Când sistemele cedează

Am revenit acum câteva zile din Statele Unite cu o senzație de neliniște, dar și cu o înțelegere mai profundă a vremurilor pe care le trăim.

Am plecat din Los Angeles, mai precis de pe lângă Malibu, la câteva ore înainte de izbucnirea incendiilor. Nimic nu prevestea nimic. Nu bătea vântul, totul părea calm și liniștit, era mai degrabă frig decât cald… și totuși, la câteva ore distanță totul s-a transformat în scrum. Incendiile din Los Angeles au mistuit nu doar locuințe, ci și orice iluzie de siguranță și par să simbolizeze mai mult decât un fenomen natural – sunt expresia unei lumi în dezechilibru, în haos generalizat.

Prima parte a sejurului meu în SUA am petrecut-o în New York, eram acolo când a fost adus în cătușe Luigi Mangione cu elicopterul, și așteptat nu doar de sute de polițiști înarmați, dar și de, paradoxal, primarul New York-ului. Mangione, acuzat de asasinarea CEO-ului unei mari companii de asigurări, a devenit un simbol al unei frustrări colective. Într-o societate în care algoritmii decid cine trăiește și cine moare, iar sănătatea este un privilegiu, gestul său – deși extrem – a fost perceput de mulți ca un act de dreptate. Însă nu despre Mangione, ca individ, este vorba, ci despre contextul care a făcut posibilă glorificarea unui gest atât de disperat. Cazul lui Luigi Mangione a captat atenția globală, evidențiind o ruptură tot mai adâncă între cetățeni și sistemele care ar trebui să-i protejeze. În acest vid, liderii autoritari și gesturile radicale capătă tot mai multă putere.

Pe fundalul acestor evenimente globale, România nu face excepție. Alegerile recente au scos la iveală aceeași polarizare și aceeași neîncredere în sistem. Promisiunile goale și manipularea emoțiilor înlocuiesc dezbaterea reală, în timp ce extrema câștigă teren. Și, la fel ca în alte părți ale lumii, răspunsurile oferite de liderii noștri sunt insuficiente, asta când nu sunt direct periculoase.

Această alunecare către extremism nu este nouă. Istoria ne-a arătat că, în perioade de criză, oamenii caută soluții rapide, lideri care promit să rezolve probleme complexe prin decizii simple. Dar ceea ce uităm este că aceste soluții simpliste au întotdeauna un cost, iar acel cost este, de obicei, libertatea noastră. Am pornit aceste rânduri de la textul Ioanei Ulmeanu de la pagina 74, pe care vi-l recomand cu căldură. Și vă mai recomand două filme: un documentar, Elton John: Never too late, de pe Disney+ (la pagina 65 poți citi și un interviu cu regizorul documentarului, R.J. Cutler, oferit în exclusivitate pentru ELLE România), dar și Anul Nou care n-a fost, de Bogdan Mureșanu, un film-document despre o perioadă pe care nu vrem să o mai trăim, dar care se poate întoarce dacă nu suntem atenți la ce alegem în viitor.

Dacă vă gândiți că fascismul sau dictatura comunistă sunt doar niște termeni din manualele de istorie, gândiți-vă din nou.