Ce TREBUIE să ai în vedere când mergi la plajă în această vară pentru a te feri de coronavirus

Specialiștii vin cu o serie de sfaturi cu privire la cum ar trebui să mergem la plajă în această vară pentru a fi în siguranță.

Ce TREBUIE să ai în vedere când mergi la plajă în această vară pentru a te feri de coronavirus

Vara a venit deja și în mod normal, acum am fi început să mergem în vacanță. Din păcate, vremurile pe care le trăim nu sunt tocmai așa cum am fi vrut să fie, ceea ce ne dă planurile peste cap. Dar după ce am stat în auto-izolare atâta vreme, mulți dintre noi visează la o baie în mare, iar acest lucru nu mai este imposibil, pentru că autoritățile au început să relaxeze restricțiile impuse până de curând.

Pandemia este departe de a se fi încheiat însă, așa că orice deplasare necesită mult mai mare grijă ca până acum. Un grup de specialiști în sănătate și turism a făcut însă o listă de lucruri pe care fiecare dintre noi trebuie să le aibă în vedere atunci când decide să meargă la plajă. Iată care sunt acestea:

Ai grijă unde te duci

Chiar dacă multe țări au ridicat deja restricțiile de călătorie, este indicat să nu plecăm prea departe și să alegem locurile de vacanță din apropierea noastră. Angela Fusaro, medic de urgență, a declarat pentru Huffington Post următoarele: „Sunt multe țări unde plajele sunt pline de oameni de peste tot sau unde rata de infectare crește rapid. Acestea sunt plajele care trebuie evitate.”

Evaluează riscurile

Starea ta de sănătate ar trebuie să fie lucrul cel mai important atunci când decizi dacă să te duci sau nu la plajă. Gândește-te înainte cât de mare este probabilitatea ca tu sau persoanele cu care locuiești să aibă nevoie de spitalizare în cazul infectării cu coronavirus.

Păstrează distanța

În primul rând, limitează grupul de oameni cu care te duci la plajă la cel cu care oricum te vezi deja în mod obișnuit și încearcă să păstrezi distanțarea socială. Probabil am văzut cu toții clipurile filmate pe litoralul românesc cu oameni necunoscuți care încep să danseze o horă foarte mare. Așa nu.

Poartă mască

Evident că nu trebuie să porți o mască atunci când stai la soare, dar ar fi indicat să o faci atunci când te duci la toaletă, la barul de pe plajă sau în alte locuri vizitate de foarte mulți oameni.

Respectă măsurile de siguranță obișnuite

Chiar dacă cu toții trebuie să fim extrem de atenți când vine vorba de infectarea cu coronavirus, asta nu înseamnă că trebuie să ignorăm și alte aspecte. Ai grijă să nu te rănești, pentru că o vizită la spital ar putea să te expună mult mai mult la virus.

Testează-te

Dacă ai impresia că ai fost expus la coronavirus, este important să te testezi. Probabilitatea de a fi asimptomatic este destul de mare, așa că riști să-i infectezi și pe alții fără să știi. Este datoria noastră a tuturor să facem lucrurile sigure pentru toată lumea. La plajă sau în orice alt loc.

Citește și:
Ce schimbări majore vor avea loc în grădinițe pe fondul epidemiei de coronavirus

Foto: Arhiva Revistei ELLE

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet