Cele 3 zodii care nu prea se pricep să flirteze online

Dar care ar putea fi chiar compania perfectă în viața reală.

Cele 3 zodii care nu prea se pricep să flirteze online

Online-ul devine un mediu din ce în ce mai popular pentru a-ți întâlni jumătatea, și pe bună dreptate – ce ar putea fi mai simplu decât să stai în pat uitându-te la televizor și în același timp să schimbi câteva mesaje cu posibilul partener?!

Sunt unele zodii care ne-ar putea contrazice aici, totuși… trei, mai exact. Și le găsești puțin mai jos – pur și simplu nu reușesc să vadă distracția întâlnirilor de pe internet. Chiar dacă nu îți lasă cele mai bune replici la mesaje, nu te gândi însă că nu ar putea fi o companie excelentă în realitate.

Berbec

Nativii acestei zodii au extrem de multă încredere în ei, și țin să o arate prin tot ceea ce fac. Pe lângă asta, Berbecii reușesc adeseori să fie și foarte direcți, iar asta te-ar putea face să crezi că mesajele lor sunt seci sau că îi interesează doar să primească ce vor – nu e chiar așa, doar că persoanelor născute în această zodie nu le place să piardă timpul cu vorbe în vânt. Într-un fel e bine, pentru că îți vor spune de la început dacă sunt în căutarea unei relații sau vor doar o aventură de-o noapte. Oricum, dacă e vorba de prima variantă, vei vedea cum dintr-odată vorbesc chiar mai mult decât te așteptai.

Scorpion

Spre deosebire de Berbecii mereu pe fugă, Scorpionii chiar își doresc pe cineva capabil să aibă răbdare cu ei – mai ales atunci (adică aproape mereu) când conversațiile cu ei tind să devină mai intense decât te-ai aștepta. Sunt o zodie destul de rezervată și nu vei afla din prima care e aroma lor preferată de înghețată, dar cu siguranță îți vor lăsa o serie de mesaje profunde, misterioase și cu tot felul de remarci subtile. Din păcate, nu toți considerăm asta ca fiind atractiv, iar Scorpionilor le e greu să găsească pe cineva care să îi înțeleagă în online.

Vărsător

O altă zodie care, în loc să te întrebe care e culoarea ta preferată, s-ar putea să te chestioneze întâi în legătură cu drepturile animalelor sau problema rasismului – iar asta e foarte cool dacă din întâmplare te ghidezi după aceleași principii în viață, însă de multe ori intrăm pe internet din dorința de a evada din seriozitatea realității. Și uite așa, chiar dacă Vărsătorii se pot lăuda cu o inteligență aparte și o autenticitate pe măsură, se prea poate să dea de persoane mult prea puțin interesate de astfel de discuții în timp ce își caută viitorul partener.

Citește și:
Cu cine ar trebui să te întâlnești? Cele mai bune 3 perechi pentru fiecare zodie

Text: Cristiana Daraban
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din astrologie