World Class 2025. Mai mult decât o competiție de bartending, o mișcare globală

Timp de aproape o săptămână, World Class 2025 a transformat Toronto în capitala mondială a bartendingului, unde gustul, creativitatea și emoția s-au întâlnit în cea mai spectaculoasă competiție din industrie.

O regulă de bun-simț pentru orice jurnalist ca, atunci când este invitat într-un press trip, să se documenteze despre eveniment, despre oamenii pe care urmează să-i întâlnească și să-și pregătească interviurile din timp. Lucru pe care l-am făcut mereu, fie că era vorba de o lansare de parfum sau de film. Doar că, în august, când brand-ul Diageo, lider mondial în domeniul băutururilor spirtoase premium, a trimis în redacție invitația pentru World Class, cea mai mare competiție de bartending din lume, singurele cuvinte care au aprins un beculeț în mintea mea au fost: Don Julio, Johnnie Walker, cocktail-uri și Toronto, orașul în care urma să aibă loc evenimentul. În rest, era o ceață totală. Și, sincer, spre deosebire de alte dăți, nici nu mi-am bătut capul să înțeleg mai mult. Aveam esențialul, nu? Câteva zile în care cei mai buni barmani din lume pregătesc cocktail-uri, iar eu probabil o să le degust. Nu era tocmai fizică cuantică.

Pe repede înainte, e final de septembrie și mă îmbarc spre Toronto împreună cu Andrei Uță, Senior Brand Manager PPD Global (distribuitor Diageo în România), Loukas Vergopoulos, On Trade Advocacy Manager Diageo pentru Europa de Est, și Laurențiu Marin, Bar Manager al grupului Fratelli. Mi-a luat ceva timp să înțeleg exact rolul fiecăruia și de ce sunt acolo, darămite să țin pasul cu conversațiile lor despre ingrediente, probe sau despre Lorena Vásquez, despre care acum știu că e o legendă a industriei și Zacapa Master Blender de peste 35 de ani.

După peste 20 de ore de zbor, când am ajuns la hotelul Fairmont Royal York din Toronto, mi-am dat seama că nimic din imaginea pe care mi-o construisem despre acest eveniment nu era real. Era o mișcare de forțe imensă, cu sute de invitați și câteva exclamări exaltate pe minut: „Oh, uite-l pe Bob Nolet (membru al celei de-a unsprezecea generații a familiei Nolet, care conduce distileria cu același nume și maestru distilator al Ketel One)!”, „Uite-l pe Agostino Perrone (Director of Mixology la The Connaught)!” sau „Uite-l pe Eric Van Beek (de la Handshake Speakeasy din Ciudad de Mexico, barul care a ocupat primul loc la ediția de anul trecut a competiției Worlds 50 Best Bars)!”. Era ca și cum m-aș fi aflat printre Messi și Ronaldo ai bartending-ului, iar eu habar nu aveam.

Spre norocul meu, prima zi a început cu World Class Forum, o serie de conferințe care nu vizau doar tendințele din mixologie (Martini continuă să domine, sub diverse variante: de la dirty, espresso sau pickled, până la infuzii cu trufe ori roșii), ci și teme mai profunde. De exemplu, s-a vorbit despre cum această industrie poate deveni un spațiu mai incluziv și mai divers, fie că vorbim despre persoanele transgender sau despre femei.

„Promovarea incluziunii și diversității se află în centrul a tot ceea ce facem și reprezintă un element esențial al misiunii Diageo de a «celebra viața în fiecare zi, oriunde în lume»”, mi-a spus Kevin Delaney, Head of World Class.

„Suntem mândri că World Class a fost una dintre primele competiții de cocktail-uri din lume care a desemnat o femeie câștigătoare. Programul Spirited Women Scholarship oferă oportunități de networking și formare pentru un grup select de tinere barmanițe, care au șansa de a lucra alături de lideri globali din industrie înainte, în timpul și după finala mondială. Totuși, știm că mai este mult de făcut și ne-am asumat misiunea de a folosi platforma World Class pentru a stimula schimbarea, a combate stereotipurile și a contribui la crearea unei comunități de bartending incluzive și diverse, în care fiecare persoană să poată fi ea însăși și să se dezvolte”.

