sa apelezi la neli­mitatele promisiuni ale chirurgiei plastice, ai doar citeva optiuni, limitate.

1.Cremele „Breast Firming”: au tot atita credibilitate, intre specialisti, precum OZN-urile. Oricum, aplicarea topica a unor ingredienti ce pot im­bunatati aspectul pielii (pielea reflecta altfel lumina si se creeaza iluzia unui sin mai mare si mai plin) si pot mari tonusul nu are nici o contraindicatie, deci nu vad de ce nu ai incerca. Cremele de moda veche contin colagen. Da, suna promitator, dar, din pacate, nu exista nici o dova­da stiintifica a eficientei lui in aplicarea topica. Rezultatul sta sub semnul intrebarii. Noul val de dermatologi recomanda cremele cu un continut bogat de antioxidanti (soia, ceai verde, vitamina E) si ingredienti care stimuleaza refacerea fibrelor de colagen (vitamina C, acid lactic si retinol), in combinatie cu un exfoliant.

2. Pastilele: Aminteste-ti ca daca su­na prea frumos pentru a fi adevarat, pro­babil asa si e. Foloseste aceste metode cu precautie si intotdeauna cere sfatul unui medic. Citeste cu atentie lista de ingredienti. Unele dintre ele contin plante ce interactioneaza cu compusii din alte medicamente sau alte suplimente nutritive. Pot afecta activitatea cardiaca si sistemul nervos, produc crestere in greutate, dureri de sini, acnee, afecteaza ciclul menstrual si, in comparatie cu aceste neajunsuri, cresterea dimensiunii sinului este nesemnificativa.

3. Alte mijloace: Da, poti sa te ingrasi putin, dar ma indoiesc ca iti suride ideea. Se spune ca e util sa dormi fara sutien si se pare ca masajul de la talie in sus, spre sini, ar putea muta grasimea de pe talie acolo unde e nevoie de ea. Cine crede sa incerce. Daca sinii sint prea mici, e o pro­blema, daca sint prea mari, alta pro­blema, iar daca sint cazuti, e o catastrofa. Cam asa lucreaza mintea unei femei, atunci cind vine vorba de simbolul feminitatii sale. Vestea rea e ca, intre 30 si 40 de ani, tesutul elastic al sinului se degradeaza. Fibrele si­nului, care se comporta ca niste benzi adezive si elastice, ce asigura le­ga­tura cu peretele intercostal, nu mai reusesc sa sustina sinul. Rezultatul: il cunosti.
 

Cum poti avea grija de sanii tai?

Iata citeva raspunsuri:

1. Controleaza-ti greutatea. Fluctuatiile de greutate afecteaza sinii mai mult decit orice altceva. Adopta o dieta echilibrata si renunta la toate acele diete miraculoase care te ajuta sa slabesti repede si sa te ingrasi la loc, in acelasi ritm. Maninca mai mult peste gras sau ulei de masline. Imbunatateste-ti dieta cu un supliment antioxidant, care sa includa vitaminele C, E, betacaroten si selenium. Maninca multe fructe proaspete si vegetale bogate in antio­xidanti, mai ales ceapa, usturoi, morcovi, tomate, brocoli, varza si cono­pida. Maninca multe fibre, mai ales secara, orez brun si porumb. Fibrele ajuta mincarea sa circule prin tractul intestinal si pot reduce re-absorbtia estrogenului. Nu consuma alcool. Re­nunta la cafea, ciocolata, cola sau ceaiuri tari. Creste aportul de proteine. Proteinele sint necesare pentru men­ti­nerea tonusului muscular, dar sint si o sursa excelenta pentru atit de necesarul colagen.

