Viața ta, trăită mai ușor, cu mai puține kilograme. De vorbă cu Ela Crăciun

Campania „Adevărul despre greutatea ta”, susținută de Novo Nordisk, pune în centrul discuției cauzele complexe ale excesului ponderal și importanța sprijinului specializat.

Viața ta, trăită mai ușor, cu mai puține kilograme. De vorbă cu Ela Crăciun

Sarcina și maternitatea schimbă profund corpul unei femei, însă schimbările fizice sunt adesea însoțite și de o presiune constantă de a reveni cât mai repede la aspectul de dinainte. În spatele imaginilor perfecte din social media există, de multe ori, comparații, frustrări și sentimentul că orice kilogram în plus reprezintă un eșec personal.

Tocmai aceste prejudecăți încearcă să le combată campania „Adevărul despre greutatea ta', susținută de Novo Nordisk. Prin intermediul unor mărturii personale și al informațiilor oferite de specialiști, demersul  încurajează o discuție mai empatică despre greutate și despre factorii complecși care o influențează, de la schimbările hormonale până la diferitele etape ale vieții. Ela Crăciun vorbește deschis despre schimbările prin care a trecut odată cu maternitatea, despre presiunea pe care a simțit-o ani la rând și despre felul în care a ajuns să își privească propriul corp cu mai multă blândețe.

CONȚINUT VIDEO ELLE

Fiecare sarcină a fost diferită, iar organismul ei s-a schimbat odată cu fiecare etapă a vieții. După prima, la 24 de ani, cele 20 de kilograme acumulate au dispărut rapid. La a doua, însă, lucrurile nu au mai fost la fel, iar presiunea de a reveni la forma de dinainte a devenit tot mai puternică.

„Am început să lupt cu mine, cu dietele și cu toată presiunea. O dată, presiunea socială, a doua oară – presiunea pe care eu o puneam pe mine. Și am intrat într-un tăvălug. De diete peste diete peste diete, își amintește ea.

Ani la rând, a slăbit, s-a îngrășat, a încercat soluții noi și a continuat să caute corpul în care să se simtă bine. Deși vorbește despre sănătate de mai bine de 11 ani și cunoaște foarte bine teoria, spune că, pentru mult timp, a existat o diferență între ceea ce știa și ceea ce simțea.

„Era persoana cerebrală, care știa ce trebuie să facă, și era cealaltă persoană, care se lăsa prinsă de tăvălugul acesta: «Vreau să arăt bine, vreau să slăbesc, dar vreau acum».

La un moment dat, a înțeles că problema nu era lipsa informațiilor, ci presiunea constantă pe care o punea asupra ei. A apelat din nou la un specialist și, odată cu reguli simple și mai puține restricții, a început să se relaxeze și să privească lucrurile cu mai mult echilibru. Cu toate acestea, spune că acceptarea propriului corp nu a fost deloc un proces ușor.

„Ne uităm pe Instagram și vedem numai siluete perfecte, numai femei care merg la sală și care par să aibă timp pentru toate. Știu cât de greu este să nu te compari, pentru că și eu cad în capcana asta. Dar cred că unul dintre cele mai importante lucruri este să nu ne mai comparăm viața cu a nimănui.

Privind în urmă, spune că cea mai importantă schimbare nu a fost cea a corpului, ci a felului în care se raportează la el.

„Mi-au trebuit 44 de ani să învăț să nu îmi mai fie rușine cu corpul meu. Cred că este important să ne mulțumim cu ceea ce avem acum. Avem copii, avem și câteva kilograme în plus, avem și o vârstă, avem și celulită. Lucrurile se schimbă permanent în viața unei femei. Cel mai important este să îți asculți corpul și să îi oferi ceea ce are nevoie. Iar eu încerc să îmi duc energia spre lucrurile pe care mi le doresc cu adevărat.

Descoperă mai multe informații pe www.adevaruldespregreutateata.ro.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro