Cine citește înaintea tuturor

Până nu am citit interviul cu Catherine Eccles, scris excelent de Ioana Bâldea Constantinescu, nu mi-am pus niciodată întrebarea: cine vede primul un manuscris înainte să devină bestseller?

Cine simte, în pagini încă imperfecte, potențialul unui text de a deveni nu doar succes editorial, ci literatură cu viață lungă? Acum știu, „scout-ul literar”.

Catherine Eccles citește înaintea tuturor. Pentru edituri din întreaga lume. Pentru piețe pe care ajunge să le cunoască la nivel cultural, economic și emoțional. Și alege. Sau, la fel de important, spune „nu”. Pentru că filtrează, triază, izolează „Factorul X”, acea combinație rară de poveste, stil și impact, care trece dincolo de modă și de moment.

Mi-a rămas în minte o scenă din interviu: Catherine primește manuscrisul O viață măruntă de Hanya Yanagihara, îl începe în avion și nu se oprește până nu-l termină acasă, în miez de noapte. A fost unul dintre primii oameni din lume care au citit acea carte. Pentru mine, O viață măruntă este una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit: intensă, copleșitoare, greu de iubit și imposibil de lăsat din mână. Mi se pare extraordinar să te afli în acea poziție privilegiată, de prim cititor al unei povești care va rămâne în memoria literară a unei generații.

Eccles vorbește cu onestitatea profesionistului nemulțumit: „suficient de bun” nu e suficient. După mii de pagini pe an, există riscul să cobori ștacheta; de aceea, spune ea, e vital să ai și lecturi „de plăcere”, care să-ți reseteze standardele. E un reminder perfect că excelența nu vine niciodată din comoditate.

Și tot ea demontează clișeul romantic al industriei de carte: nu e doar descoperirea unui autor genial, ci o cursă globală între alți „vânători” de manuscrise. Munca e un amestec de intuiție, antrenament și nervi de oțel, pentru că nu există control total, ci doar o atenție constantă și o rețea solidă de conexiuni.

Ceva din această misiune mi-a amintit de noi, editorii de reviste sau stiliștii, care trăim cu
presiunea de a fi primii care detectează un trend în modă sau beauty. Și noi scotocim prin colecții, prezentări și backstage-uri, căutând acel „ceva” înainte să devină mainstream. Ne agităm pentru un cut, o culoare de ruj sau un detaliu care promite să fie „următorul must-have”.

Dar trebuie să recunosc: un scout literar joacă la o altă scară. Noi căutăm it-bag-ul sezonului; ei caută următorul „clasic al literaturii”.

Doar că, în loc de manuscrise, noi descoperim designeri care pot marca istoria. La fel cum un scout literar găsește viitorii clasici, noi putem fi primii care văd o colecție de Rei Kawakubo, Phoebe Philo, Virginie Viard sau Dries Van Noten și intuim că vom vorbi despre ea peste zeci de ani.

Ambele lumi au aceeași miză: să recunoască valoarea înainte ca restul lumii să o vadă.
Ambele scriu istoria culturii, doar că una pe hârtie, cealaltă – pe podium.
Așa că poate un fashion editor este un fel de scout literar… cu pantofi mai buni.
Sau poate un scout literar este un fashion editor cu o bibliotecă mai mare. În esență, facem același lucru: alegem ceea ce merită să rămână.