Sunt anumite aspecte care îți influențează viața, iar semnul zodiacal poate determina chiar și provocările cele mai mari pe care le poți întâmpina, dar și cum să le depășești.
Principala provocare a Berbecilor este nerăbdarea interioară. Pot fi aprigi la supărare și pot ușor să devină isterici atunci când se simt frustrați. De regulă știu exact ce vor și când vor acest lucru! Prin urmare, exercițiile fizice și meditația sunt cele mai bune variante de a scăpa de tensiune și de a-și recăpăta liniștea interioară.
De asemenea, Berbecul tinde să aibă o personalitate foarte puternică, iar ca rezultat este foarte direct și sincer, diplomația nefiind punctul lui forte. Astfel poate ataca anumite persoane fără a dori acest lucru.
Cea mai dificilă caracteristică a Taurului este încăpățânarea acestuia. Durează mult ca să ia o hotărâre, dar odată ce și-a format o părere, este aproape imposibil să i-o schimbi. Acesta nu este neapărat un lucru rău, însă presupune o închidere a Taurului față de ideile noi.
De asemenea, persoanele născute în această zodie tind să fie destul de încete atunci când vine vorba de a-și îndeplini sarcinile, nu din cauza faptului că sunt leneși, ci din cauza perfecționismului lor. Adevărul este că nativul Taur gândește fiecare decizie, oricât de neînsemnată, în profunzime. Taurul urăște schimbarea și se simte amenințată de ea. Tehnicile de vizualizare și amintirea reușitelor din trecut îl pot ajuta să fie mai deschis.
Din cauza faptului că nativul Gemeni este prin natura lui foarte curios, el are tendința nefericită de a nu își duce ideile la bun sfârșit, astfel trecând de la un subiect la altul. Din această cauză, rareori reușește să înțeleagă în profunzime un subiect. Astfel, poate să pară că este cunoscător în foarte multe domenii, când, de fapt, acesta deseori știe doar liniile generale ale subiectelor pe care le discută.
El reușește să facă multe lucruri în același timp, însă acest lucru îl poate determina să își asume mai multe responsabilități decât poate duce, lăsându-l într-un final să se simtă depășit de situație. Învățând să prioritizeze lucrurile și să spună „da” mai rar, poate să atingă mai ușor un echilibru și o stare de pace interioară.
Racul este o persoană foarte sensibilă, ce tinde să despice mai mult decât ar trebui firul în patru. Astfel, acesta se simte adesea ofensat, chiar și atunci când afirmațiile nu îl vizează sau chiar dacă nu sunt deloc ofensatoare. În concluzie, ceea ce necesită acest semn zodiacal este o aprobare personală a propriei ființe și creșterea încrederii în sine. Acest lucru îi va ajuta să treacă mai ușor peste vorbele neînsemnate.
În ciuda tuturor calităților acestui semn, latura întunecată a Leului poate ieși câteodată la iveală. Încrederea lui de sine abundă, lucru ce poate să îl facă să pară arogant, sfidător și chiar nerespectuos. În concluzie, Leul trebuie să încerce să găsească o perspectivă echilibrată asupra propriei persoane. Trebuie să înțeleagă că nevoile și dorințele altora sunt la fel de importante precum ale lor.
Fecioara este un semn ce tinde să se consume foarte mult, analizând la nesfârșit datele problemei și fiindu-i foarte greu să se relaxeze. Din această cauză unele persoane suferă de insomnii sau, în cazul unor excese ieșite de sub control, pot ajunge să provoace afecțiuni propriului lor corp. Așadar, disciplina este cuvântul cheie în acest caz. Meditația este foarte importantă, ajutându-i să obțină mai multă liniște interioară și mai multă claritate mentală.
Acest semn încearcă constant să împace pe toată lumea. Deși la prima vedere este o caracteristică cu adevărat frumoasă și deosebită, fix persoanele „împăcate” tind să nu aibă respect pentru Balanță, considerând-o o persoană lingușitoare. De asemenea, să ai grijă mereu de nevoile altora presupune a nu avea timp de propria persoană, uitând care sunt nevoile și dorințele personale. Soluția este de a face o introspecție și de a da mai multă atenție propriilor nevoi.
Ca rezultat al determinării lui neînfricate de a ajunge în vârf, Scorpionul are o foame mare de putere. El poate fi ușor tentat să folosească metode nu tocmai etice pentru a obține ce își dorește. Abordarea laturii spirituale a vieții lui îi va fi de mare ajutor. Pe această cale, succesul Scorpionului va fi victoria tuturor, nu doar a lui.
Cea mai mare temere a Săgetătorilor este aceea de pierdere a libertății lor. Acest lucru îi poate determina să se ferească de relații. De asemenea, un angajament pe termen lung, ce presupune stabilirea lor într-o singură locație, i-ar putea face pe aceștia să renunțe la oportunități favorabile carierei lor. Aceste persoane au nevoia de a explora lumea. Pe alt plan, onestitatea lor poate fi câteodată intimidantă pentru alte persoane. Pot spune lucruri pe care mai târziu să le regrete, fapt ce îi pune adesea în situații tensionate.
Capricornul tinde să își ia viața foarte în serios și adesea să vadă jumătatea goală a paharului. Din această cauză este destul de negativist și pesimist. Ca și cum nu ar fi de ajuns, acest semn zodiacal este foarte sever cu propria-i persoană. Auto-disciplinarea lor, de a vedea cele două fețe ale monedei, îi poate ajuta în a vedea părțile bune ale vieții.
Învățând să își valorifice viața de acasă, de familie și prieteniile va căpăta echilibru, foarte necesar de altfel, și va reuși să își reîncarce mai ușor bateriile ce, datorită consumului lor intern, tind să fie mai mult epuizate. În mod ironic, acest lucru îi va ajuta să reușească mai ușor în carieră, deoarece sunt capabili acum de a aborda munca cu o mentalitate mai pozitivă când vine vorba de muncă.
Vărsătorul nu crede în reguli și nu dă crezare niciunei figuri autoritare. Acest lucru începe în relația cu părinții, mutându-se apoi în relațiile cu profesorii și angajatorii. În toate etapele vieții lui, acesta va ajunge să se regăsească în posturi foarte tensionate din cauza sfidării lui față de alții. El crede foarte mult că încrederea trebuie câștigată și nu dată cu ușurință de la bun început. Acesta nu este un lucru rău, dar el poate câteodată să judece greșit persoanele din jurul lui, pentru ca mai târziu să își regrete acțiunile.
Cea mai mare încercare pentru acest semn este de a nu le oferi posibilitatea altor persoane de a profita de el. Din cauza naivității lui, poate fi adesea perceput ca fiind o pradă ușoară. Trebuie să învețe să spună „nu!” și de asemenea să pună limite clar definite, fără a se simți rău că s-a impus. Viața pe acest pământ poate părea dificilă pentru el, datorită „capacității” lui de a absorbi ca un burete toate energiile negative din jurul lui.
Într-un final ajunge să fie drenat emoțional, iar din această cauză, tentația cea mai mare este de a evada. Fie că este vorba de jocuri video, televizor, chiar și mâncat. El trebuie să învețe să se protejeze emoțional de negativitate, reușind într-un final să fie mai puternic și mai capabil de a înfrunta fiecare zi.
Foto: PR