ELLE SOCIAL: Ce vor femeile din România în an electoral?

Dacă ai văzut recent vreo imagine cu liderii partidelor din România, cu greu ai putea crede că în țară și femeile sunt implicate în viața politică. În 2022, o fotografie de la un congres PNL făcea valuri în social media, pentru că dintre reprezentanții partidului la cel mai înalt nivel surprinși pe scenă lipseau cu desăvârșire femeile. Între timp, dezbaterile privind cotele de gen, adică măsuri care să sporească reprezentarea femeilor în Parlament, nasc ironii, false indignări și glume proaste: aleșii preferă să creadă, cel puțin declarativ, că impunerea unui procent oarecare de femei pe listele electorale ar conduce nu la o mai bună reprezentare, ci la nepotisme sau la o faultare a meritocrației absolute care i-ar fi adus pe ei în poziții de lideri.

E surprinzător, poate, în aceste condiții, să știm că femeile sunt mai implicate politic decât ar părea. Conform rapoartelor Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse, femeile au reprezentat peste 51% dintre alegătorii la alegerile prezidențiale din 2019, iar un an mai târziu, în 2020, în cazul alegerilor parlamentare, tendința s-a repetat. Deși 2019 a marcat anul în care, pentru prima dată, o candidată ajungea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, când a venit vorba despre Parlament, doar 85 de femei obțineau un mandat, pe lângă 381 de bărbați, ceea ce semnifică o scădere față de alegerile precedente, din 2016.

Ai putea crede însă că, chiar și în lipsa reprezentării, aleșii se ocupă constant și coerent de problemele considerate feminine – până la urmă, au ajuns să conducă toți cetățenii, nu doar pe cei de un anumit gen. La fel de bine ai putea să consideri că un număr mai mare de femei în Parlament sau în orice locuri în care sunt luate decizii nu asigură automat și o mai bună gestionare a chestiunilor care le privesc pe femei. Orice astfel de raționament e corect, în teorie. În practică, însă, s-a dovedit că legile privind hărțuirea sexuală sau violența domestică, spre exemplu, au fost puternic influențate de eforturile și insistențele parlamentarelor femei.

Cu un număr superior de voturi venind din partea femeilor, la ultimele runde de alegeri, și cu certitudinea faptelor enumerate mai sus, cum se face, însă, că problemele care afectează majoritar femeile nu sunt niciodată teme de dezbatere în campaniile electorale? Sau, dacă sunt, ele sunt folosite doar ca modalități de manipulare, ca în cazurile Vioricăi Dăncilă sau Elenei Udrea, două foste candidate proeminente care au jucat cartea misoginiei de care aveau parte doar pentru a obține simpatie? Și nu vreau să spun prin asta că nu au avut parte de multiple comentarii misogine – căci au avut din plin – ci că acesta a fost singurul lor apel la votantele femei și nimic altceva din programele candidaturilor lor nu a părut să servească intereselor și nevoilor femeilor.

Un volum fascinant apărut în urmă cu câțiva ani la editura Humanitas, Nașterea cetățeniei democratice. Femeile și puterea în România modernă, în fapt o cercetare semnată de Maria Bucur și Mihaela Miroiu, arată parcursul pe care l-au avut femeile ca jucători politici de la obținerea sufragiului la primele alegeri libere de care au avut parte, după 1989, și mai târziu. Cele două autoare arată această evoluție pornind de la o serie de interviuri cu femei din zona Hunedoarei (o regiune puternic industrializată în comunism și care a avut parte de o decădere spectaculoasă după), explicând cum, chiar dacă regimul comunist încuraja, teoretic, participarea politică a femeilor, ziua dublă de muncă de care aveau parte acestea (la serviciu și acasă) le descuraja să intre în politică.

Imediat după căderea comunismului, deși Constituția prevedea drepturi politice depline pentru femei, ele „au reprezentat numai 3,7% dintre membrii aleși în parlament și 2,6% din membrii aleși în consiliile locale, în ciuda numărului mult mai mare de femei angajate activ în toate partidele politice. Această tendință a persistat de-a lungul întregii perioade postcomuniste”. Asta în vreme ce alte foste țări comuniste alegeau semnificativ mai multe femei (8,8% în Bulgaria, 9,9% în Lituania, 13,5% în Polonia). Cele două autoare arată cum dispariția unor servicii sociale (îngrijirea copiilor de către stat, de pildă) a îngrădit mai mult participarea femeilor la viața politică, chiar dacă adoptarea unor legi precum cele privind discriminarea, violența domestică sau hărțuirea sexuală, sau acordarea de fonduri pentru programe de studii de gen, menite să ne alinieze altor state europene, ar fi părut să creeze condiții favorabile în acest sens. Căci acestei legislații i-au lipsit deseori mijloacele de a implementa o egalitate de șanse reală. Ca o coincidență amuzantă cu ce pomeneam mai devreme, azi județul Hunedoara are cea mai bună reprezentare feminină în parlament (în vreme ce 11 județe nu au deloc).

Știm cum stăm cu reprezentarea feminină în structuri de decizie, însă ce se întâmplă în afara acestora? Care sunt nevoile femeilor de la noi? Cu un an în urmă, într-un interviu acordat Hotnews, Comisarul european pentru egalitate Helena Dalli comenta situația României, pornind de la faptul că țara se regăsește pe locul 26 în UE în privința Indexului Egalității de Gen (cu un scor care se află cu 14,9 puncte sub media europeană), subliniind faptul că reprezentarea femeilor în zonele de decizie politică și economică conduce automat la politici publice mai bune, care iau în considerare nevoile diferite ale tuturor membrilor unei societăți. În contextul acesta, comisara a adresat un fapt mult comentat la nivel local: anume, că diferențele de salarizare dintre femei și bărbați din România nu sunt la fel de mari ca în cazul altor țări europene. În vreme ce în țară lucrul acesta a fost interpretat drept o victorie a egalității de gen, Dalli a arătat că sub procentul mic se ascund mai multe cauze. „Este adevărat că diferența de remunerare în România este doar de 3.6%. Totuși, o rată mică a diferenței de remunerare nu arată neapărat că există mai multă egalitate de gen. Mai degrabă, o rată mică a diferenței de remunerare poate fi consecința unei slabe participări a femeilor pe piața muncii. În România, decalajul între numărul femeilor și bărbaților angajați este de aproape 19%, cu doar 59% dintre femei pe piața muncii, comparat cu 78% bărbați. Ca o comparație, rata diferențelor de angajare la nivel european este de 10.7%.”

Citește continuarea în ELLE MARTIE 2024!

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK