Paulo Coelho O petrecere de pomina si 100 de milioane de carti

Celebrul scriitor brazilian a sarbatorit  printr-o petrecere de pomina, la Frankfurt, recordul de cel mai tradus scriitor in viata si 100 de milioane de carti vindute. Mihaela Frank a fost acolo, a stat de vorba cu sarbatoritul si relateaza pentru voi...

Paulo Coelho O petrecere de pomina si 100 de milioane de carti

Va multumesc tuturor pentru ca sinteti aici, in seara aceasta. stiu ca multi dintre voi au venit de departe si sper sa va bucurati de petrecerea aceasta – este un moment special pentru un scriitor sa-si sarbatoreasca 100 de milioane de exemplare vindute. Ideea acestei petreceri este sa le multumesc tuturor acestor oameni care m-au sprijinit de-a lungul anilor, pentru ca nu puteam realiza asta singur, fara ajutorul lor.

Cu aceste cuvinte, rostite de Paulo Coelho pe scena unui club fancy din Frankfurt, a inceput petrecerea oferita de cel mai popular scriitor al momentului – lucru atestat cu acte in regula, mai precis cu diploma primita, tot in acea seara, de la Guiness Book of Records pentru cel mai mai tradus autor in viata (cit despre scriitorii care nu se mai afla printre noi, nici aici nu sta rau, singurul care il surclaseaza fiind… Shakespeare!).

Cu citeva ore inainte de startul acestei petreceri, ma aflam, impreuna cu alti citiva jurnalisti adunati din toate colturile lumii, intr-o sala cocheta a hotelului Frankfurter Hof din Frankfurt, unde urma sa avem o discutie cu scriitorul brazilian. Linga mine s-a asezat o doamna mignona, cu o infatisare placuta. Ne-am zimbit cu caldura, am schimbat citeva vorbe si am asteptat impreuna venirea scriitorului-star. Mai tirziu, la petrecere, aveam sa aflu ca doamna cu pricina era sotia lui Coelho, Christina Oiticica, un personaj extrem de discret, care apare foarte rar alaturi de celebrul ei sot.

Nu peste mult timp, cu destula punctualitate pentru un latin, apare si Paulo Coelho, imbracat, ca intotdeauna, in negru (nu va imaginati vreun motiv misterios pentru aceasta monocromie; dupa cum i-a explicat unui ziarist curios, o face pentru ca e cea mai convenabila culoare atunci cind calatoresti mult). Ma uit la barbatul din fata mea cu sentimente amestecate: linga mine se afla nu doar cel mai popular scriitor din lume, dar si unul dintre cei mai influenti si controversati autori. De curind, i-a aparut biografia, scrisa de Fernando Morais si intitulata Il Mago. Este Paulo Coelho un magician? – ma intreb privindu-l in timp ce ne ura bun venit…

Daca magie inseamna sa reusesti sa ajungi cu o carte la inimile a sute de milioane de oameni, de pe toate continentele si din toate culturile, atunci da, Coelho e un magician. In orice caz, dupa cum ne-a marturisit chiar el, nu are o explicatie succesul de care se bucura: „Nu stiu raspunsul la intrebarea aceasta. Cineva m-a intrebat astazi daca sint uimit de acest succes la nivel mondial…Ce pot avea in comun un coreean si un brazilian, un arab si un sirb?

De altfel, marturiseste ca a renuntat de mult sa mai caute explicatia, pentru a nu fi tentat sa urmeze o formula. „Daca incep sa folosesc o formula”, spune el, „sint pierdut, pentru ca cititorii mei ar intelege imediat asta. {i ei pot ierta o carte scrisa prost, dar nu pot ierta o carte care nu este onesta.” Asa ca s-a impacat repede cu faptul ca e la fel de surprins ca toata lumea de succesul sau si a ajuns la singura concluzie de bun simt posibila: nu trebuie decit sa continuie sa faca ceea ce face, adica sa vorbeasca cu el insusi, sa se intrebe, sa se asculte. „Traiesc cu speranta ca, chiar daca totul se prabuseste in jurul nostru – economic, politic, religios –, ne ramin povestile, ca o punte de legatura intre oameni. Cred ca toti artistii de azi ar trebui sa fie constienti de importanta creatiilor lor. Daca avem de spus o poveste si vecinul nostru, indiferent de etnie, intelege aceasta poveste, lumea nu este inca pierduta.”
 

Un ziarist remarca faptul ca, desi de-a lungul anilor a abordat fara tabuuri tot felul de teme, unele controversate (cum ar fi prostitutia), politica nu este un ingredient al cartilor lui Coelho.

Scriitorul zimbeste impaciutor: „De fapt, eu vorbesc despre politica in cartile mele. Cred ca orice act al unui om este un act politic. Cumva, am spus lucrul asta si in Alchimistul: uitati tot ce vi s-a spus si urmati-va drumul, urmati-va legenda personala. Facind astfel, luati atitudine politica, pentru ca sistemul spune exact opusul. Sistemul va spune ca trebuie sa va comportati ca toti ceilalti.” Sigur, e mult mai usor sa spui asta decit s-o faci, dar nu incape dubiu ca acest om a reusit sa-si gaseasca drumul. si, nu, nu i-a fost usor. Niciodata nu e usor.

Despre viata lui Coelho s-a scris destul de mult si se stie ca a fost complicata. A fost internat in spitale de boli mintale, a stat in inchisoare, a fost multi ani un proscris… Dar a stiut mereu ce voia sa faca cu viata lui, asa ca a supravietuit.
Toate acestea, insa, l-au ajutat cu siguranta sa-si contureze propria constiinta politica: „Toate incercarile prin care am trecut m-au facut sa inteleg ca nu trebuie sa urmez doctrine politice in care nimeni nu mai crede. Fiecare om in parte trebuie sa stie ca el poate face schimbarea. Este foarte usor sa dam vina pe sistem. |ntotdeauna sistemul e de vina. Dar sistemul sintem noi, guvernul sintem noi, asa ca daca ne vom schimba atitudinea asupra politicii, ne vom schimba si atitudinea fata de lume.”

De altfel, toate acestea nu sint simple declaratii. Paulo Coelho se implica de ani buni in tot felul de organizatii. Face parte din board-ul Centrului pentru Pace „Shimon Peres”, este ambasador UNESCO pentru Dialog Intercultural si, impreuna cu sotia sa, a fondat Institutul Paulo Coelho, o organizatie non-profit finantata exclusiv din drepturile sale de autor, care se ingrijeste de 430 de copii dintr-o favela din Rio de Janeiro. „Conteaza asta pentru o tara ca Brazilia, care are 189 milioane oameni?”, se intreaba scriitorul. Poate ca nu, poate ca da. Dar asta inseamna pentru Coelho sa faca politica: sa dea posibilitatea unor copii de a invata sa citeasca si sa scrie si sa le acorde ceva din timpul si din sufletul lui.

L-am intrebat pe Paulo Coelho ce face, mai exact, ca ambasador UNESCO pentru Dialog Intercultural. Mai ales ca astazi orice om cu un dram de minte realizeaza cit de important este ca oameni apartinind de culturi diferite sa se inteleaga si sa doreasca sa afle cit mai multe unii despre ceilalti. „Ce fac eu? Scriu. Voi continua sa scriu si voi fi la fel de prezent ca si pina acum acolo unde sint chemat. Ceea ce nu fac este sa ma promovez in acest fel. Astazi vedem multe celebritati care se implica in cauze umanitare si-si fac publicitate. Nu vreau sa critic pe nimeni, mai ales ca pe multi dintre ei i-am cunoscut. Dar ei nu obtin ceea ce vor, de fapt. Asa ca, desi intentiile sint bune, rezultatele sint zero. Sa va dau un exemplu: Al Gore. Schimbarea climatica prin care trece pamintul a fost mult mai prolifica pentru Gore decit a fost campania lui pentru planeta. Nu spun ca Al Gore a avut intentii rele, dar la sfirsitul zilei nimic nu s-a schimbat, oamenii au continuat sa faca vor si lui Al Gore i-a crescut popularitatea.”

Paulo Coelho a calatorit mult in viata lui si inca o mai face. si cind spun ca „a calatorit”, nu ma refer la turism. Dincolo de celebrul sau pelerinaj la Santiago de Compostela, experienta initiatica descrisa in cartea Jurnalul unui Mag, calatoria a fost mereu pentru scriitorul brazilian o forma de autocunoastere. O cale de a se gasi pe el insusi.

Cind calatoresti, pierzi lumea aceea sigura cu care esti obisnuit, te trezesti intr-o cultura diferita, depinzi de oameni, esti deschis ca un copil Universului”, marturiseste scriitorul. „Esti fortat sa comunici cu oamenii de linga tine si realizezi ca limba nu este atit de importanta. Mi s-a intimplat de atitea ori in viata sa fiu ajutat de oamenii intilniti pe drum. stiti, noi nu avem incredere in straini, sintem speriati de ei, ii consideram dusmanii nostri. Mamele noastre ne-au invatat sa nu vorbim cu strainii. si noi nu vorbim cu strainii. stiu ca asta vine din vremuri stravechi, cind triburile straine erau dusmanii propriului trib. Dar azi, mai mult ca oricind, ar trebui sa scapam de aceasta teama si sa vorbim cu vecinii nostri. E timpul sa intelegem ca strainii nu sint periculosi.” si, chiar daca unii ar putea fi periculosi, pina la urma, cine poate evita toate pericolele pe care viata i le pune in cale?

