Regula nescrisă impusă de Regina Elisabeta membrilor familiei regale

Există multe reguli bine reglementate pe care toți membrii familiei regale britanice trebuie să le respecte. Și mai există unele reguli despre care nu se știa până acum.

Regula nescrisă impusă de Regina Elisabeta membrilor familiei regale

Regina Elisabeta a II-a are o regulă strictă de la care nu se abate niciodată, regulă pe care a impus-o și celorlalți membri ai familiei regale: Niciodată, în nicio circumstanță, să nu vorbească de rău despre un membru al familiei regale cu persoane din afara familiei.

Nu este o regulă scrisă, însă este una foarte importantă pentru Regină, în special ținând cont de faptul că lumea întreagă urmărește fiecare mișcare a familiei regale, iar zvonurile despre ei sunt la ordinea zilei. Este, de altfel, regula pe care Prințul Harry și Meghan Markle au încălcat-o intenționat atunci când au acordat acel interviu incendiar lui Oprah.

Publicul a aflat despre această regulă prin intermediul autorului regal Bryan Kozlowski care a scris
Long Live the Queen! 13 Rules for Living from Britain’s Longest Reigning Monarch, în care a dezvăluit sfaturile pe care le-a primit chiar de la monarhul britanic.

„Una dintre regulile nescrise ale Reginei este să nu vorbești niciodată de rău pe cei din familia ta când ești în prezența altor oameni, ci, mai degrabă să îi susții prin orice mijloace”, a scris Kozlowski în cartea sa.

De-a lungul anilor, mulți dintre cei apropiați familiei regale, printre care și Louis Mountbatten, unchiul Prințului Philip, au vorbit despre modul plin de grație în care Regina se comportă și își susține familia atunci când trece prin momente dificile.

„Cu cât a asistat mai mult la dramele din familia regală, cu atât Louis Mountbatten a afirmat că ‘cea mai mare reușită personală a Reginei este să păstreze familia unită și să se descurce cu scandalurile care afectau familia regală’. Louis Mountbatten i-a povestit prietenului său cel mai bun, John Barratt, că în timp ce cele mai mlte persoane ascund dificultățile prin care trec cei din familia lor.. ‘principala grijă a Reginei a fost opinia publică’. Ea încă mai crede, la fel ca mama ei, că o familie unită este cel mai puternic lucru din lume”, a mai precizat Kozlowski.

Citește și:
Regina Elisabeta era prea ocupată cu a fi Regină în loc să fie mamă, spune creatorul serialului The Crown

Foto: Profimedia

Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video