Un alt punct important discutat în timpul Forumului a fost ascensiunea băuturilor non-alcoolice.

„Pentru că World Class înseamnă să bei mai bine, nu mai mult”, mi-a explicat Kevin. „Băuturile no & low alcohol au avut un rol important pe tot parcursul experiențelor World Class, unde am văzut inovații remarcabile în acest domeniu. Barmanii știu că obiceiurile de consum se schimbă și își doresc să se adapteze la noile nevoi ale publicului, iar World Class rămâne un spațiu care încurajează și celebrează această evoluție. La urma urmei, totul se rezumă la băuturi excelente, experiențe memorabile și bartending de top. Băuturile fără alcool se integrează perfect în această filosofie, motiv pentru care au avut un rol important în probele de preselecție și în cele din Top 10 desfășurate la Toronto”.

După câteva ore de prezentări și discuții despre sustenabilitate, incluziune și inovație, am început să înțeleg că World Class nu e o competiție despre cocktail-uri, ci o comunitate globală care gândește în termeni de cultură, educație și responsabilitate. Dar asta nu înseamna că, dintr-odată, se făcuse complet lumină în mintea mea. Pentru că, a doua zi, atunci când au început probele propriu-zise, în naivitatea mea, mă așteptam să văd sticle aruncate în aer, spectacole cu shaker-e sau coregrafii elaborate. Ulterior am aflat că asta e o ramură complet diferită a industriei, numită flair bartending. World Class nu e despre acrobații, ci despre precizie, gust și emoție; despre felul în care fiecare detaliu, de la poveste până la ultima picătură, poate schimba complet experiența unui cocktail.

Competiția propriu-zisă a început cu 51 de finaliști veniți din toate colțurile lumii: Europa, Asia, America Latină și de Nord sau Insulele Cayman. Printre ei, și Claudiu Szabo, reprezentantul României, care la doar 26 de ani se pregătea să concureze cot la cot cu nume uriașe din industrie. Concurenții au fost împărțiți în cinci grupe, iar în următoarele trei zile au avut de susținut probele nu doar în fața juraților, ci și a sutelor de spectatori prezenți la eveniment.

Recunosc, n-am reușit să-i văd pe toți, fiindcă cinci concurenți evoluau simultan, dar îți pot spune în ce au constat probele. Prima dintre ele, Hop Scotch, dedicată brand-ului Johnnie Walker Black Label, i-a provocat pe participanți să reinventeze trei cocktail-uri clasice (unul long, unul short și unul up) toate având în centru același ingredient de bază: scotch-ul. Poate atunci am înțeles, de fapt, ce înseamnă cu adevărat competiția. Nu era doar despre gust, ci despre un întreg pachet: de la modul în care preparau băutura, la felul în care o prezentau, la cât de curat lucrau, cum erau îmbrăcați, cum interacționau cu juriul și, mai ales, la povestea din spatele fiecărui cocktail. Nimic nu era la întâmplare.

Iar munca din spatele celor câteva minute pe care noi, publicul, le vedeam pe scenă, era absolut impresionantă. Ca să înțelegi la ce mă refer, o să-ți dau exemplul lui Claudiu. A început să lucreze în domeniu la doar 15 ani (rămâne între noi că, la vârsta aia, nici nu avea voie) și la 18 ani participa deja la prima competiție. „Am fost al 13-lea din 15”, își amintește. „Dar după câteva luni am luat locul 2 în țară și asta mi-a dat un boost de moral”. În următorii opt ani au urmat peste 30 de competiții, printre care și alte două participări la etapa națională World Class, unde s-a clasat pe locurile 5 și 2.

„Toate m-au antrenat ca să ajung unde sunt astăzi”, îmi spune Claudiu. Experiența a contat, dar ceea ce l-a dus mai departe a fost hotărârea. Una care, recunoaște el, s-a transformat rapid într-o obsesie.

„Am peste o sută de cărți despre bartending, gastronomie, fermentație și tehnici de preparare. În ultimii ani, toate vacanțele le-am făcut doar ca să vizitez baruri și restaurante. Am mers în locuri cu stele Michelin, în baruri din top 50, doar ca să învăț. Eram atent la tot: la servire, la gust, la pairing-uri, la modul în care sunt alăturate aromele. Urmăream orice detaliu care mă putea ajuta să evoluez și să-l aduc mai departe oamenilor. Anul trecut am fost în opt țări diferite, doar ca să văd baruri. Toți banii pe care i-am avut i-am investit în asta”.

