Ce NU trebuie să faci cu masca de protecție atunci când iei masa la restaurant

Când iei masa într-un restaurant în interior sunt câteva reguli pe care ar fi bine să le respecți pentru a fi în siguranță.

Ce NU trebuie să faci cu masca de protecție atunci când iei masa la restaurant

Pe 1 septembrie s-au redeschis într-un final restaurantele și cafenelele, astfel încât vom putea lua masa și în spații închise. Asta vine însă cu niște reguli. Clienții vor trebui să poarte mască atunci când se ridică de la masă, să nu mănânce sau să consume băuturi la bar și să nu danseze, pentru a evita răspândirea noului coronavirus.

Pandemia a schimbat foarte mult felul în care facem foarte multe lucruri, inclusiv mâncatul în public. De aceea, va trebui să fim foarte atenți în continuare la mai multe aspecte, printre care și ce facem cu masca de protecție ce a devenit obligatorie în spațiile închise.

Jurnaliștii de la Huffington Post au stat de vorbă cu mai mulți medici și au venit astfel cu un set de reguli pe care ar trebui să le respectăm în restaurante. Iată care sunt acestea:

  • Dezinfectează-ți mâinile imediat ce te așezi la masă. 
  • Nu îți pune masca pe masă. Medicii citați de Huffington Post sugerează că personalul restaurantului ar trebui să aducă un container în care să-ți poți pune masca. Asta va împiedica contaminarea, dar și uscarea măștii. Aaron Rossi, doctor și CEO al Reditus Laboratories, recomandă ca pe timpul mesei, să ne folosim de elasticele măștii pentru a o ține legată de încheietură.
  • Chiar dacă lanțurile decorative au devenit destul de populare în ultima vreme, specialiștii nu recomandă purtarea lor atunci când mergem la restaurant. Mai ales pentru că nu trebuie să lăsăm măștile să atârne și să contaminăm astfel interiorul lor.

Ce faci atunci când trebuie să vorbești cu chelnerul? În principiu, ar trebui să porți mască, dar în același timp, nu e foarte sigur să-ți pui și scoți masca de foarte multe ori, pentru că așa riști din nou să o contaminezi. Ideal ar fi deci, să chemi chelnerul cât mai rar. De asemenea,  este recomandat să-ți pui masca atunci când nu mănânci.

Citește și:
Scenariile pentru școli, stabilite după ce Ministerul Sănătății a publicat lista incidenței cazurilor Covid-19. Cum vor face elevii școală în București?

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video