ELLE APRILIE 2020

După cum spunem și într-un articol pe care te invităm să-l citești în numărul de aprilie ELLE, plănuiserăm o revistă pentru o altă lume, în care sperăm să ne regăsim cât mai repede. Descoperă noul număr, din care vei afla care sunt tendințele în fashion direct de la Săptămânile Modei.

ELLE APRILIE 2020

ELLE FASHION – NOUA MODĂ, DE LA LONDRA LA PARIS – Domnica Mărgescu îți spune tot ce s-a întâmplat la Paris și la Londra în timpul Săptămânilor Modei și ce designeri vor revoluționa sezonul de toamnă-iarnă 2020-2021.

ELLE FASHION – OPERAȚIUNEA DULAPUL – Luna aceasta intrăm în universul vestimentar al lui Sira Pevida, unul dintre cei mai importanți influencers de modă din Mexic. Vei remarca din prima stilul ei feminin, elegant și extrem de glam.

ELLE FASHION – ANDREEA ALTAY, DESPRE MODĂ ȘI ANTREPRENORIAT – Andreea Altay, cea care conduce multi-brand Victoria46, alături de Dorothy Constantin, vorbește despre ce presupune o afacere în modă.

ELLE AGENDA – PORTRET – Dacă viața de noapte a Bucureștiului nu-ți este străină, înseamnă că ai remarcat-o deja pe Vergine Santa Frida. Ioana Ulmeanu i-a luat primul interviu, așa că acum poți afla mai multe despre ea.

ELLE AGENDA – CĂRȚILE LUNII – Fie că vorbim de auto-biografii sau romane cu fire narative complexe, nu vei putea lăsa din mână cărțile pe care ți le propunem în luna aprilie.

ELLE FILM – VIZIUNI FEMININE DE LA BERLINALE – Cinci filme selectate la cea de-a 70-a ediție a festivalului de film de la Berlin vorbesc în moduri cât mai diverse despre experiențe feminine.

ELLE FILM – CRISTINA JACOB: „UN FILM E O POVESTE CARE POATE FACE UN OM MAI BUN” – Cristina Jacob, regizorul unora dintre cele mai de succes filme românești din ultimii ani, vorbește despre ce implică meseria pe care și-a ales-o, ce simte atunci când se află pe platoul de filmare și cum pentru Oh, Ramona! a căutat protagonistul printre 22.000 de adolescenți.

ELLE SOCIAL – Deși în prezent sunt mai multe femei în poziții de putere decât în deceniile trecute, fiecare mișcare le este atent urmărită – de la felul în care arată la viața lor de familie.

ELLE BEAUTY – METODA NATURALĂ DE RECONTURARE A FEȚEI – Gimnastica facială este un trend în skincare care promite un chip mai conturat și mai ferm. În plus, procesul nu e deloc dureros, și nici dureros de scump.

ELLE HEALTH – ASCULTĂ-ȚI CORPUL: SARCINA, ÎNTRE DORINȚĂ ȘI DURERE – Încercările de a deveni mamă, sarcina și perioada de după naștere sunt adevărate provocări pentru corpul femeii, care nu va mai fi niciodată la fel. Citește în noul număr ELLE o poveste despre provocarea de a fi mamă.

ELLE BEAUTY – BEAUTY SECRETS: AMI – În această lună, Ami ne spune toate secretele sale de frumusețe, de la produsele la care nu poate renunța la tratamentul facial preferat, dar și ce face pentru a se menține în formă.

ELLE BEAUTY – FOCUS ON: ADIO, PĂR DETERIORAT! – Instrumente de styling, tratamente chimice, poluare, raze UV. Toți acești factori duc la degradarea părului. Află cum poți îmbunătăți calitatea părului tău.

În această perioadă, echipa Ringier te îndeamnă să fii responsabil!

Tu#StaiAcasă, iar noi îți trimitem revista ta preferată, prin curier! Poți alege în liniște, plătești cu cardul, nu mai stai la coadă, și (foarte important!) reduci riscul de a intra în contact cu un posibil purtător de coronavirus, asimptomatic sau în perioada de incubație.

Toate detaliile despre cele mai recente ediții și pachete, special pregătite pentru tine, ale edițiilor glossy editate de trustul Ringier, le găsești aici:

https://colecții.libertatea.ro/reviste #împreunămaideparte

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro