Zodiile și relațiile familiale – cât de compatibilă ești cu familia ta

Zodiile părinților și cele ale copiilor influențează într-o oarecare măsură relațiile familiale.

Zodiile și relațiile familiale – cât de compatibilă ești cu familia ta

Dacă dorești să știi cât de compatibilă ești cu familia ta, citește în continuare!

BERBEC

Aflată sub semnul focului, această zodie se înțelege cel mai bine cu părintele Leu și Săgetător, oricare dintre cele două semne zodiacale asigurând un mediu familial armonios și benefic. Berbecii au parte de distracție alături de cei dragi și știu cum să valorifice timpul liber. Persoanele aflate în această categorie doresc să aibă o relație strânsă cu părinții, comunicarea fiind punctul lor forte, însă sunt printre primii care pornesc o ceartă atunci când ceva nu le convine.

TAUR

Zodie de pământ, Taurul este bine ancorat în realitate și se simte în largul său atunci când este înconjurat de oameni. Părinții aflați sub semnul Capricornului, Fecioarei sau Peștilor sunt pregătiți de conversațiile lungi și profunde pe care această tipologie le preferă. În relațiile cu familia, Taurul cunoaște așteptările părinților și se simte confortabil în prezența lor, apreciind stabilitatea oferită de ai săi.

GEMENI

Indeciși și plini de întrebări, Gemenii pot realiza o conexiune de durată numai cu zodiile ce le împărtășesc idealurile, Balanțele și Vărsătorii. O relație părinte-copil între aceste semne zodiacale este menită să funcționeze ca pe roate, fiecare înțelegând exact ce dorește celălalt. La polul opus se află familia compusă din Gemeni și Pești, Scorpioni sau Capricorni, între ei existând o constantă atmosferă incomodă și neplăcută.

RAC

Racul este o zodie a impulsivității și emotivității. De aceea, relațiile între copiii Rac și părinți pot fi adesea complicate, presărate cu certuri iscate din motive nesemnificative. Din fericire, părinții aflați sub semnul Scorpionului, Taurului sau Fecioarei acceptă cu ușurință ocazionalele răbufniri, construind o relație profundă și îndelungată datorită abilității lor de a vedea dincolo de exteriorul dur pe care această zodie de apă îl afișează.

LEU

Consumați de o puternică dorință de a fi acceptați de cei din jur, Leii vor încerca adesea să câștige aprecierea părinților. Din păcate, acest semn zodiacal are o latură ușor agresivă și o dorință de interiorizare ce împiedică majoritatea persoanelor din a îi înțelege. Cu toate acestea, Balanțele, Săgetătorii și Berbecii nu vor avea probleme în a crea legături strânse în calitate de părinți ai copilului Leu.

FECIOARĂ

Fecioara are parte de cele mai frumoase momente alături de semne de apă sau pământ. Părinții Taur, Capricorn sau Rac îi vor oferi Fecioarei dragostea de care are nevoie, încurajând-o în momente grele. Constanta înclinație spre autocritică face din Fecioară un personaj ușor demoralizat, ce are nevoie de înțelegere și susținere familială pentru a funcționa la capacitate maximă.

BALANȚĂ

Adeptă a justiției și corectitudinii, Balanța va aspira întotdeauna la o relație bazată pe adevăr, chiar dacă aceasta nu îi va aduce întotdeauna satisfacția emoțională necesară. Leii și Berbecii sunt părinți capabili să respecte regulile impuse de copilul Balanță și invers, contribuind la realizarea echilibrului mult dorit. Firea independentă a Balanței poate favoriza apariția unei rupturi familiale, însă caracterul deschis spre schimbare se va dovedi un atu.

SCORPION

Pentru un Scorpion, începuturile sunt cele mai importante. Astfel, dacă în copilărie Scorpionul s-a bucurat de părinți înțelegători și iubitori, acesta va munci din greu să mențină aceeași legătură, în ciuda posibilelor evenimente imprevizibile ce îi pot distanța. Scorpionii respectă ordinele părinților Pești și Rac, însă furia și comportamentul dur îi pot transforma în adevărați rebeli.

SĂGETĂTOR

Inocenți dar încăpățânați, Săgetătorii sunt copiii pe care orice Leu, Balanță sau Vărsător și-i dorește, însă Fecioara și Racul au probleme în a înțelege caracterul lor puternic. Acest tip de părinți nu reușesc să aprecieze latura de lider a Săgetătorului, suprimând-o adesea prin impunerea regulilor. Cu o dragoste de familie greu de egalat, Săgetătorul se află mereu în centru, reușind să își motiveze familia prin atitudinea optimistă de care dă dovadă.

CAPRICORN

Capricornii sunt persoane închise ce au nevoie de un impuls parental pentru a-și expune sentimentele. Părinții Taur și Fecioară posedă abilitatea de a descoperi adevărata natură a acestei tipologii și o ambiționează să își urmeze idealurile. Ei înțeleg aversiunea pe care acest semn zodiacal o are față de exprimarea propriilor emoții, însă pot fi surprinși de tandrețea ascunsă a Capricornului.

VĂRSĂTOR

Un Vărsător nu va avea așteptări în plan emoțional de la părinții săi, însă consideră că relațiile familiale au la bază respect reciproc. Se regăsește printre zodiile ce prezintă cea mai mare probabilitate de a pierde legătura cu familia de-a lungul timpului, însă părinții Balanță și Gemeni știu cum să împiedice o astfel de distanțare.

PEȘTI

Definiți de o imaginație debordantă și o dorință de a-și depăși propriile limite, Peștii sunt firi turbulente, care însă se dedică în totalitate celor dragi. Sunt ușor iritați de părinții cu o atitudine indiferentă iar certurile în familie au un impact major asupra lor. Deși par mereu dornici să fie un ajutor emoțional pentru cei din jur, se bucură de căldura primită din partea părinților Rac și Scorpion.

Citește și:
Zodiile și calitatea pentru care sunt admirate

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din astrologie