Celebritățile care au devenit părinți în secret

Celebritățile de mai jos și-au obișnuit fanii cu discreția pe care au păstrat-o în legătură cu viața lor personală.

Sunt destule vedete care au reușit de-a lungul anilor să își păstreze viața privată cât mai departe de lumina reflectoarelor și sunt recunoscute pentru discreția cu care au tratat anumite subiecte personale. Așa că, îți propunem să arunci o privire la această listă cu celebritățile care au surprins cu anunțul că și-au mărit familia în secret.

1. Amber Heard

În luna iulie a anului 2021, Amber Heard și-a anunțat fanii de pe Instagram că a devenit mamă, publicând la acea vreme și prima imagine cu copilul. Fiica ei, Oonagh Paige, s-a născut pe 8 aprilie cu ajutorul unei mame surogat. „Sunt atât de încântată să vă împărtășesc această veste. Acum patru ani, am decis că vreau să am un copil. Am vrut să o am în termenii mei. Acum apreciez cât de radical este pentru noi, ca femei, să ne gândim la una dintre cele mai fundamentale părți ale destinelor noastre în acest fel”, a transmis Amber Heard atunci când a anunțat că a devenit mamă.

2. Kirsten Dunst și Jesse Plemons

Kirsten Dunst a povestit în septembrie 2021, într-un interviu pentru The New York Times, faptul că ea și Jesse Plemons au devenit din nou părinți. Actrița a născut un băiat, pe nume James Robert, în vara anului 2021 și a ascuns acest lucru timp de patru luni. „El este cel mai nou tip, marele Kahuna. Este un înger, dar unul înfometat şi unul greu. (…) Da, sunt într-un moment special”, a spus Dunst. Actrița mai are un fiu, Ennis, din relația sa cu Jesse Plemons.

3. Priyanka Chopra și Nick Jonas

Priyanka Chopra și Nick Jonas au luat pe toată lumea prin surprindere atunci când au anunțat că au devenit părinți cu ajutorul unei mame surogat. Cei doi au dat vestea în ianuarie 2022, prin intermediul unui mesaj publicat pe Instagram: „Suntem foarte bucuroşi să confirmăm că avem un copil printr-o mamă surogat. Vă rugăm să ne respectaţi viaţa privată în această perioadă specială pentru că ne concentrăm asupra familiei noastre.”

4. Elon Musk și Grimes

Grimes și Elon Musk au devenit părinți în secret în decembrie 2021. Cântăreața a făcut dezvăluirea într-un interviu acordat revistei Vanity Fair, precizând că ea și fondatorul Tesla au apelat la o mamă surogat pentru nașterea fiicei lor, Exa Dark Sideræl. Cei doi mai au împreună un copil, pe X Æ A-XII.

5. Michael Fassbender și Alicia Vikander

Alicia Vikander și Michael Fassbender, care au jucat împreună în filmul The Light Between Oceans, au devenit părinți la începutul anului 2021. Actrița a confirmat abia în septembrie 2021, într-un interviu pentru revista People, în cadrul căruia a vorbit despre maternitate. „Acum am o nouă percepție asupra vieții în general. E un lucru frumos, care va contribui la cariera mea în viitor.” Când a fost întrebată cum i s-a schimbat viața de când a devenit mamă, Alicia Vikander a spus: „Cred că o să mai aștept. Momentan mă bucur să descopăr asta, mai mult decât orice.”

6. Naomi Campbell

Naomi Campbell este extrem de discretă când vine vorba despre copilul ei. Supermodelul a anunțat în mai 2021, pe Instagram, înainte să împlinească 51 de ani, faptul că a devenit mamă: „O mică binecuvântare minunată m-a ales să fiu mama ei. Mă simt onorată să am acest suflet blând în viața mea, nu există cuvinte care să descrie legătura pe care o voi împărtăși cu îngerul meu pe tot parcursul vieții. Nu există dragoste mai mare.” Naomi Campbell a dezvăluit prima imagine cu fiica ei într-un pictoral pentru Vogue, făcând și câteva declarații despre copil. „Ea n-a fost adoptată, este copilul meu.”

7. Justin Timberlake și Jessica Biel

Jessica Biel și Justin Timberlake au devenit părinți pentru a doua oară în 2020. Artistul a confirmat vestea în ianuarie 2021 în emisiunea The Ellen DeGeneres Show, declarând că soția lui a născut un băiețel pe nume Phineas. „Sunt entuziasmați și nu puteam să fim mai fericiți de atât, suntem foarte recunoscători”, a povestit Justin Timberlake. Cei doi mai au un copil, pe nume Silas.

8. Alexis Bledel și Vincent Kartheiser

În mai 2016, Scott Patterson, colegul actriței Alexis Bledel din Gilmore Girls, a dezvăluit că ea și soțul ei, Vincent Kartheiser, au devenit părinți cu un an în urmă. Actorul a vorbit despre experiența lui ca părinte într-un interviu pentru Glamour. „Ne comparăm notițele pentru că fiul meu este cu aproximativ un an și jumătate mai mare decât fiul ei.” Ulterior, reprezentatul actriței a confirmat informația. 

9. Mindy Kaling

Mindy Kaling a anunțat în octombrie 2020 că a născut în secret un băiețel, pe nume Spencer, fiind al doilea copil al actriței. Vedeta a făcut anunțul în cadrul unui interviu pentru emisiunea The Late Show with Stephen Colbert. Este pentru prima dată când spun asta, mi se pare și ciudat. Dar am născut un băiețel pe 3 septembrie.” Actrița mai are o fată, pe nume Katherine.

10. Joaquin Phoenix și Rooney Mara

Joaquin Phoenix și Rooney Mara formează unul dintre cele mai discrete cupluri de la Hollywood, iar vestea că au devenit părinți i-a luat prin surprindere pe fanii lor. Regizorul rus Victor Kossakovsky, cu care actorul a lucrat pentru documentarul Gunda, a dezvăluit numele copilului cuplului în timpul unei apariții la Festivalul de Film de la Zurich din 2020. „Apropo, el are un bebeluș. Un fiu frumos pe nume River.” River este numele fratelui lui Joaquin Phoenix, care a murit în 1993 în urma unei supradoze.

Citește și:
Vedete care au dezvăluit ce meserii ar fi avut dacă nu deveneau faimoase

Foto: Profimedia, Hepta, Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle