Repere greșite în funcție de care consideri că noul partener este bărbatul vieții tale

Îți dorești mult o relație, iar asta te face să îl pui pe un piedestal pe noul partener, și, implicit, să-l evaluezi eronat.

Repere greșite în funcție de care consideri că noul partener este bărbatul vieții tale

Este firesc ca la începutul unei relații să fii entuziasmată, să speri că în sfârșit ai găsit persoana potrivită pentru tine și că lucrurile vor merge din ce în ce mai bine între voi. Dar de aici și până la eticheta de bărbatul vieții tale este distanță foarte mare. Practic nu-l cunoști, relația nu a fost suficient probată și te bazezi pe criterii care au mai puțin legătură cu compatibilitatea reală și mai mult cu proiecțiile, temerile sau experiențele tale anterioare. Iar aceste repere pot crea așteptări nerealiste și te pot împiedica să vezi relația așa cum este ea în realitate.

E la polul opus de fostul

După o relație dificilă există tendința de a transforma opusul fostului partener într-un ideal. Fostul este un contra model, cine are caracteristicile diametral opuse este varianta de dorit, piedestalizată. Dacă fostul era distant, rece apreciezi excesiv pe cineva foarte cald, afectuos, tandru. Dacă fostul era dezorganizat și refuza să depună vreun efort, admiri imediat pe cineva foarte responsabil și ambițios. Problema este că diferența nu înseamnă automat și compatibilitate. Faptul că noul partener nu are defectele fostului nu garantează că are și calitățile necesare pentru o relație sănătoasă pe termen lung. Asta vei descoperi în timp, fiind atentă la ceea ce demonstrează real, nu orbită de câteva elemente binevenite dar nu suficiente.

E foarte ușor

Consideri lipsa conflictelor, atracția intensă și sentimentul de confort dovada că ți-ai găsit sufletul pereche? Da, primele luni ale relației sunt marcate de entuziasm, idealizare și dorința reciprocă de a impresiona. Compatibilitatea adevărată începe să fie testată atunci când apar diferențele de opinii, situațiile stresante, dezamăgirile, nevoile care trebuie negociate și ritmurile armonizate. E ușor pentru că în general începuturile sunt ușoare, relația nu e încă probată. În plus, lipsa conflictelor mai poate să implice și adaptarea din complianță a partenerului, care nu cere, nu pune limite, vrea doar să îți facă pe plac, să fii tu mulțumită. Ceea ce poate fi încântător o perioadă, până când începe să fie plictisitor, să nu-i mai percepi identitatea, ori să fie obositor că trebuie să iei tu toate deciziile.

Te simți specială

Sigur că este plăcut să primești atenție, afecțiune și validare, dar, mergând pe cel mai rău scenariu, să nu uităm de love bombing. Apoi, ceea ce interpretezi ca iubire profundă poate fi răspunsul la o nevoie deprivată din plin de apreciere sau conectare. O relație sănătoasă presupune mai mult decât emoții intense, ea include respect, valori comune, maturitate emoțională și capacitatea de a depăși împreună dificultățile prin soluții negociate.

Îl place toată lumea

Părinți, prieteni, cu toții au zâmbit încântați și au spus că se bucură pentru voi, că pare cu adevărat o persoană ok. Dar ei văd doar o parte a relației și nu trăiesc alături de el experiența de zi cu zi a cuplului. Un bărbat poate fi bine apreciat și cotat social, dar în dezacord cu nevoile, valorile și obiectivele tale de viață.

Nu te mai simți singură

Unul dintre cele mai înșelătoare repere este sentimentul de ușurare pe care îl trăiești acum când nu mai ești singură. Dacă ai trecut prin perioade lungi de singurătate sau prin despărțiri dificile, prezența unui nou partener poate părea răspunsul la toate problemele tale emoționale. Ca atare există riscul să confunzi confortul de a avea pe cineva alături cu satisfacția reală.

Ai depus deja foarte mult efort

Cu cât investești mai mult timp, resurse și speranțe într-o relație, cu atât poate deveni mai greu să privești lucrurile obiectiv. Uneori ajungi să crezi că este alesul nu pentru că relația funcționează cu adevărat, ci pentru că ideea că te-ai înșelat e prea dureroasă. O capcană care te face să ignori incompatibilități importante.

Citește și:
Ce să îți spui ori de câte ori ești tentată să accepți o relație bazată pe sex, deși nu îți dorești asta

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle