3 motive pentru care laminarea genelor este o invenție genială

Ne augmentăm genele în gel și chip, de la mascara performante, la gene false aplicate cu tuș magnetic sau extensii de gene. Este oare laminarea genelor, una dintre cele mai recente proceduri din acest domeniu, o idee bună pentru tine?

3 motive pentru care laminarea genelor este o invenție genială

De-a lungul timpului, genele mi-au dat mari bătăi de cap, mai ales când presiunea de a le avea curbate, dese, lungi și negre te amenință din toate reclamele la mascara și, desigur, din partea fetelor, de obicei brunete, care le au așa în mod natural. Din punct de vedere genetic, cu genele n-am tras lozul câștigător. Sunt aproape blonde, drepte, rare, scurte și cresc în direcții ciudate. Nu pot să le curbez pentru că se pare că nu s-a inventat cleștișorul de gene potrivit pentru forma ochilor mei, sau n-a ajuns la mine.

Apoi, mascara, le-am încercat pe toate cele care promit o privire galeșă, umbrită de gene maiestuoase și am avut parte de nenumărate dezamăgiri. Cele cu care m-am înțeles cel mai bine de-a lungul timpului au fost High Impact Mascara de la Clinique, Hypnôse de la Lancôme și Telescopic de la LOréal Paris, pentru că periile acestor produse mi-au permis să ajung la baza genelor mele (care cresc triste și descendente) și mi-au oferit control în aplicarea formulei, pentru că prefer un look natural. Iar în zilele în care îmi asumam un look mai dramatic (a se înțelege opusul naturalului) foloseam Volume Effet Faux Cils de la YSL (de 15 ani, revin la el periodic). Însă, indiferent ce mascara aș fi folosit, în mod invariabil, peste câteva ore urma să am umbre negre sub ochi – și nu, nu cred că e vina produselor. Mai degrabă e forma ciudată a pleoapelor și nu e nimic de făcut în acest sens.

De aceea, extensiile de gene, pentru mine, au fost o revelație care mi-a ușurat viața de chinul aplicării mascarei, de ochii de panda pe tot parcursul zilei și de purgatoriul demachierii. Am încercat acest serviciu la multe saloane celebre din oraș. Însă din locurile în care specialistele erau foarte bune, rapide și experimentate, plecam arătând ca o păpușă rusească, pentru că aplicau foarte multe, foarte negre, similare la lungime, deși eu menționam că îmi doresc mai scurte pe interior și mai lungi spre coada ochiului, așa cum e natural. Iar la saloanele în care acest serviciu era extra, aplicarea lor dura câteodată și trei ore, de îmi venea să evadez de pe scaun doar cu un singur ochi galeș.

După o perioadă de experimente, am cunoscut-o pe Raluca Popescu, fondatoarea studio-ului Perfect Lashes by Raluca Popescu iar ea îmi punea genele perfecte… pentru mine. Respectiv, mai scurte și 1D în colțul intern al ochiului, apoi mai lungi și 2D de la jumătatea ochiului spre coadă. Mai mult, aplica fire șatene, pentru că genele negre nu sunt deloc plauzibile la tenul meu deschis. Și făcea totul în 45 de minute (adică, cu viteza luminii, în termeni de aplicare a extensiilor de gene). Adevărul e că își rezerva o oră, dar de obicei întârziam sfertul academic. Însă în pofida acestui obstacol, plecam de acolo cu gene superbe, care mă făceau să mă simt frumoasă și pe care, atunci când le purtam, nu simțeam nevoia de de machiaj, accesorii sau alte artificii.

Am înțeles însă foarte repede că extensiile de gene nu sunt o variantă permanentă pentru mine, deși foarte multe fete le poartă și le întrețin cu anii. De ce? Pentru că, după aproape o lună de gene perfecte, când ar fi trebuit să premeditez și să îmi fac programare, eu de obicei începeam să le dezlipesc pe cele imperfecte, să trag de ele, să le rup. Mă rog, din cauza toleranței mele scăzute pentru perioada intermediară, cea de imperfecțiune, genele mele naturale ajungeau într-o stare deplorabilă și nu mai erau suficient de puternice pentru o nouă aplicare de extensii. Însă își reveneau repede, după câteva săptămâni erau ca noi. Iar de-a lungul anilor, mi-am tot aplicat extensii, periodic, însă numai înainte de ocazii speciale.

