Artista Mădălina Pavăl spune povești prin vocea ei: „Muzica e cariera mea, dar și un exercițiu constant de echilibru”

Muzica artistei Mădălina Pavăl se distinge printr-o emoție care explorează limitele spațiului personal și ale interacțiunii cu natura.

Mădălina Pavăl creează muzică nu doar de ascultat, ci de simțit și de trăit împreună. Fiecare piesă a ei este o aventură continuă în care principalele influențe fac parte din folclorul românesc. Am povestit cu ea despre călătoria ei artistică și despre cum privește cu ochii larg deschiși, pentru a urca pe cât mai multe scene.

Mădălina s-a născut într-un sat din Suceava. Copilăria ei a însemnat conexiune, dar și grijă pentru fetele de pe uliță, vecinele cu care se juca, cele alături de care mergea până la magazin, pentru că nu plecau niciodată una fără cealaltă.

„Am un loc în care mă întorc ori de câte ori am nevoie de o doză de curaj, unde îmi amintesc cine sunt.”

A cântat prima dată pentru un public la 10 ani, la biserică. Era doar un copil și, brusc, era pusă în fața tuturor să scoată un sunet. Nu avea microfon și nici scenă. „Era liniștea aia specifică bisericii și vocea mea care încerca să prindă curaj.” După, în fiecare duminică, învăța un alt cântec. „A fost momentul în care muzica a început să curgă prin mine ca o formă de a spune ce simt.”

Muzica a pus-o de la început pe drum. A ajuns să facă naveta mulți ani la oraș, la școală, ca să meargă la Clubul Copiilor, la concursuri și în ansambluri. „Nu m-am visat cântăreață, dar muzica era acolo, parte din viață, ceva ce se întâmpla natural.” A fost încurajată de mică și apreciată. În timp, au tot existat oameni care i-au văzut potențialul, chiar și atunci când ea nu-l observa. Inițial, muzica a fascinat-o pentru că prin intermediul ei putea descoperi oameni, stiluri, graiuri.

„Momentul în care am decis cu adevărat să merg pe drumul ăsta a venit în București, când am început să lucrez cu muzicieni foarte diferiți și mi-am dat seama că nu e doar o pasiune, ci un mod de a trăi.”

Primul ei album, Oamenii se fac dor, l-a lansat în 2019. Nu avea în spate o casă de discuri, un plan de marketing ori un buget. Își dorea să spună o poveste prin vocea ei. A fost greu, dar și frumos, își amintește acum. A pornit pe urmele „unei căutări mai adânci. Am plecat de la doinele care-mi curg firesc și am combinat ce e în mine: Bucovina, viața de azi și dorul acela care nu se învață, doar se simte.” N-a vrut să reinventeze folclorul, ci să-l lase să trăiască prin ea.

Folclorul românesc este sursa ei de inspirație. De asta se întoarce tot mai des cu fața spre rădăcini: „acolo lucrurile sunt spuse simplu și simțit, chiar dacă într-un limbaj mai vechi.” Pentru ea, „folclorul are o forță pe care n-ai cum s-o ignori – e viu, e vechi și e al nostru.” Prin piesele ei, face cunoștință publicului cu o bucată din folclorul românesc. „Ritmurile moderne pot să-i dea un alt suflu, dar nu e despre modernizare cu orice preț.” Crede că nu există o rețetă prin care să facă acest balans.

„Totul ține de intenție. A mea e clară: să tratez muzica asta cu cele mai serioase „mănuși” – cu grijă, cu respect, cu responsabilitate. Nu vreau să pară cool, vreau să fie adevărat.”

În timp, și-a format o orchestră compusă din 11 muzicieni. N-a fost vorba despre un casting sau o strategie, ci despre o întâlnire între persoane care simt muzica într-un mod profund și autentic. „Totul a început de la colaborarea cu Alexei Țurcan, producătorul muzicii mele și unul dintre oamenii fără de care proiectul ăsta n-ar fi avut conturul de azi.” De la o piesă la alta, au vrut să aducă în studio, și după pe scenă, instrumentiști care să spună povestea împreună cu ei. Treptat, s-au alăturat oameni cu trecuturi muzicale diverse, de la jazz, muzică clasică, rock, electronică, tango și până la muzică balcanică. „Fiecare a adus în proiect nu doar sunetul instrumentului său, ci și o lume întreagă de influențe.” A durat până când să găsească un echilibru, să se învețe unii pe alții, să aibă încredere și să știe când să-și acorde spațiu. „Cu fiecare concert, cu fiecare piesă nouă, ne-am închegat ca o echipă, o familie muzicală care știe ce are de făcut, chiar și fără să spună totul în cuvinte.” Acum, se află într-un punct în care vor să exploreze din ce în ce mai mult.