Iar ca să-ți faci o idee despre costurile pe care le presupune nivelul acesta de competiție, Claudiu îmi povestește că doar pentru a doua probă, Modern Icon, inspirată de Tanqueray No. TEN, unde finaliștii trebuiau să creeze un cocktail complet nou, construit în jurul unui moment „de aur” din istorie, a cheltuit 70 de euro pe un singur pahar.

Și ăsta era doar începutul. Prima seară s-a încheiat cu o probă semnată Don Julio 1942, în care finaliștii au creat mini-cocktailuri inspirate de imagini generate de inteligența artificială.

„Concurenții au completat mai întâi un chestionar, iar apoi răspunsurile au fost introduse într-un motor de inteligență artificială «antrenat» pe universul 1942. Astfel, pentru fiecare participant a fost generată o lucrare de artă unică. Pornind de la aceasta, concurenții au trebuit să creeze un cocktail, prezentat în mini sticle 1942, alături de opera digitală și de un text explicativ scris special pentru jurizare. Proba a împins limitele creativității, provocându-i să transpună o imagine vizuală într-o băutură și să-și spună povestea printr-un text, nu printr-o prezentare live, așa cum se întâmplă de obicei”, explică Kevin Delaney.

Dincolo de asta, Claudiu mi-a povestit și despre obstacolele practice: „În teorie, această etapă n-ar fi trebuit să ridice probleme, ingredientele de bază fiind deja pregătite de acasă. Doar că, de când am plecat eu din România și până a început competiția, au trecut câteva zile. Chiar dacă le-am congelat, proporțiile s-au schimbat ușor. Aveam un suc de ananas în compoziție, iar aciditatea lui se modificase. A trebuit să recalibrez totul acolo, în prep room, ca băutura să fie exact ca acasă. Genul ăsta de lucruri nu le poți face fără experiență. Ține de instinct, de skill. Le amesteci, le reglezi, le simți. Pentru că acolo, în competiție, sunt mulți factori pe care nu îi poți controla”.

După o primă zi intensă, concurenții mai aveau de trecut doar două probe înainte de anunțarea celor zece finaliști. Dimineața a început cu Sensory Sessions, o provocare semnată The Singleton of Dufftown 21 Year Old, care a explorat legătura dintre muzică și mixologie. Concurenții au trebuit să creeze nu doar o băutură, ci și o atmosferă: să conceapă o copertă de vinil, să „înregistreze” o piesă și să-și prezinte cocktailul ca parte dintr-o experiență multisenzorială.

Din nou, nu era vorba doar despre gust, ci despre un întreg concept. Totul trebuia să se lege: ideea, muzica, prezentarea, energia din timpul servirii. Era o probă despre viziune și atenție la detalii, în care creativitatea și organizarea contau la fel de mult ca tehnica.

În cele din urmă, a venit rândul probei Farmhouse, susținută de Ketel One, una dintre cele mai neașteptate și mai tensionate. Ingredientele principale au fost alese de Bob Nolet, iar fiecare grupă a primit altceva: morcovi, sfeclă, cafea, mere sau struguri. Concurenții aveau doar 30 de minute să creeze o băutură originală, folosind exclusiv ce se găsea în camera de pregătire.

„Timpul era foarte limitat și nu aveai voie să aduci nimic de acasă. Trebuia să te adaptezi rapid și să livrezi un cocktail inovator cu ce aveai la îndemână”, povestește Claudiu. „Eu am primit struguri. I-am blend-uit și am clarificat sucul cu filtre de cafea; o tehnică pe care, în mod normal, o facem cu centrifuga și ne ia cel puțin o oră. Acolo, a trebuit să o fac în câteva minute”.

Spațiul era mic, presiunea uriașă, iar în spatele fiecărui concurent se aflau zeci de oameni. „Trebuia să fii stăpân pe tine și să improvizezi constant. Dacă rămâi fără suc de lămâie, găsești altă sursă de aciditate. Folosești borș, de exemplu. Ține de experiență, dar și de instinct”.

