Cu o istorie care se întinde până în vremurile de glorie ale romanilor și care cuprinde atât cultură de prim rang, cât și natură spectaculoasă și un șarm aparte, Salzburg este o destinație care te va încânta.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/11/hotel-sacher.jpeg)
Nu prea ai cum să nu fi auzit până acum de Salzburg, un mic oraș de primă mărime când vine vorba despre frumusețe, cultură și istorie. Dar ne vom strădui să te convingem că merită să descoperi aceste lucruri pe cont propriu, într-o escapadă care să te încarce cu energie, indiferent în ce perioadă a anului decizi să-l vizitezi. Ce nu are cum să-ți scape e faptul că centrul baroc al orașului e parte din patrimoniul UNESCO, și vei vedea de ce îndată ce vei ajunge acolo. Apoi, desigur, Salzburg este locul nașterii probabil celui mai celebru muzician al tuturor timpurilor, așa încât memoria lui Mozart e celebrată cum se cuvine aici. În plus, scena e o caracteristică a orașului austriac, deoarece festivalurile care au loc anual aici sunt legendare. Iar dincolo de toate aceste lucruri, e și un loc care te încântă pe tot parcursul anului, fie în perioada sărbătorilor de iarnă, când aerul se umple de bucurie, fie pe vreme caldă, când natura asigură partea sa de spectacol.
Indiferent când alegi să mergi la Salzburg, vei avea multe lucruri de văzut și de făcut. Însă câteva merită de-a dreptul o deplasare doar ca să participi la evenimentele care fac celebru micul oraș.
Unul dintre ele chiar se apropie cu pași repezi – este vorba despre Hellbrun Advent Magic, care are loc de pe 20 noiembrie până în ajun de Crăciun, un spectaculos târg de Crăciun care transformă fațada maiestuosului palat într-un calendar supradimensionat de Advent, plin cu cele mai adorabile surprize. În plus, piața cu totul devine un loc de poveste, cu brazi împodobiți și multiple luminițe, cu delicii culinare locale (castanele coapte sunt obligatorii!) și cu nenumărate activități pentru copii, dar și pentru adulți, care fac din acest eveniment unul cu totul special. Dacă e un loc unde să-l așteptați pe Christkind (varianta austriacă a lui Moș Crăciun) cu emoție, alături de familie, atunci acesta trebuie să fie.
Dar, pentru cei care adoră tradițiile de sărbătoare, mai există o surpriză: Salzburg Christkindlmarkt, care are loc de pe 20 noiembrie pe 1 ianuarie. Piața istorică din centrul vechi devine gazda unei celebrări care se ține aici din timpuri străvechi, fiind una dintre cele mai vechi din Europa, iar atmosfera este mai feerică decât îți imaginezi. Sau, dacă ai în minte meșteșugari talentați de la care să achiziționezi suvenire și cele mai inspirate cadouri, coruri pline de muzicieni talentați care fac aerul să vibreze în ritmurile muzicii sau vin fiert aromat și multă voie bună… ei bine, de asta vei avea parte.
La final de ianuarie e iar sărbătoare în Salzburg, pentru că atunci se celebrează în mod special talentul și influența lui Mozart. Astfel, între 22 ianuarie și 1 februarie 2026, festivalul de muzică clasică înființat în 1956, cu ocazia a 200 de ani de la nașterea compozitorului, va ajunge la a 70-a ediție, desfășurată sub motto-ul Lux Aeterna. Nu are sens să-ți spunem că acesta este locul în care trebuie să fii dacă ești un fan al muzicii clasice, pentru că valoarea muzicienilor care vor performa aici este incredibilă, iar concertele se anunță a fi epocale. Însă, dacă vrei să faci cunoștință cu muzica de cea mai bună calitate, nici că se poate o incursiune mai fericită în universul ei – iar acest univers devine, pe durata festivalului, întregul oraș învăluit în muzică.
