Un studiu arată care sunt cele trei lucruri simple pe care le putem face pentru a împiedica noi focare de Covid-19

Pandemia de coronavirus ar putea fi ținută în frâu foarte ușor dacă populația ar respecta trei reguli simple.

Un studiu arată care sunt cele trei lucruri simple pe care le putem face pentru a împiedica noi focare de Covid-19

De la începutul pandemiei de coronavirus și până acum, câteva reguli se tot repetă pe toate canalele oficiale de comunicare, iar lucrul ăsta se întâmplă cu un scop. Se pare că dacă oamenii chiar s-ar fi spălat pe mâini regulat, ar fi purtat măști și ar fi păstrat distanța socială, aceste trei lucruri simple ar fi putut limita extrem de mult pandemia.

Un nou studiu analizează răspândirea virusului și eforturile de prevenire a infectării. Acesta este bazat pe interacțiunile umane din Olanda, dar modelul poate fi aplicat și pentru alte țări din Europa, spun cercetătorii Universității din Utrecht. Aceștia au declarat pentru CNN că „o pandemie poate fi prevenită dacă eficacitatea acestor trei măsuri depășește 50%.”

Conform modelului prezentat de cercetători, chiar dacă populația nu respectă neapărat aceste reguli simple, numărul de cazuri poate fi redus dacă își va schimba comportamentul. De asemenea, dacă autoritățile impun carantina, dar nimeni nu ia aceste măsuri de protecție adiționale, asta ar întârzia un apogeu al numărului de cazuri, dar nu l-ar putea împiedica.

Autorii studiului mai spun și că aceste măsuri sunt cumulative. „Practic, asta înseamnă că noul coronavirus nu va genera o epidemie într-o țară unde 90% din populație se spală pe mâini corespunzător, dar doar 25% respectă distanțarea socială.” Dar chiar și așa, nu putem trăi limitând de tot interacțiunile umane, iar asta poate duce la noi infectări, dar nu la focare.

Doctorul Robert Redfield, directorul CDC din SUA, una dintre cele mai afectate țări la nivel mondial de pandemia de coronavirus, a spus recent că „dacă am purta cu toții mască în următoarele 4-6-8-12 săptămâni, răspândirea virusului ar fi oprită.”

Conform studiului, aceste trei lucruri simple ar putea ține sub control și într-un final să oprească pandemia, fără a fi nevoie de carantinarea unor zone.

Citește și:
Bucureștiul înregistrează un nou record al numărului de cazuri noi de coronavirus

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video