De ce persoanele care fac vaccinul anti-Covid trebuie să poarte în continuare mască. Precizările medicilor

Etapa a doua de vaccinare împotriva coronavirusului este în plină desfășurare, însă există unele aspecte pe care trebuie să șe știe toți cei care se vaccinează.

De ce persoanele care fac vaccinul anti-Covid trebuie să poarte în continuare mască. Precizările medicilor

Masca de protecție va trebui purtată în continuare de toți cei care se vaccinează anti-Covid, au precizat unii medici.

Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a declarat, la Digi24, că nivelul de transmitere a virusului în comunitate este încă ridicat. „Deocamdată, suntem la un nivel de transmitere comunitar ridicat și există o fereastră de timp pentru care nu există timp în spate, fereastră de timp de la care virusul intră în corp și momentul la care imunitatea noastră reușește să răspundă.

Nu se știe dacă în acea fereastră virusul nu reușește să se multiplice, astfel încât persoanele care contactează virusul să fie o sursă de infectare. Până avem răspuns la această întrebare e bine să purtăm masca. Sunt convinsă că în acest an vom primi multe răspunsuri în privința imunității care răspund și acționează la agresiunea virală, în contact cu un nou virus. Sunt cercetări în desfășurare și acest lucru va fi util pentru modul în care va trebui să ne organizăm viață în viitor”.

Medicul Adrian Streinu Cercel, fostul director al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” a explicat duminică, după ce i s-a administrat a doua doză de vaccin la Institutul Matei Balș, de ce masca de protecție ar trebui să rămână obligatorie chiar și după vaccinare.

„Masca va fi obligatorie categoric până în 2022. Vaccinul ne protejează pe dinăuntru, nu la nivelul mucoaselor. Dacă dăm masca jos, e posibil să luăm virusul și să îl dăm celor care nu sunt imunizați.

Măsurile de precauție de până acum trebuie menținute și chiar întărite, pentru ca imunizarea prin vaccinare și măsurile de protecție să ducă la reducerea foarte rapidă a circulației virusului”, a spus medicul, citat de Digi24.

„Noi am făcut niște teste la cei care s-au vaccinat în prima tură și deja aveau anticorpi protectori. Este de așteptat ca această a doua doză să întărească răspunsul și să consolideze. Că de asta o facem. Teoretic, după a doua doză, la șapte zile, putem fluiera liniștiți că nu mai suntem la risc să dezvoltăm infecții severe cu noul coronavirus”, a spus medicul infecționist Adrian Streinu-Cercel, la RFI.

Avertismentul privind necesitatea purtării măștii sanitare chiar și după vaccinare a fost transmis de numeroși medici chiar înainte ca în întreaga lume să înceapă imunizarea contra virusului SARS-CoV-2.

Dr. Colleen Kraft, medic la Emory University Hospital din Atlanta, a atras atenţia încă de la sfârșitul anului trecut că, ținând cont de faptul vaccinul va trebui administrat în două doze, cei care îl vor face trebuie să continue să poarte mască de protecție.

„Trebuie să-i acordăm timp sistemului nostru imunitar să se dezvolte şi să lupte cu succes împotriva virusului, aşa că vaccinul nu e vreun ‘glonţ de argint’ cu efect instantaneu, imediat cel îl iei”, a explicat Kraft.

Ce perioadă este necesară pentru a obține imunitate?

Imunizarea nu se produce imediat după vaccin pentru că, au arătat oamenii de știință, este nevoie de o anumită perioadă de timp pentru ca organismul să dezvolte imunitate la Covid-19. Aceștia s-au pus de acord că e nevoie de două săptămâni după administrarea celei de-a doua doze pentru a se atinge acel prag de 95% imunitate.

Medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare în România, a afirmat că „Din studiile efectuate, răspunsul imun începe să devină protector la circa 14 zile de la prima doză, însă beneficiile maxime se obțin la circa 7 zile după administrarea celei de-a doua doze”.

Citește și:
Mesajul lui Raed Arafat pentru românii care refuză vaccinarea

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video