Sore i-a transmis o urare emoționantă fiicei sale, Erin, de ziua ei de naștere.
Sore a trăit o zi plină de emoții, sărbătorind cea mai importantă persoană din viața ei – fiica sa, Erin. Micuța a împlinit 9 ani, iar artista i-a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale, exprimându-și toată iubirea și recunoștința pentru fetița care i-a schimbat viața.
Cuprins
Pe Instagram, Sore a împărtășit un videoclip în care apare alături de Erin, surprinzând momente amuzante dintre mamă și fiică. Alături de imaginile pline de umor, artista i-a dedicat un mesaj special sărbătoritei zilei:
„La mulți ani, inima și sufletul! 💕 Ești cea mai mare bucurie, mândrie și cea mai mare motivație. Pui zâmbetul pe fața oricui și ai numai bunătate în suflet 🥹 ești talentată, ambițioasă, veselă și optimistă, un cântec de fetiță, iar azi ai făcut 9 ani! Îmi e și greu să realizez 😁 Sunt și eu un om mai bun de 9 ani, datorită ție 💕 Mulțumesc pentru că m-ai ales.”
Mesajul artistei a fost primit cu multă căldură de fanii săi, care i-au transmis urări de bine micuței Erin și au felicitat-o pe Sore pentru relația minunată pe care o are cu fiica sa.
De când a devenit mamă, Sore și-a exprimat de nenumărate ori iubirea imensă pentru Erin, povestind despre modul în care maternitatea a transformat-o și i-a oferit o nouă perspectivă asupra vieții. Artista reușește să îmbine cu succes cariera muzicală cu rolul de mamă, iar momentele petrecute alături de fiica sa sunt cele mai prețioase pentru ea.
După o relație de opt ani, Sore și Mircea Julean au decis să se despartă, având împreună o fiică, Erin, care seamănă izbitor cu mama sa. Recent, artista a împărtășit lecțiile învățate în urma separării și a descris modul în care fiica sa a gestionat schimbările din viața lor.
Într-un podcast, Sore a reflectat asupra modului în care dorește să fie percepută de Erin pe măsură ce aceasta crește, subliniind importanța autenticității și a fericirii personale.
„Au fost momente în care m-am întrebat ce aș vrea ca fata mea să gândească despre mine când va fi ea mare și se va apuca să mă descrie sau se va gândi în mintea ei. Și mi-am dorit să fiu exemplul trăirii autentice. Adică eu vreau ca ea să se gândească că mama a făcut tot ce i-a stat în putință să fie fericită ca să fiu și eu fericită”, a povestit Sore la podcastul Badassmom.
Artista a evidențiat, de asemenea, diferențele dintre generații în ceea ce privește conceptul de sacrificiu în numele iubirii, exprimându-și dezacordul față de ideea de sacrificiu total.
Observând impactul propriei fericiri asupra stării de bine a fiicei sale, Sore a remarcat capacitatea remarcabilă a copiilor de a se adapta la schimbări atunci când sunt înconjurați de iubire sub diverse forme.
„Noi am fost crescuți de o generație de femei sau de generații de femei care au înțeles că sacrificiul este dovada supremă de iubire și da, este adevărat, pe de o parte, că și noi sacrificăm poate, nu știu niște proiecte, niște lucruri, timpul cu fetele, timpul cu soțul pentru copii, dar nu în totalitate. Ori, în generații de femei din urma noastră au înțeles că sacrificiul total este cea mai mare dovadă de iubire și eu nu sunt de acord. Am văzut și pe pielea mea, când am început să fiu fericită, am văzut și pe copil cât de fericit este și câte ok este cu schimbarea. Copiii se adaptează foarte bine, foarte ușor și foarte bine. Dacă exemplul lor este iubirea în toate formele ei, nu are cum să nu evolueze frumos”, a mai spus Sore.
Foto: Arhiva ELLE