Tocmai citisem cea mai recent publicata carte a lui Coelho in România, Brida (carte scrisa, de fapt, acum multi ani, imediat dupa Alchimistul). Asa ca aveam inca foarte clar in minte mesajul acelei carti: viata e plina de riscuri pe care trebuie sa ti le asumi daca vrei sa faci mai mult decit sa supravietuiesti. si, da, e normal sa-ti fie frica de alegerile pe care le faci, dar nu exista nici o cale de „a merge la sigur”. Nimeni, niciodata, nu poate sti dinainte daca alegerea pe care o face intr-un anumit moment al vietii este cea buna. si-atunci? Ce sa facem? „Sa incercam sa fim deschisi”, ne repeta Coelho in acea zi de toamna tirzie, la Frankfurt. „Sa ne expunem pericolului. stiti ce? Am o veste proasta pentru voi: o sa muriti. Va place sau nu, intr-o zi veti muri. Noi, toti cei care sintem astazi aici, o sa murim. si ce daca? Viata inseamna pericol, asuma-ti riscurile!”

Uuuu… Omul asta, magician sau nu, stie sa minuiasca cuvintele ca pe o adevarata bagheta magica. E in stare sa „vrajeasca” chiar si o gasca „multinationala” de ziaristi in lupta contra-cronometru pentru cit mai multe intrebari intr-un interval de timp limitat… Cum, insa, jurnalistii tot jurnalisti ramin, am trecut repede la urmatoarea intrebare si la alta carte. Mai exact, la cel mai recent roman semnat Paulo Coelho, o carte care abordeaza un subiect total diferit de tot ceea ce a scris acesta pina acum. The Winner Stands Alone e un thriller politist, a carui actiune este plasata in lumea starurilor de cinema, a luxului si a modei. Evident, eram cu totii curiosi sa aflam ce a cautat Coelho pe aceste tarimuri glam, ce-i drept, dar – vai! – atit de superficiale…

Momentul "Elle Romania"…

 

Am decis sa scriu despre cultul luxului si al celebritatii pentru ca reprezinta perfect portretul timpului in care traim. Am vrut sa fac un portret al acestor timpuri, si acesta trebuia sa cuprinda lucrurile care ii intereseaza pe oamenii de azi. si ce anume ii intereseaza pe contemporanii nostri? stiu ei ce se intimpla in Afghanistan? Cunosc situatia din Pakistan sau din Brazilia? Nu, oamenii stiu despre branduri, stiu ca un brand este mai bun ca celalalt. Parintii fac sacrificii enorme sa cumpere un anume pantof pentru ca altfel fiul sau fiica lor ar fi niste proscrisi. Iar acesti copii cresc cultivind celebritatile. si intelegi, sau cel putin eu inteleg, ce putere uriasa are astazi o celebritate. Insa se pare ca oamenii sint mult mai preocupati de importanta statutului de celebritate decit de importanta statutului de celebritate care are ceva de spus. Nu incerc sa subminez celebritatea, eu insumi sint una dintre acestea, dar am ajuns sa celebram un cult al luxului in locul adevaratelor valori.

Iar adevaratele valori sint pentru Coelho libertatea de a ne comporta asa cum simtim, atitudinea fata de vecinii nostri si uriasa putere pe care o avem fiecare de a rezolva conflictele de linga noi.

Coelho ne marturiseste apoi ca ideea acestei carti il urmareste de multi ani, dar ca fiecare idee are nevoie sa-i vina vremea pentru a se transforma intr-o carte. Iar vremea acestui roman a venit abia anul acesta: „Cind am fost la Cannes pentru prima oara, am vazut o multime de oameni stind in fata hotelului zi si noapte doar pentru a vedea un actor celebru intrind sau iesind. Mi s-a parut total bizar. Asa am inceput sa planuiesc aceasta carte, dar abia acum am reusit sa o scriu.”