„Rădăcina e clar în folclor, dar ramurile cresc în toate direcțiile. Ne inspiră muzica lumii – de la sonorități balcanice și ritmuri tribale, la groove-uri care te mișcă fără să-ți dai seama.”

Se gândesc la formate mai intime, la formule acustice, concerte-concept în care muzica se transformă într-o experiență completă și complexă, alături de un vizual și un spațiu special. „Direcția noastră e world music, dar pentru mine e mai mult de atât. E muzica noastră. Muzica dintre lumi, stări, oameni.”

În luna martie, Mădălina a lansat alături de orchestra ei albumul Fuga Iuga, care cuprinde nouă piese din locuri și emoții diferite și care vorbesc despre timp. Povestea acestui proiect a pornit cu melodia fuga iuga, cea care a dat tonul și direcția întregului album. „E despre timp – cum ne fuge printre degete, cum îl alergăm, cum uneori reușim să-l îmblânzim, doar când ne oprim din goană.” În ceea ce privește clipul piesei, regizat de către Radu Chițaru, acesta „este un omagiu adus lui Ingmar Bergman și filmului A Șaptea pecete – o luptă simbolică cu timpul, plasată la malul Mării Negre, unde liniștea și neliniștea se întâlnesc.”

Cu ocazia asta, a avut curajul să nu mai caute perfecțiunea, ci adevărul.

„Numele albumului vine tot de acolo: fuga – ca evadare, ca fugă muzicală, dar și ca mișcare continuă, și iuga – vântul care te adună după ce te-a risipit. Pentru noi, vântul e și liniște, și putere.”

Albumul Fuga Iuga a maturizat-o atât ca om, cât și ca artistă. „Să lucrezi cu 11 oameni, să-ți asumi o viziune și să fii sincer până la capăt cu ce ai de spus nu e puțin lucru.” A învățat-o că uneori nu trebuie să alerge după răspunsuri, „ci să stai locului și să le lași să vină.” Proiectul a făcut-o să cânte altfel, să fie mai prezentă și să înțeleagă cât poate de mult „că drumul de aici încolo nu e despre a demonstra ceva, ci despre a construi, cu rost și cu bucurie.”

Am întrebat-o pe Mădălina dacă urmează vreun ritual anume înainte de concerte. Sunt câteva gesturi mici care o ajută să se adune. Încă mai e cuprinsă de emoții mari, dar nu se mai îndepărtează de ele. „Îmi încălzesc vocea, dau un telefon scurt părinților, respir adânc, mă uit la oamenii din primele rânduri și zâmbesc.”

Muzica Mădălinei este făcută în oraș, dar trăită în natură, locul de unde încep să răsară ideile și în care se așază lucrurile în ea.

„Muzica noastră, cu orchestra, vorbește mult despre natură – fie direct, fie în starea pe care o creează.”

Prin cântecele ei, vrea să dea mai departe împlinire, eliberare și un pic de sens, „dar mai ales, un spațiu sigur – pentru mine și sper și pentru cei care ascultă.” De la un proiect la altul, simte altfel și caută altceva. Însă rămâne constantă dorința de sinceritate: „să mă simt în largul meu, să nu mă ascund. Cel mai mult aș vrea să știu că i-am ajutat, măcar un pic, pe oameni să simtă, să danseze mai ales și să li se facă dor unul de altul.” Recunoaște că a trecut prin blocaje, atât artistice, cât și existențiale.

„Când ești artist independent în România, trebuie să fii și manager, și strateg, și om de PR, și om cu suflet.”

Este o provocare continuă, explică ea, care vine la pachet cu mult efort și uneori cu îndoieli. A conștientizat că asemenea momente o atenționează să se oprească puțin. Deși liniștea a speriat-o cândva, acum este locul unde se adună. Oamenii și mesajele lor o mențin tot timpul pe același drum. „Blocajele te opresc ca să-ți amintești de ce ai început. Le gestionez cu liniște, ieșiri în natură, tăceri, timp cu mine.”

Muzica a pus-o în fața unor provocări care au urcat-o, au coborât-o, au învățat-o să facă diferența între cine este ca om și ca artistă. „Uneori e greu, pentru că trăirile se amestecă, iar scena nu e mereu separată de viață.” Este și felul ei de a înțelege lumea, dar și pe sine.

„Muzica e cariera mea, dar și un exercițiu constant de echilibru între personal și profesional.”

Mădălina va aduce și pe scenă albumul Fuga Iuga într-un turneu de lansare. Îl va cânta în „cinematografe, biserici săsești, grădini botanice, teatre – spații care să întărească și mai mult legătura dintre muzică și emoție.” Lucrează la tot felul de proiecte în paralel, la o piesă într-o altă limbă, noi colaborări, materiale video. „Ca artist independent, planul trebuie bine făcut, resursele trebuie găsite cu grijă, dar entuziasmul nostru e așa de mare, că reușim să le facem pe toate.”