2. Foloseste un sutien potrivit. Aceasta e o problema controversata. Unii experti sustin ca tocmai sutienul este cel care favorizeaza caderea sinilor, prin atrofierea ligamentului si a fibrelor care-l sustin, altii, dimpotriva. Nu exista studii stiintifice care sa probeze nici vreuna dintre aceste teorii. Daca, totusi, vrei sa porti sutien, alege-l pe masura: sa nu-ti preseze sinul (ai ales o cupa prea mica), dar sa nu faca cute sub imbracaminte (ai ales o cupa prea mare). Trebuie sa stea fix pe torace, fara sa se ridice la spate, iar breteaua trebuie sa fie ferma, dar confortabila. Nu cumpara niciodata un sutien numai pentru ca e modern sau arata bine. Sutienul se alege in functie de stilul de viata si de dimensiunea sinilor. Cu cit sinii sint mai mari, cu atit au nevoie de mai multa protectie si de bretele puternice. Femeile cu sini mici pot folosi o varie­tate mai mare de modele. Sutienele cu pernute sint foarte la moda in zilele noastre, pentru ca lasa iluzia unui sin voluptuos. Dezavantajul unui astfel de sutien: din cauza pernitei, pielea nu poate sa respire.

3. Stai dreapta. Postura proasta e cel mai mare inamic al sinilor frumosi. Asadar, fa sport cu regularitate. Cele mai eficiente sint exercitiile clasice: flotari, bench press, ridicari de brate. Pentru ca rezultatele sa fie cit mai rapide si mai simetrice, muschii pectorali trebuie atacati din toate unghiurile posibile. Executa exercitiile cu prize diferite, cu greutati diferite, la intensitati diferite.

4. Tratamente profesionale: Daca nu-ti place sa faci sport, nu-ti ramine altceva de facut decit sa treci peste pudori si sa urmezi un tratament de tonifiere a sinilor la un salon profesionist. Ai de ales intre electrostimulare (tonifica musculatura de suport, precum fitness-ul), masaje speciale (acelasi efect de tonifiere) cu produse speciale (cresc volumul celulelor adipoase) sau masaj cu gheata (efect de tonifiere).

Triseaza ca la Hollywood

Vrei sa stii cum a reusit Julia Roberts sa arate precum Erin Brockovich? Nici una dintre aceste metode nu e recomandata a se folosi pe termen lung, dar pentru o seara…

1. Ia o clema de par subtire si plata si ataseaz-o de ambele bretele, la spate, pentru a le apropia. Cu cit mai sus, cu atit mai bine. Daca sutienul are masura potrivita, efectul de push-up este remarcabil.

2. Stringe la maximum bretelele sutie­nului sau poarta un sutien cu o cupa mai mica cu un numar. Iti va presa sinii si va naste acea curbura incitanta. Nu te astepta sa fie confortabil.

3. Lipeste cite o banda adeziva pe marginea fiecarui sin, vertical, pentru a-I apropia. O alta bucata de banda trebuie asezata orizontal, pe sub sini, pentru a-i ridica.

4. Sau, finalmente, cumpara-ti un sutien cu apa. E ca un sutien push-up, doar ca lichidul din interior arata mai natural decit pernutele textile.

Regula gene­rala: daca esti multumita cu dimensiunea sinilor tai si vrei doar rotunjirea lor, alege masura potrivita. Daca vrei sini mai mari, cumpara un sutien cu o masura de cupa mai mare. Nu vei mai avea acea curbura sexy, dar vei ajunge de la B la C.

In loc de concluzie

In lumea civilizata sinii sint un subiect tabu. A face topless pe plaja sau, si mai rau, a-ti alapta copilul in public e un fapt aproape de neacceptat. In acelasi timp, insa, industria de showbiz si media prezinta fara retineri femei sumar im­bracate, invelite in haine sau accesorii care mai curind dezvelesc decit acope­ra. Sinii sint subiect tabu, dar sintem obsedati de ei. De ce nu ne preocupa la fel de mult culoarea ochilor sau forma unghiilor? Ori numarul la pantofi? Parti­le corpului nostru sint sexualizate si de­sexualizate dintr-o multime de motive. Din punctul meu de vedere, insa, femeia nu este un obiect sexual, iar sinii nu au fost creati cu acest scop.

Arhiva revistei ELLE

Foto: Dreamstime
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din beauty