Ca tot a venit vorba despre celebritati, lux si branduri, nu m-am putut abtine sa-mi exprim mirarea fata de prezenta scriitorului la show-urile de moda din acest an. L-am intrebat daca a inceput sa-l intereseze moda atit de mult. Explicatia se pare ca e, insa, alta. „M-am dus la show-urile de moda ca sa ma documentez pentru aceasta carte”, imi raspunde Coelho. Intotdeauna fac asa. Cind am scris Vrajitoarea din Portobello, o carte a carui personaj principal este nascut in România, am fost acolo. Am fost in Transilvania, am fost la Sibiu… Acum, pentru a scrie despre moda si celebritati, am fost la toate show-urile de moda. N-am spus nimanui de ce fac asta. Sint superstitios si nu le spun oamenilor nimic despre cartile la care lucrez, asa ca toata lumea s-a mirat si a tras concluzia ca nu mai am ce face in viata.”

„Eu am crezut ca ati facut o pasiune pentru
Dita von Teese”, ii raspund zimbind. „Dita von Teese este o foarte buna prietena de-a mea”, imi raspunde el. „E o persoana grozava…” Apoi se uita la un alt jurnalist, care ardea de nerabdare sa-i puna o intrebare, dar se intoarce din nou spre mine: „Cum de stii ca sint prieten cu Dita von Teese?” „Nu stiu, dar am presupus, de vreme ce ati aparut la brat pe covorul rosu de la Cannes, anul acesta”, ii raspund. Traiasca Maria-Sa Internetul, datorita lui putine lucruri pe lumea asta mai au sanse sa ramina necunoscute…

Impreuna cu Monica R. Antunes, agenta lui dintotdeauna

 

Ceea ce nu inseamna citusi de putin ca Internetul este dusmanul lui Paulo Coelho. Din contra, scriitorul brazilian se foloseste de acest instrument de comunicare din plin si nu ascunde deloc acest lucru. De fapt, trebuie sa recunosc ca sint de-a dreptul fascinata de exuberanta cu care Coelho utilizeaza Internetul, ca un copil care nu se mai satura de jucaria lui preferata. Il gasesti peste tot: nu doar pe site-ul sau oficial (www.paulocoelho.com) sau pe propriul blog (paulocoelhoblog.com), dar si pe Myspace, Facebook, WordPress. Sta de vorba cu cititorii sai, posteaza fotografii si chiar scurte inregistrari video (pe Youtube si Flickr) in care vorbeste despre un subiect anume, isi lanseaza o carte sau chiar… cinta pentru prieteni pe scaunul din dreapta al unui autoturism sau danseaza samba la o petrecere.

Inainte de a-si publica romanul Vrajitoarea din Portobello, a publicat, saptaminal, pe site-ul sau, primele 11 capitole, iar dupa lansarea cartii si-a invitat cititorii sa o adapteze cinematografic, pe baza unui concurs. Proiectul s-a intitulat „The Experimental Witch“, iar filmul este acum deja gata si va fi postat cit de curind pe Internet. Mai mult decit atit (da, se poate si mai mult), Coelho a decis ca, in loc sa se lupte cu pirateria (electronica sau nu), mai bine… se auto-pirateaza! Asa a aparut blogul piratecoelho.wordpress.com, unde „piratul” in cauza posteaza linkuri catre toate cartile semnate Paulo Coelho care pot fi descarcate de pe Internet. In orice limba, fara discriminare. Daca la inceput editorii au protestat temindu-se ca acest lucru ar putea scadea vinzarile cartilor tiparite, acum toata lumea pare sa se fi calmat (ba chiar am gasit un link postat pe 11 februarie 2008, in care cititorii blogului sint anuntati ca pot gasi acum versiunea completa a romanului Vrajitoarea din Portobello, prin bunavointa editorilor insisi – Harper Collins).

Nu e de mirare, deci, ca la deschiderea oficiala a Tirgului de Carte de la Frankfurt, cel mai important eveniment al lumii editoriale (care avusese loc cu o zi inaintea intilnirii de la Frankfurter Hof), Paulo Coelho a fost invitat sa vorbeasca despre relatia sa, ca scriitor, cu Internetul. De altfel, impactul Internetului si a versiunilor digitale ale cartilor asupra vinzarilor de carte a fost una dintre temele (si temerile) centrale ale editiei 2008 a Tirgului de la Frankfurt. Daca majoritatea celor implicati in aceasta industrie se tem ca noile media vor duce la scaderea vinzarilor de carte tiparita, Coelho a sustinut in discursul sau ca viitorul cartilor nu este deloc in pericol. Mai mult, nu numai ca Internetul nu va diminua vinzarile de carte, ba chiar le va impulsiona. si asta nu doar datorita librariilor virtuale (gen Amazon), ci si pentru ca oamenii au posibilitatea sa afle mai repede despre un autor sau o carte si, citind-o on line, sa-si doreasca sa o aiba in biblioteca. „Editorii ar trebui sa exploateze oportunitatile oferite de Internet in loc sa vada in acesta un dusman”, a spus Coelho.
 

