Nu-ți mai controlezi crizele de furie? Pași să faci față într-un conflict cu partenerul tău

La fiecare discuție în contradictoriu simți că explodezi de furie? Învață să gestionezi accesele agresive, să te protejezi pe tine și relația.

Nu-ți mai controlezi crizele de furie? Pași să faci față într-un conflict cu partenerul tău

Mereu ți s-a spus că ești temperamentală, iar manifestările încărcate cu furie îți sunt familiare poate chiar din copilărie. Nu se ținea cont de tine, nu erai ascultată, văzută. Erai nedreptățită, pedepsită, pusă în fața faptului împlinit, mereu ți se repeta că tu ești mică și nu ai voie să vorbești. Nici nu e de mirare că frustrarea în timp a căpătat proporții magistrale de furie. Luată individual, la o intensitate acceptabilă, furia e o prietenă care semnalează că ceva nu este în regulă. Nu primești ce ai nevoie, limitele tale sunt încălcate, e necesară o reevaluare și o recadrare a situației. Aceasta este latura benefică. Cea disfuncțională, în care furia este dezlănțuită foarte zgomotos, te epuizează emoțional și macină relația de cuplu. În final în spatele furiei se află tristețea sau frica, iar acestea trebuie abordate cu blândețe, empatie, înțelegere. Dar pentru asta e necesar controlul furiei.

Evaluează-ți indicii corporali

Cum este termometrul cu grade diferite, așa poți desena pe o hârtie propriul furiometru gradat. Respectiv ce simți și ce se manifestă la nivel corporal atunci când începi să te enervezi, până la punctul în care furia iese de sub orice formă de control. Este posibil să nu-ți iasă din prima, e în regulă să îți dai timp, să te analizezi. Gândește-te la ultima situație când te-ai înfuriat teribil. Prima dată ai simțit un val de căldură în corp? Apoi ai început să îți freci mâinile? Să îți muști buzele? Să îți umfli nările? Te-a luat durerea de cap? Ai început să bați din picior? Să tremuri? Și după ai izbucnit? Așterne pe hârtie propria ta etapizare personalizată și vezi care este punctul de erupție al furiei.

Unde mai ai controlul

Acum că ai văzut desfășurată furia la nivel de senzații corporale, observă care sunt acele senzații fizice pe care le ai înainte de erupție. Ce se întâmplă când poți interveni? Te mai poți controla? Fă un top 3 ai acestor indicatori.

Acționează

Când te afli în una din cele trei etape este momentul potrivit să iei atitudine și să schimbi cursul conflictului. Întâi pur și simplu oprește-te din ceea ce faci și îndreaptă-ți atenția către tine. Respiră! Respirația abdominală lentă are rolul de a te calma. Apoi întreabă-te ce te face să fii așa furioasă. Ce gândești în situația respectivă și ce fel de emoții simți? Ce poți face ca să nu te rănești pe tine și pe partener? Te ajută un time out ca să scazi intensitatea emoțională? De cât timp ai nevoie pentru time out? Care ai vrea să fie deznădământul în contextul actual? Ce poți face tu ca să se materializeze acest deznodământ, ce poți spune? Ai avea nevoie și de suportul sau intervenția altcuiva?

Citește și:
E timpul să iei atitudine. Cum te trădezi singură în relația ta de cuplu

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle