ELLE de aprilie ți-o înfățișează pe Andia dincolo de clișee, într-o serie de ipostaze French chic. Dar îți aduce și unghiuri diferite asupra industriei longevității, care ne promite că putem de-acum să trăim mai mult și mai bine.
Chanel, un nume sinonim cu moda
Nuanțele metalice, din nou în tendințele de modă
Pantofii sezonului: cele 7 tendințe care definesc sezonul primăvară-vară 2026
5 remedii naturale care te vor ajuta să scapi de cearcăne
8 dintre cele mai nocive lucruri pentru frumusețea ta pe care le faci seara
Adio, cearcăne! Trucuri eficiente și soluții pentru a scăpa de cearcănele și pungile de sub ochi
Victoria Beckham rupe tăcerea în legătură cu distanțarea față de fiul său, Brooklyn, la câteva luni după declarațiile lui șocante
Cum a fost cerută în căsătorie Sandra Izbașa. Răzvan Bănică a pregătit un moment special: "A fost simplu și frumos"
Christina Applegate, internată în spital pe fondul luptei sale cu scleroza multiplă. Ce au precizat reprezentanții actriței
5 moduri prin care poți mânca mai sănătos, potrivit specialiștilor
4 mituri legate de metabolism pe care nu ar trebui să le crezi
7 semne fizice ale depresiei, la care cu siguranță nu te aștepți
"Atlasul Universului", regizat de Paul Negoescu, în selecția Cannes Écrans Juniors 2026, program desfășurat sub umbrela Festivalului Internațional de Film de la Cannes
10 seriale care ar fi trebuit să se sfârșească mult mai repede
Comportamente pe care le consideri dovezi de iubire, dar de fapt indică un partener foarte subjugat
Horoscop săptămânal. Previziuni pentru perioada 20-26 aprilie 2026
Cele 5 semne zodiacale care sunt atente la detalii și oferă cadouri deosebite
Zodiile care nu împărtășesc detalii despre viața privată
Ringier Romania investește și dezvoltă conținutul video digital premium prin lansarea a patru noi formate.
Lady Gaga revine cu un nou single, "Stupid Love", însoțit bineînțeles de un videoclip.
Nominalizată la categoria Best Female Artist la ELLE Style Awards, Sore ne-a povestit la ședința foto dedicată proiectului, care va apărea în numărul de decembrie al revistei, despre experiența ei ca regizoare a propriului videoclip pentru piesa „Cum să mă las”, care a ajuns deja la 1,2 milioane de vizualizări pe YouTube.
Urmărește emisiunea #ELLEnutace, într-o conversație cu Adriana Săftoiu și Erika Garnier, despre viața persoanelor cu dizabilități.
Urmărește emisiunea #ELLEnutace, într-o conversație cu Adela Popescu și Monica Jitariuc, despre muncă și maternitate.
Am vorbit cu experta beauty Lavinia Gogu despre cele mai noi, mai interesante și mai eficiente ritualuri de îngrijire, și îți spunem tot ce trebuie să știi înainte de a face achiziții pentru următorul sezon.
Urmărește emisiunea #ELLEnutace, într-o conversație cu regizoarea Ozana Nicolau despre proiectul mameadolescente.ro și despre piesa de teatru Foreplay.
Rubrica "ELLE a încercat" migrează din versiunea printată a revistei Elle România și către versiunea video! Te așteptăm să "încercăm" împreună cele mai noi tendințe în materie de fashion, beauty&lifestyle!
Urmărește emisiunea #ELLEnutace, într-o conversație cu regizoarea și scriitoarea Chris Simion-Mercurian despre experiența cancerului de sân și despre cartea care a rezultat din asta, "Care dintre noi".
Primul boutique „Maison Christian Dior” din România se va deschide mâine în Bucureşti, în Băneasa Shopping City, prilej cu care debutăm seria de filme Dior Fragrance Lovers, avându-l ca protagonist pe violoncelistul Andrei Cavassi.
Domnica Mărgescu și Cristina Crăciun îți propun două ținute care au la bază aceeași piesă: puloverul din cașmir.
Am stat de vorbă cu beauty expertul Lavinia Gogu despre cele mai importante tendințe de beauty ale sezonului.
Nominalizații la ELLE Style Awards de anul acesta la categoriile Best Model și Best Photographer au vorbit cu ELLE despre mai multe aspecte ale carierei lor.
Urmărește emisiunea #ELLEnutace, într-o conversație cu Iulian Crăciun despre protestul organizat de pacienții cu amiotrofie spinală din România.
Mihnea Gheorghiu, primul designer care și-a expus produsele în cadrul ELLE Designers Boutique, a fost alături de noi la ELLE Decoration Brunch.
Urmărește emisiunea #ELLEnutace, într-o conversație cu Andreea Bălan despre cea mai recentă piesă a ei, "Pe drum" (feat. Edward Sanda), o poveste despre iubire, trădare și vindecare... și despre implicarea ei socială din ultima vreme.
Rubrica "ELLE a încercat" migrează din versiunea printată a revistei Elle România și către versiunea video! Te așteptăm să "încercăm" împreună cele mai noi tendințe în materie de fashion, beauty & lifestyle!
Urmărește emisiunea #ELLEnutace, într-o conversație cu Romanița Iordache despre legitimitatea unui referendum care îngrădește drepturile omului.
Rubrica "Operațiunea Dulapul" migrează din versiunea printată a revistei Elle România și către versiunea video! Descoperă alături de ELLE de unde, cum și de ce aleg își vedetele tale preferate hainele și accesoriile și care este stilul lor!
Urmărește emisiunea #ELLEnutace, într-o conversație cu Iarina Taban despre programul Ajungem MARI.
Urmărește emisiunea #ELLEnutace, într-o conversație cu Irina Vasilescu, una dintre fondatoarele proiectului Pe Stop.
Urmărește emisiunea #ELLEnutace, într-o conversație cu medicul obstetrician Ioana Luțescu despre nașterea naturală versus cezariană.
Urmărește emisiunea #ELLEnutace, într-o conversație cu directorul de modă ELLE, Domnica Mărgescu, pe tema sustenabilității din domeniul modei.
Urmărește emisiunea #ELLEnutace, astăzi o conversație despre spitalele din România unde medicina se practică numai cu acordul preoților.
Urmărește emisiunea #ELLEnutace, astăzi o conversație despre activism și comunitatea LGBTQ din România. Invitatul nostru este Emil Rengle.
#ELLETeam a primit o nouă provocare: de mixat salopeta și rochia girlie.
#ELLETeam a primit o nouă provocare: de mixat rochia cu umerii dezgoliți și costumul în dungi.
Urmărește emisiunea #ELLEnutace, astăzi o conversație despre efectele psihologice devastatoare pe care le are bullying-ul asupra copiilor.
#ELLETeam a primit o nouă provocare: de mixat pantalonii din mătase Pink.
Rubrica "ELLE a încercat" migrează din versiunea printată a revistei Elle România și către versiunea video! Te așteptăm să "încercăm" împreună cele mai noi tendințe în materie de fashion, beauty &lifestyle!
Urmărește emisiunea #ELLEnutace, astăzi o conversație despre un film delicat, tandru și cu potențial de controverse - "Câteva conversații despre o fată foarte înaltă".
Domnica Mărgescu și Cristina Crăciun îți arată cum poți purta gențile sezonului, în două feluri diferite!
Despre protectia solara, efectele UV si solutiile care ne protejeaza pielea
#ELLETeam a primit o nouă provocare: de mixat în ținute o salopetă albă!
Urmărește emisiunea #ELLEnutace, astăzi o conversație despre depresie, despre cauzele și efectele ei
Domnica Mărgescu și Cristina Crăciun îți arată cum poți purta o bluză atipică, asimetrică, în două feluri diferite!