Anne-Marie, britanica situată în topul mondial al celor mai urmărite artiste, vine la UNTOLD 2022

Anne-Marie, britanica situată în topul mondial al celor mai urmărite artiste, vine la UNTOLD 2022

Anne-Marie, artista care vine în premieră la festivalul UNTOLD în această vară, și INNA sunt în topul mondial al celor mai urmărite artiste, top realizat de platforma Kworb, care analizează date muzicale din întreaga lume.

UNTOLD a intrat în Top 5 cele mai mari festivaluri din lume în acest an, conform datelor publicate de compania de analiză Viberate, iar pentru cea de-a șaptea parte a poveștii UNTOLD, organizatorii vor aduce pe mainstage cei mai mari artiști și DJ-i ai lumii, unii dintre aceștia fiind o premieră pentru un festival organizat în România.

Anne-Marie este una dintre premiereleediției 2022 a festivalului UNTOLD. Artista de origine britanică se află în clasamentul celor mai urmăriți artiști pe platforma YouTube, unde ocupă locul 4 cu un număr uriaș de subscriberi, peste 10,7 milioane. Piesele lansate de efervescenta artistă pop însumează miliarde de vizualizări. În acest clasament realizat de compania Kworb, Anne-Marie se află într-o companie selectă: Dua Lipa, Adele, Ellie Goulding, Inna sau Little Mix.

Anne-Marie are în palmares patru nominalizări la Brit Awards, inclusiv la categoria Best British Female Solo Artist, iar din 2021 face parte din juriul The Voice Marea Britanie. 

După colaborări de succes cu Clean Bandit (,,Rockabye'), clip-ul oficial al piesei a trecut de 2,6 miliarde vizualizări de ascultări pe Spotify și a ajuns pe locul 1 în UK Singles Chart, sau ,,FRIENDS', la care a lucrat cu producătorul american Marshmello, un succes și pe YouTube, unde are peste 960 de milioane de vizualizări, Anne-Marie și-a lansat, în 2018, albumul de debut ,,Speak Your Mind', cu care a ocupat locul 3 în UK Albums Chart.

Anul 2021 a fost unul excepțional în cariera artistei britanice. În luna mai a lansat ,,Our Song', single-ul de promovare pentru cel de-al doilea album de studio, ,,Therapy'.

Teaser-ul de promovare pentru acest single a fost postat pe contul de Twitter al frumoasei artiste în vârstă de 30 ani, ea declarând că a intrat în studio cu fostul membru One Direction Niall Horan pentru a înregistra o piesă, dar au ajuns să creeze 3.

Clipul oficial al melodiei ,,Our Song' a ajuns la 39 milioane de vizualizări pe YouTube și la 165 de milioane de stream-uri pe platforma Spotify.           

În luna decembrie, în cadrul galei anuale de caritate BBC Children In Need, Anne-Marie și Niall Horan au fost selectați pentru a interpreta piesa oficială a galei, o reinterpretare pentru o piesă clasică, ,,Everywhere' de la Fleetwood Mac, lansată de band-ul rock în noiembrie 1987. Alături de Anne-Marie au lucrat la această versiune cover Ed Sheeran, Griff, Lewis Capaldi, Sam Smith și Yungblud.

În 2022, artista britanică a plecat în turneu mondial, Disfunctional Tour, care a debutat cu un show live sold out în Dublin.

În clasamentul realizat de Kworb, INNA ocupă locul 6, are 7 milioane de subscriberi pe YouTube și peste 5,3 miliarde de vizualizări pe YouTube.

INNA a doboarât un nou record global: este prima artistă din lume cu cele mai multe videoclip-uri cu peste 1 milion de  vizualizări.

Portofoliul impresionant al INNEI este comparabil cu cele mai mari nume din industria muzicală globală. INNA are 269 de videoclipuri pe YouTube ce depășesc 1 milion de vizualizări, iar acest număr o clasează pe prima poziție, conform Kworb, alături de Ariana Grande cu 268 de videoclipuri, Taylor Swift 231, Shakira 187, Katy Perry 168 sau Rihanna cu 119.

Pe 4 august 2022 festivalul UNTOLD își deschide porțile pentru zeci de mii de fani din întreaga lume și peste 200 de artiști naționali și internaționali.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din advertorial