Extremele chiar se atrag? Află ce spun zodiile despre asta

De câte ori nu am auzit expresia că “extremele se atrag”? Însă cât de adevărată este aceasta?

Extremele chiar se atrag? Află ce spun zodiile despre asta

Extremele se atrag? Află care zodii se opun și despre compatibilitatea dintre ele.

Berbec – Balanță

Berbecii și Balanțele sunt două semne zodiacale foarte orientate către relații. Berbecii se caracterizează prin afirmare, agresiune și autoeducare, în timp ce pe cealaltă parte a cerului, Balanțele se caracterizează prin relații, compromisuri și negociere.

Berbecii sunt persoane care acționează, pe când balanțele adoră să negocieze și să facă planuri. Provocarea apare atunci când Berbecii vor să fie spontani, dar Balanțele vor să planifice totul într-o manieră relaxată și cu grijă.

Un lucru bun despre compatibilitatea dintre Berbec-Balanță este faptul că Berbecul este controlat tot timpul și simte nevoia să rămână așa, dar când apare Balanța, toate apele se liniștesc.

Dacă vei fi într-o astfel de relație, vă veți certa cu siguranță, însă ce cuplu nu o face? Partea bună este că cele două zodii reușesc să aibă o anumită pace în relație și au siguranța că neînțelegerile dintre ele vor trece și dragostea va învinge.

Taur – Scorpion

Taurii și Scorpionii au tendința de a fi foarte materialiști în două feluri total diferite. Taurul pledează în totalitate pentru valoare materială. Posesiuni, bogăție, indulgență și lux sunt câteva cuvinte care îl pot descrie pe acesta. Scorpionul, de pe altă parte, pune preț pe lucrurile nemuritoare, precum cunoaștere, resurse și intimitate.

Scorpionii sunt deseori persoane geloase și anumite zodii, precum Berbecii sau Fecioarele, nu pot accepta asta într-o relație. Taurii, pe de altă parte, pot face față geloziei Scorpionilor, deoarece aceștia o consideră flatantă.

Ambele zodii pot fi foarte incăpătanate și pesimiste, dar atunci când sunt împreună, aceștia reușesc să aducă la suprafață părțile lor cele mai bune. Atunci când aceste două zodii sunt împreună, îți poți da seama că se iubesc, cu toate că o relație care să meargă între Taur și Scorpion este greu de găsit, nu înseamnă că este și imposibil. Lucruri frumoase se pot întâmpla atunci când aceste două semne sunt împreună.

Gemeni – Săgetător

Săgetătorii sunt o mare descoperire, mai ales pentru Gemeni. Săgetătorii sunt persoane cu un magnetism aparte, sunt inteligenți, comunicativi, amuzanți și filozofi. Atât Gemenii, cât și Săgetătorii au foarte multe în comun.

Gemenii au tendința să fie foarte analitici, în timp ce Săgetătorii vor să vadă întregul, iar acest lucru este minunat într-o relație pentru că au foarte multe lucruri de împărtășit. Săgetătorii sunt de asemenea și foarte visători și își setează niște misiuni care sunt greu de îndeplinit, iar Gemenii îi ajută pe aceștia să își atingă ținta.

Cele două zodii își vor da mari dureri de cap cu ceea ce gândesc și spun, informațiile fiind mai mereu contradictorii.

Acestea se vor potrivi întotdeauna, deoarece sunt zodii cu simțul umorului, comunicative și aventuroase, cu toate că va fi greu de întreținut această relație, însă dacă se poate manageria cum trebuie, atunci va fi magnifică.

Rac – Capricon

Racii și Capricornii sunt două zodii foarte orientate către familie. Dacă ajung să fie împreună, cel mai probabil că vor rămâne împreună pentru o lungă perioadă de timp. Racii au un instinct maternal natural și conexiunea lor emoțională va fi cu siguranță o experiență intensă, iar Capricornii au o competență paternală și depun foarte mult efort într-o relație.

Racii apreciază afecțiunea constantă, iar Capricornii pot fi distanți și reci. Ambele zodii sunt foarte sensibile, cu toate că cei din zodia Capricornului uneori își mai ascund emoțiile. Capricornii sunt de încredere și loiali, lucruri care îi face pe Raci să se simtă în siguranță și iubiți tot timpul.

Aceste zodii sunt pregătite să se iubească. Deseori, vor avea o dragoste copilărească, însă chiar dacă nu va fi genul de dragoste romantică, aceasta va fi întotdeauna intimă.

Leu – Vărsător

Leii și Vărsătorii au probabil cele mai multe diferențe dintre zodiile care se opun. Leii sunt mai individualiști și nu prea pot împărți gloria cu altcineva, în timp ce Vărsătorii adoră să lucreze în echipă și să își împărtășească pasiunile cu ceilalți, însă acest lucru nu înseamnă că cele două zodii nu au nimic în comun. Atât Leii, cât și Vărsătorii sunt foarte deschiși și inteligenți. Amândoi ies în evidență în cercul lor de prieteni și împreună pot înfrumuseța zilele oricui.

Totuși, la capitolul comunicare, aceștia nu stau prea bine, deoarece Leului îi place să facă lucrurile în felul lui, în timp ce Vărsătorului îi place să facă totul ca la carte. Însă, cele două zodii pot avea împreună ceva special.

Fecioară – Pești

Aceste două zodii sunt vindecătoarele zodiacului. Fecioarele sunt adeptele serviciilor practice, precum ajutarea altor persoane de a-și dezvolta anumite abilități pentru a fi eficienți, iar Peștii oferă un vibe spiritual, pentru că ei se caracterizează prin empatie, meditație și iubire necondiționată. Dragostea dintre aceste două semne este foarte puternică, formând un cuplu de nedespărțit, ambii urmărind iubirea absolută.

Fecioarele și Peștii vor avea o relație de lungă durată, poate chiar pe viață. Neînțelegerile lor vor fi rare și amândoi se vor ierta de fiecare dată. Fecioarele sunt semne încăpățânate, dar Peștii reușesc să le aducă părțile bune la suprafață.

Toate zodiile au părți bune și părți mai puțin bune, însă dacă reușești să îți găsești sufletul pereche zodiacal, aceștia vor dezvălui cea mai bună parte din tine. Deci, ești de părere că extremele se atrag?

Citește și:
Zodiile alături de care poți avea o conexiune emoțională profundă

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din astrologie