Prințul Harry și Meghan Markle își pierd titlurile regale

Prințul Harry și Meghan Markle nu vor mai avea titluri regale și nici nu vor mai primi fonduri publice pentru îndatoririle lor regale.

Prințul Harry și Meghan Markle își pierd titlurile regale

Conform unui comunicat oficial dat publicității de Palatul Buckingham, Ducii de Sussex nu vor mai avea titluri regale și nici nu vor mai primi fonduri publice. Schimbarea va intra în vigoare începând cu primăvara acestui an, astfel că ei nu o vor mai reprezenta în mod oficial pe Regină.

„Ei înțeleg că trebuie să renunțe la îndatoririle regale, inclusiv la cele militare oficiale. Nu vor mai primi bani publici. Cu binecuvântarea Reginei, cei doi vor continua să conducă patronatele și asociațiile private. În timp ce nu vor mai putea reprezenta în mod oficial Regina, cei doi au menționat în mod clar că tot ce vor face în continuare va fi în acord cu valorile Majestății Sale. Meghan Markle și Prințul Harry nu vor mai folosi titlurile regale în măsura în care nu vor mai munci în Familia Regală”, potrivit unui comunicat transmis de Palatul Buckingham.

De asemenea, Prințul Harry și Meghan Markle au spus că intenționează să înapoieze banii pe care i-au primit pentru renovarea Frogmore Cottage, care va rămâne casa lor din Marea Britanie. Această decizie vine după ce ei au anunțat că vor să se îndepărteze de familia regală și își doresc independență financiară.

„După multe luni de conversații și discuții care au avut loc recent, mă bucur că împreună am găsit o cale constructivă și înțelegătoare pentru nepotul meu și familia sa. Harry, Meghan și Archie vor fi întotdeauna membri iubiți ai familiei mele. Înțeleg provocările pe care le-au întâmpinat în ultimii doi ani și îi sprijin în dorința lor de a duce o viață independentă. Vreau să le mulțumesc pentru toată munca lor depusă în întreaga țară, în Commonwealth și în alte locuri și sunt foarte mândră de Meghan care s-a integrat atât de repede în familie. Întreaga noastră familie își dorește ca acordul de astăzi să le permită să înceapă o viață fericită și liniștită”, a declarat Regina Elisabeta a II-a.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de The Duke and Duchess of Sussex (@sussexroyal) pe

„După multe luni de reflecţie şi discuţii, am ales să facem o tranziţie anul acesta prin configurarea unui nou rol progresiv în instituţie. Intenţionăm să renunţăm la statutul de membri ‘seniori ai Familiei Regale şi să muncim pentru a deveni independenţi financiar, dar vom continua să o susţinem deplin pe Majestatea Sa Regina. Datorită sprijinului vostru, mai ales din ultimii ani, ne simțim pregătiți să facem această schimbare. Plănuim să existe un echilibru între timpul petrecut în Regatul Unit și în America de Nord, continuăm să onorăm datoria pe care o avem față de Regină, Comunitatea Națiunilor și patronajele noastre. Acest echilibru geografic ne va permite să ne creştem fiul cu respect faţă de tradiţia regală în care s-a născut, dar va oferi familiei spaţiul pentru a se concentra pe viitorul capitol, inclusiv lansarea noii noastre entităţi caritabile. Suntem nerăbdători să vă împărtășim toate detaliile acestui nou pas, pe măsură ce vom continua colaboarea cu Majestatea Sa Regina, Prințul de Wales și Ducele de Cambridge și toate entitățile relevante. Până atunci, vă rugăm să acceptați mulțumirile noastre pentru sprijinul pe care l-ați arătat”, a fost mesajul Ducelui și Ducesei de Sussex.

Citește și:
Kate Middleton ar fi încercat să îi împace pe Prințul William și Prințul Harry

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din people