Cătălin Scărlătescu, detalii despre momentul când a cerut-o în căsătorie pe Doina Teodoru. Ce spune despre nunta cu actrița: „Ceva mic, restrâns”

Cătălin Scărlătescu a dezvăluit detalii despre cum a cerut-o în căsătorie pe Doina Teodoru.

Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru formează un cuplu de peste trei ani, iar relația lor pare să fi ajuns la un nou capitol important. Celebrul chef de la Pro TV a decis că este momentul potrivit să își oficializeze iubirea și, anul trecut, i-a oferit iubitei sale un inel de logodnă.

Cătălin Scărlătescu, dezvăluiri despre cererea în căsătorie

Momentul special s-a petrecut într-un restaurant din București, într-un cadru intim, alături de doi prieteni apropiați, care ar putea deveni nașii lor. Într-un interviu recent, juratul MasterChef a povestit cum a organizat totul, de la alegerea momentului ideal până la reacția neașteptată a Doinei. Cu toate că planurile de nuntă nu sunt încă bătute în cuie, cei doi sunt deciși să meargă mai departe „în ritmul lor.”

Cătălin Scărlătescu a dezvăluit cum s-a petrecut cererea în căsătorie și reacția inedită a Doinei Teodoru.

„L-am ținut în buzunar vreo lună până să-mi fac curaj. Nu, curajul l-am avut, dar n-am găsit momentul. Și când să-i spun, i-am spus așa, cu o voce mai stinsă. Nu m-am lăudat, n-am țipat, n-am urlat, nu m-am dus în fața populației, nu am făcut-o într-o piață. Nu am făcut nimic public. Ceva mic, restrâns. Eram la o masă noi și doi prieteni.

Păi în prima fază n-a auzit. ‘Ce zici, mă, acolo?’ (n.r. râde) Ce să fac!? Nu sunt bun la așa ceva!”, a povestit Cătălin Scărlătescu pentru Cancan.

Recent, Doina Teodoru a vorbit și ea despre planurile sale pentru acest an și a lămurit că nunta nu este pe lista priorităților sale. Cu toate acestea, actrița are planuri mari pentru anul acesta din punct de vedere profesional.

„Muncă, turnee prin țară și poate vom mai filma și alte lucruri. Muncă, altceva nu prea mi-am plănuit pentru anul acesta”, a declarat actrița pentru Cancan în cadrul unui interviu recent.

Ce spune Doina Teodoru despre nuntă

În ceea ce privește o posibilă nuntă în viitorul apropiat, Doina a fost categorică: „Nunta nu se va întâmpla anul acesta, cu siguranță nu. Pentru că nu se întâmplă, asta e”.

Cătălin Scărlătescu a dezvăluit recent că Doina Teodoru avea o altă relație atunci când s-au cunoscut.

„Pe Doina am cunoscut-o în Vama Veche. Doina, pe vremea aia, era cu fostul ei iubit. Eu eram cu… nu știu dacă pot să zic fosta. În momentul respectiv, eram singur. Am văzut-o și atât. Cineva mi-a zis: ‘Doina Teodoru, mare actriță. Am niște prieteni acolo, care au un restaurant, toată lumea m-a văzut acolo. Fiind iubita cuiva, pe cuvânt îți spun, nu m-am uitat în niciun fel, în nicio direcție. După care ne-am întâlnit, la o petrecere, la cineva acasă și atunci am făcut eu poză cu ea. Prima poză. Nici în momentul ăla nu pot să spun că s-a întâmplat ceva. După care am fost la o onomastică și era Doina Teodoru acolo. Și s-a aplecat să-mi spună ceva la ureche și a rămas acolo”, a povestit Scărlătescu în podcastul lui Cătălin Măruță.

Citește și:
De ce Dana Rogoz nu ia în calcul să se mute din România împreună cu familia: „O decizie de acest gen…'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people