Nu vreau sa sune ca un cliseu, cunosc o gra­mada de oameni minunati care sufera de cea mai deplina singuratate sentimentala. Nu spun ca se inchid singuri in casa, doar ca nu reusesc sa gaseasca o persoana pe care s-o iubeasca, desi fiecare isi doreste acest lucru. Asa se face ca m-am gindit destul de mult in ultimul timp la asta si, poate tocmai de aceea mi-a placut filmul Something’s Gotta Give. O poveste usurica despre o intilnire. Dar ce intilnire! Doi indivizi fragili, constienti fiecare de propriile limite (el, Jack Nicholson, devastat in urma unui infarct, ea, Diane Keaton, devastata de singura­tate), reusesc sa se indragosteasca.

Asa zic producatorii filmului, am citat intocmai: „Reusesc sa se indragosteasca“. Nu sustin ca filmul ar fi de o profunzime greu de sondat, dar m-am intrebat daca nu cumva in spa­tele acestei povesti simple si romantioase se ascunde ceva mai mult? De exemplu ideea ca pentru a intilni pe cineva trebuie mai intii sa-ti fi trait din plin singuratatea si sa stii sigur ca n-o mai vrei. Sau ca a intilni pe cineva nu inseamna a intilni persoana visata, ci a intilni persoana alaturi de care sa poti visa. Erica, personajul interpretat de Diane Keaton nu este perfecta – nu e nici prea tinara, are riduri si, mai ales, si-a construit un zid protector dupa care s-a baricadat la adapost de sentimente. Si totusi, reuseste sa intilneasca pe cineva.

Parca va aud spunind ca asta se intimpla doar in filme. Ei bine, nu e chiar asa, si ma intreb daca nu cumva esecul nostru de a gasi persoana iubita nu se datoreaza unor bariere mentale pe care ni le construim singuri. Ceea ce ar explica de ce multe persoane nu reusesc sa „intilneasca pe nimeni“.

Sa facem asadar un tur al celor mai comune idei pe care le auzim la persoanele singure si sa le comentam.

Cei mai multi sustin ca isi doresc din suflet sa intilneasca pe cineva. Au toata bunavointa, dar nu e vina lor ca acel cineva „nu apare“. Dar o intilnire e ceva care se intimpla sau nu, asta-i tot, nu e o chestiune de vointa. Poate tocmai abandonarea oricarei vointe va duce la intimplarea fireasca a acestui fapt. Nu e doar o superstitie. A iubi inseamna a te lega (cu cea mai strasnica legatura, dupa cum stim de la Gior­da­no Bruno, nu? „Vinculum vinculorum amor est“, scria sa­van­tul in opera sa, De vinculis, adica „legatura legaturilor este iubirea“). Or, pentru a te lasa prins intr-o legatura trebuie mai intii sa te lasi descoperit. Cautind iubirea plini de „vointa“, sintem „acoperiti“ prea bine, pentru ca vointa este o forta foarte puternica, care ne face invulnerabili si ne protejeaza, chiar si de ceea ce ne dorim. Mai mult decit de „vointa“, ne trebuie „bunavointa“. Ceea ce inseamna cu totul altceva. Sa fii de acord sa ti se intimple. Sa fii disponibil.

O alta intrebare pe care ne-o punem adesea este daca nu cumva iubirea vine doar atunci cind esti pregatit pentru ea. Pina la urma, se pare ca totul e o chestiune de timimg. Trebuie sa ti se intimple tie si celuilalt in acelasi timp. De multe ori intilnim pe cineva prea devreme, fie pentru noi, fie pentru el.

Ce inseamna, de fapt, „sa fii gata“? Daca „a fi gata“ in­seam­na a fi divortat, de exemplu, sau a avea un job bun, deci ceva palpabil, material, atunci formula e falsa. Dar daca „a fi gata“ inseamna a te fi intilnit in primul rind pe tine insati, atunci esti pe drumul cel bun. Pentru a putea intilni pe cineva trebuie sa admiti mai intii ca „celalalt“ exista. Si cum sa-l accepti pe celalat daca nu accepti, in primul rind, necunoscutul din tine? Priveste-te in profunzime, ca sa-l cunosti mai intii pe strainul din tine, acela care te inspaiminta; apoi il vei putea cunoaste pe celalalt strain, acela care te va rascoli. Abia atunci poti spune ca „esti pregatit“.

Ideea ca nu trebuie sa astepti „sa fii cu cineva“ pentru a fi fericit e o alta idee comuna, nu? Cind va veni, va veni, dar pina atunci incercam sa ne convingem ca si asteptarea e frumoasa. Faptul ca ti-e bine de unul singur determina insa o autosuficienta care se transforma intr-o enorma frina mentala in do­rinta de a fi cu cineva. Intilnirea cu celalalt are loc tocmai in urma constientizarii acute a propriei singuratati, a faptului ca singur esti „neterminat“. Traind din plin lipsa iubirii si incercind sa umplem golul de care suferim realizam ca fericirea nu e posibila de unul singur. In orice caz, daca reusesti sa te convingi ca ti-e bine si singur, e ca si cum in mintea ta esti intreg, asa ca nu mai ai loc pentru altcineva.

Un alt cliseu il reprezinta ideea ca nu trebuie sa lasam sa se va­da cit de mult ne lipseste iubirea, pentru ca asta ii inspai­minta pe barbati. Mai curind ar trebui sa ne intrebam ce ne face sa credem ca dorinta noastra este ceva atit de inaccep­tabil. Nu cumva tocmai faptul ca nu recunoastem ca avem nevoie de iubire este inadmisibil si tocmai asta ii indeparteaza pe bar­bati? Pentru ca aceasta atitudine contine, evident, o in­tentie ascunsa si abia asta e ceva care sperie. Aud destul de des ca trebuie sa iesi pentru a putea cunoaste oameni. Stind acasa nu-l poti intilni pe barbatul visat. Formula este destul de infantila, ca un joc de copii de genul „daca fac asa, atunci se va intimpla asa...“. Ca si cum am avea vreo putere asupra vietii.

E drept ca o persoana singura se percepe si este perceputa ca fiind izolata. Acea persoana va cauta, de obicei, o solutie palpapila a problemei, fara sa reali­ze­ze ca adevarata izolare se afla de fapt in interiorul ei, iar rezolvarea nu sta in cautarea fortata de noi prieteni. Abia cind va recunoaste acest fapt ca de nesuportat il va cauta cu adevarat pe celalalt. Iar acesta nu trebuie cautat neaparat departe, caci adesea se afla chiar sub nasul tau.