La finalul zilei a fost anunțat și mult așteptatul Top 10, cei zece finaliști din zece țări diferite: Insulele Cayman, Suedia, Spania, Marea Britanie, Singapore, Mexic, Norvegia, Danemarca, Hong Kong & Macau și, spre mândria mea și a întregii delegații cu care am venit, România, reprezentată de Claudiu Szabo. A fost un moment cu adevărat emoționant, mai ales pentru că era prima dată când țara noastră ajungea atât de departe în competiție.

Ultima zi a adus o probă complexă pentru cei zece finaliști: Bartenders Banquet, organizată la Fairmont Royal York. Fiecare dintre ei și-a ales un partener dintre concurenții eliminați și a trebuit să conceapă un meniu complet de băuturi pentru un prânz cu trei feluri.

Au început cu un aperitiv realizat cu Seedlip, o băutură fără alcool, au continuat cu un cocktail pentru felul principal, construit în jurul unui distilat la alegere, și au încheiat cu un digestiv pe bază de Zacapa Rum. Băuturile principale au fost preparate în serii mari și servite invitaților din toată lumea, care și-au exprimat votul pentru Peoples Choice Award.

Seara, scena s-a mutat la Casa Loma, un castel istoric din Toronto, unde au fost anunțați cei trei finaliști ai ediției 2025: Lele Massimiliano (Marea Britanie), Gabriele Armani (Spania) și Felice Capasso (Norvegia).

Dar nu era timp pentru relaxare. Urma proba finală, The 6IX, un test de viteză, precizie și stăpânire de sine. Fiecare finalist avea exact șase minute pentru a prepara, în fața a sute de oameni, șase cocktailuri. Fiecare băutură a fost evaluată pe o scară de la 1 la 100 de puncte, în funcție de gust, echilibru, textură și ingredientul principal, iar jurații au acordat puncte suplimentare pentru tehnică și stilul de lucru la bar.

În cele din urmă, după o săptămână de emoții, a venit verdictul: Felice Capasso, reprezentantul Norvegiei, a devenit World Class Global Bartender of the Year 2025.

„Nu m-am așteptat deloc”, mi-a spus Felice la finalul serii. „Am fost înconjurat de oameni incredibili și, sincer, dacă oricare dintre ei ar fi câștigat, aș fi fost bucuros pentru ei. Toți au fost excepționali”.

Recunoaște că nu a fost deloc o competiție ușoară. „Ziua în care s-a anunțat Top 10 a fost cea mai grea. Nu am avut timp să mă odihnesc, dormeam puțin, mâncam pe fugă. A fost cea mai stresantă zi, dar și cea mai plină de satisfacție. Când mi-am auzit numele, am simțit că toată oboseala, toată presiunea chiar au meritat”.

Când îl întreb ce rămâne, dincolo de competiție, din toată experiența World Class, Felice zâmbește și răspunde fără să se gândească prea mult: „E simplu – și poate sună ca un clișeu – dar niciodată, niciodată să nu renunți. Orice s-ar întâmpla, oricât de greu ți-ar fi, trebuie să-ți controlezi mintea. Sunt foarte puține lucruri asupra cărora avem cu adevărat control în lumea asta. Poți să-ți pierzi jobul, poți să pierzi pe cineva drag, dar mintea e singurul lucru care îți aparține cu adevărat. Și nu poți s-o lași să lucreze împotriva ta. Dacă o faci, ești pierdut”.

După aproape o săptămână petrecută la World Class, printre cei mai buni barmani din lume, nu pot spune că mi s-a schimbat brusc paleta gustativă sau că am devenit o cunoscătoare a industriei. Dar cred că am învățat să privesc altfel tot ceea ce înseamnă bartending-ul. Nu ca pe un simplu exercițiu de gust, ci ca pe o formă de artă care combină tehnică, disciplină și emoție. Fiindcă, așa cum îmi spunea și Kevin Delaney, „barmanii nu sunt doar oameni care prepară băuturi. Sunt o combinație de știință, creativitate, poveste și empatie. Sunt cei care creează conexiuni și dau viață comunităților din jurul barului”.