(P) Descoperă Delta Dunării, paradisul românesc al păsărilor

Descrisă adesea drept paradis al păsărilor, Delta Dunării este una dintre cele mai mari întinderi de apă din lume și, totodată prima rezervație naturală care a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO.

(P) Descoperă Delta Dunării, paradisul românesc al păsărilor

Delta adăpostește mai bine de 30 de tipuri de ecosisteme și deține locul trei în lume în ceea ce privește biodiversitatea, după Galapagos și Marele Recif de Corali. Te invităm să descoperi mai mult detalii despre cea mai bine conservată Deltă din Europa și totodată o destinație de vacanță unică pe care nu trebuie să o ratezi!

Geneza Deltei: Când Dunărea a creat un loc de poveste 

Delta Dunării s-a format în urmă cu mai bine de 10.000 de ani, iar geneza sa nu s-a încheiat încă. Fiind unul dintre cele mai recente forme de relief de pe Vechiul Continent, Delta se extinde cu încă 40 de metri pătrați în fiecare an. Doar 10% din întreaga sa suprafață – care are circa 5.800 de km pătrați – este zonă uscată, restul fiind un univers luxuriant de insule plutitoare de stuf, lacuri și copaci, cu canele înguste, acoperite cu nuferi și mărginite de ramuri de salcie.  

Delta Dunării este singura deltă din lume care a fost declarată Biorezervație Naturală, iar aici viețuiesc peste 5.500 de specii de floră și faună. În acest spațiu se regăsesc peste 330 de specii de păsări, majoritatea dintre ele protejate. De asemenea, Delta Dunării este un loc important de oprire pentru păsările migratoare și pentru întreaga populație de gâște cu gât roșu, lebede, rațe și gâște. Cormoranii, inclusiv rarii cormorani mici, pelicanii și păsările prădoare – toate își găsesc casa în Delta Dunării. Cea mai mare pasăre din Europa – pelicanul creț ale căror aripi întinse măsoară peste 3 metri, dar și cea mai mică, a cărei greutate nu depășește 10 grame – Pănțărușul, se regăsesc, de asemenea, în Deltă. 

Stiai ca… exista pasari care pot vorbi?

Tips-uri pentru o vacanță în Delta Dunării 

Delta Dunării nu este doar un muzeu natural impresionant, ci oferă celor care o vizitează o experiență completă. Odată ce ai ajuns aici, este imposibil să nu te lași cucerit de universul gastronomic pescăresc, precum și de căldura și deschiderea localnicilor.  Acest spațiu geografic este 'acasă' pentru aproximativ 16.000 de oameni care formează un mix cultural interesant; români, lipoveni, ucrainieni contribuie și ei la magia acestui loc. Ai toate motivele să îți planifici următoarea vacanță aici, așadar poți începe să cauți cazare în Delta Dunării pentru acest an.

Perioada primăverii târzii sau chiar toamna devreme sunt cele mai bune momente pentru un sejur, dacă vrei să analizezi în voie păsările migratoare. Trebuie să știi că ai nevoie de cel puțin 4-5 zile pentru a putea explora pe deplin toate perlele naturale ale Deltei. De asemenea, atunci când îți organizezi vacanța, ia în considerare orarul vaporașelor care pleacă din Tulcea și Murighiol. Nu uita că Delta este un obiectiv natural protejat prin lege, așadar adoptă o conduită prietenoasă cu natura pe întreaga durată a sejurului. 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din turism