A doua zi, la intilnire la care participam, problema Internetului avea sa revina in discutie. O ziarista britanica a tinut un mic discurs moralist despre faptul ca Internetul stimuleaza nu doar creativitatea, dar si violenta, dind exemplu zecile de filme cu masacrele din scoli postate pe Youtube, despre care unii sustin ca ar putea sa le dea idei si altor tineri cu probleme.

Nu cred ca ar trebui sa invinovatim Internetul pentru crime si alte nenorociri de genul asta. Vezi acest tablou?”, intreaba Coelho aratind spre peretele din spatele sau. „Este pe acest perete pentru ca il sustine un cui. si acest cui a fost batut cu un ajutorul unui ciocan. Ei bine, in lume sint mii de oameni care au ucis folosind un ciocan. Ar trebui sa dam vina pe ciocan? Sa nu mai existe ciocane? Sau sa intelegem ca acesta este modul normal de a utiliza un ciocan? Una dintre crimele cele mai vestite de pe vremea cind eram un tinar hippie erau cele comise de Charles Manson. Ei bine, s-au gasit multi care sa dea vina pe Beatlesi, spunind ca muzica lor a incurajat acele maceluri. Dar chiar a fost vina Beatlesilor sau a fost de vina mintea bolnava a lui Charles Manson si a familiei sale?”

Intrebat cit timp petrece pe Internet, Coelho marturiseste ca „navigheaza” aproximativ trei ore in fiecare zi si ca savureaza fiecare minut. Pentru el, Internetul inseamna sansa de a intra in contact cu cititorii sai, de a le pune intrebari si de a le citi raspunsurile in fiecare zi, lucru care nu l-ar putea face altfel. „|ncerc sa folosesc Internetul mult, pentru ca e un canal de comunicare democratic si popular, care pune oamenii in contact unii cu altii. Ginditi-va, inainte oamenii aveau foarte putine posibilitati de a se exprima. O puteau face in unele ziare, la rubricile dedicate cititorilor, dar putini aveau acces. Acum, insa, ai o retea gigantica in care iti poti exprima opinia in orice domeniu. Iar oamenii chiar doresc sa-si dea mina si sa schimbe idei.”

In aceasta nota s-a incheiat si schimbul nostru de idei din acea dupa-amiza. Nu ne-am luat insa ramas bun, pentru ca urma sa ne revedem mai tirziu, la petrecerea din clubul King Kamehameha. Petrecere la care, pe linga citeva speech-uri scurte, cocktail-uri si muzica braziliana, am avut parte si de surpriza de a-l vedea pe scriitorul sarbatorit intr-o ipostaza neasteptata: aceea de cintaret. stiam ca in tineretea sa agitata Coelho a compus versuri pentru o trupa rock, dar nu m-am asteptat sa-l vad acum, la cei 61 de ani ai sai, alaturindu-i-se plin de exuberanta pe scena celebrului cintaret brazilian Gilberto Gil pentru a cinta impreuna „No Woman, No Cry”. Trebuie sa recunosc, asadar, nu numai ca in acea seara am dansat dupa cum mi-a cintat Coelho, dar ca a fost un moment de bucurie, impartasit cu toti ceilalti invitati. De altfel, oricine e curios, poate fi martorul acestui moment caci, desigur, veti gasi pe Internet destule filme care au surprins momentul (atit pe blogul lui Coelho, cit si pe Youtube, Myspace s.a.m.d.).

Am plecat de la petrecere in toiul noptii, nu inainte de a obtine promisiunea autorului Alchimistului ca va reveni in România cit de curind. In drum spre hotel, in timp ce ecourile muzicii braziliene imi rasunau inca in minte, am avut certitudinea ca petrecusem o zi alaturi de un om care a reusit sa-si implineasca visul sau personal. „Visul meu este acela de a fi scriitor”, imi spusese Coelho ceva mai devreme. „si am reusit sa fac ceea ce-mi doream. Asta nu inseamna doar momente de bucurie si extaz, ci si deceptii, anxietate, clipe de disperare. Nu e tocmai «o gradina de trandafiri», dar este calea mea, cu suisuri si coborisuri, e destinul pe care l-am ales si pe care il traiesc la maximum.” Ceea ce, dragele mele, va doresc si voua. Un nou an e pe cale sa inceapa si e momentul in care dorintele se implinesc… La multi ani!

Paulo Coelho cantand " No woman No Cry". Noua nici prin cap nu ne trecea sa plangem…

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people