Însă, după această epopee în căutarea genelor perfecte, pot spune că am descoperit soluția ideală pentru mine în laminarea genelor. Văzusem pe Internet mai multe poze înainte/după, dar îmi venea greu să cred că și genele mele naturale ar putea arăta atât de splendid, pe bune. Deja comisesem o eroare atunci când mi-am cumpărat în urma unei reclame de pe Instagram acele gene false cu tușul magnetic (mare dezamăgire, sunt grele, arată fake, nu stau), deci eram sceptică. Însă am sunat-o pe Raluca să-mi recomande un salon unde să încerc laminarea genelor în condiții de maximă siguranță (este vorba totuși despre aplicarea unei soluții de permanent în proximitatea ochilor). Și am fost surprinsă să aflu că și Perfect Lashes by Raluca Popescu oferă acest serviciu, doar că nu aflasem încă. Drept urmare m-am programat să-mi laminez genele.

Despre proces în sine nu pot să spun foarte multe, pentru că se simte similar cu aplicarea de extensii de gene, pentru că stai întinsă pe masa de cosmetică iar ochii sunt protejați de niște dispozitive speciale în timp ce tehnicianul își face treaba. Însă ce se întâmplă cu genele e complet diferit. Respectiv, sunt curățate și dezinfectate, apoi sunt fixate pe bigudiuri și se aplică o soluție foarte similară cu cea de parmanent (cu care obțineau bucle mamele noastre). După ce acționează soluția, se aplică așa numitul lash botox, o soluție din keratină care îngroașă și hrănește genele. Iar la final, genele se vopsesc, pentru un plus de dramă.

Înainte să plec, Raluca m-a sfătuit (a se citi, m-a amenințat) să nu dorm cu fața în pernă în prima seara (prevenind astfel tasarea genelor), să nu mă expun la apă pentru 24 de ore (la revedere, duș de dimineață) iar pe viitor, să nu mă demachiez cu produse pe bază de ulei și nu folosesc mascara rezistentă la apă. Dar cum să te trezești cu fața la cearceaf când genele tale te lasă mută de admirație?! După laminare, erau mai curbate și mai groase decât au fost vreodată, cu orice mascara. De fapt, acum că a trecut ceva timp, îmi dau seama că laminarea genelor te poate scuti de ondularea cu cleștișorul (eu nu îl foloseam oricum) dar și de machiajul lor. Singurele dăți când am mai folosit mascara a fost atunci când am purtat farduri sidefate, care cădeau pe gene. Iar acum genele îmi sunt atât de dragi, încât folosesc în fiecare seară soluții de îndesire a genelor fără să percep ritualul ca pe o corvoadă.

Iata trei motive menționate de Raluca Popescu pentru care laminarea genelor ar putea fi soluția ideală și pentru genele tale.

1. Laminarea genelor se adresează oricui (cu excepția persoanelor cu intervenții oftalmologice recente), cu mențiunea că, spre deosebire de extensii, unde rezultatul spectaculos e garantat, la laminarea genelor rezultatul depinde foarte mult de genele tale naturale – deci nu se poate umbla la volum sau la alungire, însă genele tale vor fi mai curbate și mai groase.

2. Genele naturale sunt îngroșate și hrănite cu soluția din keratină. Și după fiecare tratament, genele devin din ce în ce mai puternice.

3. Sunt ușor de întreținut! După prima laminare a genelor, a doua se execută la aproximativ cinci săptămâni, iar după aceea se repetă procedura o dată la două, trei luni.

Citește și:
K Beauty versus A Beauty: Tot ce trebuie să știi

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din beauty