Nici vara nu e ocolită de spectacol – în cel mai bun sens, pentru că celebrul festival care are loc aici din 1920 a devenit un reper pentru iubitorii de operă și teatru deopotrivă. În 2026, renumitul eveniment cultural ocupă în iulie și august agendele fanilor din întreaga lume, care vor veni în pelerinaj aici pentru a descoperi o întreagă galaxie de staruri, dar și reprezentații de cea mai înaltă clasă.
Salzburg, cu extraordinarul său șarm istoric, este în sine un loc fabulos, dar câteva locuri merită vizitate neapărat într-o excursie aici. Între ele se distinge, desigur, fortăreața Hohensalzburg, unul dintre cele mai mari castele medievale europene, înălțat pe muntele Festungsberg – ceea ce îl face nu doar musai de vizitat pentru a descoperi un mileniu de istorie, dar și pentru perspectiva pe care o oferă asupra întregii zone, din punctul în care este situat.
Desigur, pentru fanii lui Mozart dar nu numai, și locul nașterii ilustrului compozitor, în Getreidegasse, este o destinație obligatorie, care dezvăluie nu doar originile unui muzician de geniu, ci și o parte dintre instrumentele acestuia, într-un muzeu care prilejuiește o incursiune în viața și opera unui gigant.
Un alt loc popular îl constituie palatul și grădinile Mirabell. Poate vei veni aici ca să descoperi clădirea ale cărei fundații se înalță la începutul secolului al XVII-lea, poate pentru impresionantul ansamblu baroc care a devenit sau pentru istoria căruia i-a fost martor. Dar trebuie să recunoaștem că mulți dintre vizitatori sunt mai degrabă încântați de faptul că grădina Mirabell a fost una dintre locațiile de filmare ale unuia dintre cele mai simpatice filme ale tuturor timpurilor, nemuritorul The Sound of Music.
Și, desigur, un deliciu aparte îl constituie întotdeauna o vizită la palatul Hellbrun, celebru pentru aerul său jucăuș, care îndeamnă la relaxare, datorat mai cu seamă fântânilor magice care amuză generație după generație. Fie că e vară și călătorii sunt entuziasmați de apa țâșnind neașteptat, fie că e iarnă și decorul devine cel mai bun fundal pentru târgul de Crăciun, Schloss Hellbrun e o delectare.
Iar un sejur în Salzburg, oricât de scurt sau lung ar fi, nu e plăcut doar pentru că ai ce să vezi și, din plin, ce să asculți. Opțiunile de cazare sunt dintre cele mai diverse, dar cu siguranță atrăgătoare, fie că alegi un loc glam, precum hotelul de 5 stele Sacher, fie un loc cozy și încărcat de istorie, precum Goldener Hirsch. Mult mai modernul Arte Hotel, cu un rooftop de pe care privești nestingherit în jur către splendoarea regiunii, dar și Cool Mama sunt alegeri excelente.
Iar în privința restaurantelor, gata să te delecteze cu aromele zonei, dar și cu mostre desăvârșite de gastronomie internațională, și acestea se regăsesc din plin în oraș. Pentru a degusta sufleul tradițional Salzburger Nockerl, ceea ce e musai să faci când ajungi aici, trebuie să ajungi la Café Tomaselli, cea mai veche cafenea austriacă, celebră ca loc de întâlnire pentru localnici încă din vremurile în care Mozart locuia aici. Iar la restaurantul Esszimmer, recompensat cu o stea Michelin, poți să încerci o varietate de preparate gourmet, realizate din ingrediente locale proaspete de cea mai bună calitate. Și, desigur, pentru că istoria este întotdeauna personajul principal într-un oraș ca Salzburg, St. Peter Stiftskulinarium, cel mai vechi restaurant din Europa, care funcționează de la 803, este o destinație de neratat.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/11/tourismus-salzburg-gmbh-1017x1024.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/11/tourismus-salzburg-gmbh-4-1024x684.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/11/winter-salzburg-stadt_oesterreich-werbung_christoph-oberschneider-1024x683.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/11/tourismus-salzburg-gmbh-3-1024x617.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/11/tourismus-salzburg-gmbh_guenter-breitegger-1-1024x681.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/11/tourismus-salzburg-gmbh-2-1-1024x685.jpeg)