Regina Elisabeta a II-a, criticată dur pentru prima acțiune publică de la începutul pandemiei

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a avut joi prima sa acțiune publică în afara reşedinţei sale oficiale în ultimele şapte luni, de când a început pandemia de coronavirus.

Regina Elisabeta a II-a, criticată dur pentru prima acțiune publică de la începutul pandemiei

Regina Elisabeta a II-a și nepotul ei, Prinţul William, au participat la o acțiune publică, marcând astfel prima apariție de acest gen al Reginei de la debutul pandemiei de coronavirus.

Evenimentul a fost organizat la Laboratorul de Ştiinţă şi Tehnologie a Apărării (Dstl), Port Down, în apropiere de localitatea Salisbury, unde Regina în vârstă de 94 de ani și Prințul William au discutat cu mai mulți cercetători care se ocupă, printre altele, şi de combaterea pandemiei COVID-19 în Marea Britanie.

Potrivit surselor citate de presa din Marea Britanie, acest laborator militar secret este cel care a identificat agentul neurotoxic Noviciok cu care, în acelaşi oraş, au fost otrăviţi în urmă cu doi ani fostul agent dublu rus Sergei Skripal, împreună cu fiica sa, Iulia.

Deși pentru vizita reginei la acest laborator au fost luate măsuri excepţionale pentru a o proteja de COVID-19, iar toate cele 48 de persoane care au intrat în contact cu aceasta au fost anterior testate, criticile au apărut imediat.

Bineînțeles, acestea au legătură cu faptul că niciuna dintre persoanele prezente la eveniment nu a purtat mască de protecție. În Marea Britanie este obligatorie purtarea măștii de protecție în mijloacele de transport în comun și în spațiile publice precum magazine, iar guvernul britanic recomandă purtarea măștii și în interior, unde distanțarea socială nu poate avea loc, dar și atunci când persoanele intră în contact cu oameni pe care nu i-au mai întâlnit de mult.

Surse oficiale de la Palatul Buckingham au răspuns criticilor, precizând că absolut toate persoanele care s-au aflat în apropierea Reginei au fost testate, distanțarea socială a fost cuvântul de ordine și până și Prințul William a sosit la eveniment separat de Regina Elisabeta a II-a. „Au fost cerute sfaturi specifice de la reprezentanții medicali și de la toate părțile implicate, toate precauțiile necesare au fost luate și s-a lucrat îndeaproape cu Laboratorul de Ştiinţă şi Tehnologie a Apărării (Dstl)”, au precizat sursele.

Potrivit unor surse de la Palatul Kensington, și Prințul William s-a testat înainte de întâlnirea cu bunica lui, iar rezultatul testului a fost negativ.

În timpul vizitei, consilierul delegat al laboratorului, Gary Aitkenhead, le-a arătat reginei Elisabeta a II-a şi prinţului William tactici şi armament folosite de serviciile de contrainformaţii, noul Centru de Analiză Energetică şi le-a făcut o demonstraţie criminalistică cu explozivi.

După declararea carantinei din Marea Britaniei și ca măsură suplimentară de protecție, Regina Elisabeta a II-a a rămas la reşedinţa sa de la Castelul Windsor și şi-a îndeplinit obligaţiile regale prin legături video sau telefon.

Citește și:
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis sunt protagoniștii unor noi fotografii adorabile

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video