Justin Bieber, mesaj dur pentru cei care îl acuză că s-a căsătorit cu Hailey pentru a se răzbuna pe Serena

Justin Bieber a avut un mesaj dur la adresa celor care răspândesc zvonuri potrivit cărora el s-a căsătorit cu Hailey Bieber doar pentru a se răzbuna pe Selena Gomez.

Justin Bieber, mesaj dur pentru cei care îl acuză că s-a căsătorit cu Hailey pentru a se răzbuna pe Serena

Justin Bieber a transmis un mesaj dur pe Instagram celor care răspândesc zvonuri potrivit cărora mariajul său este o glumă, el căsătorindu-se cu Hailey doar pentru a se răzbuna pe Selena Gomez, fosta sa iubită.

Artistul a răspuns comentariului unui fan, care a scris că Justin nu este îndrăgostit de Hailey și doar se răzbună pe fosta iubita.

Justin Bieber nu a ignorat acest comentariu și i-a transmis un mesaj dur: „Ești imatur, dovadă că ai un cont împotriva mea și a soției mele și este absurd, de ce mi-aș dedica întreaga viața într-o căsătorie pentru a mă răzbuna pe fosta iubită. Oricine crede asta este o persoană rea sau are 10 ani sau mai puțin, deoarece o persoană care folosește logica nu are cum să vorbească sau să gândească așa. Ar trebui să îți fie rușine de tine.”

Artistul a continuat, vorbind și despre relația cu Selena Gomez: „Am iubit-o și încă o mai iubesc pe Selena, va avea mereu un loc în inima mea, însă sunt îndrăgostit de soția mea și ea este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată”.

Justin Bieber a explicat apoi că acest mesaj se adresează tuturor celor care îi trimit mesaje pline de ură lui Hailey.

„Nu-mi place să-mi irosesc energia asa, însă este un răspuns pentru toate persoanele imature care îi trimit lui Hailey mesaje precum ‘el se va întoarce mereu la Selena’, ‘Selena este mai bună pentru el’. Nu aveți idee cum este viața mea și ce este bine pentru mine. Hailey este mireasa mea, dacă nu vă place asta sau nu o sprijiniți, înseamnă că nu mă sprijiniți nici pe mine, iar dacă nu o faceți nu sunteți un fan sau o persoană bună. Dacă ați fost crescuți cum trebuie, părinții v-ar fi zi să nu spuneți nimic dacă nu aveți ceva bun de zis.”

Justin Bieber a avut o relație complicată cu Selena Gomez, cei doi despărțindu-se și împăcându-se de mai multe ori în ultimii ani. Toamna trecută însă, Justin Bieber și Hailey Baldwin s-au căsătorit civil, după o relație de doar câteva luni.

Există și o explicație pentru care Justin a început să comunice cu fanii. „El este deschis și sincer. Este parte din terapia lui”, a declarat o sursă pentru E! News.

„Nu este o perioadă ușoară pentru el, dar face tot ce poate. Hailey este acolo la fiecare pas și s-a săturat ca oamenii să o critice. S-a săturat de cruzime și a ignorat până acum. Oamenii nu renunță niciodată și câteodată el reacționează. El simte că dacă va fi sincer oamenii vor merge mai departe”, a continuat sursa.

Aceeași persoană a explicat că relația lui Justin cu Hailey este diferită față de cea pe care a avut-o cu Selena. „Ea poate să-l sprijine și să-l ajute pe Justin într-un mod diferit. Ea este o piatră și un stabilizator. Simte că Hailey este cel mai bun lucru care i s-a întâmplat. S-a săturat să audă că ar trebui să fie cu Selena. Își dorește să se poată bucura de viața alături de Hailey, iar câteodată asta o afectează și pe ea. El speră că oamenii vor trece peste obsesia cu Selena și vor accepta că este îndrăgostit și loial lui Hailey și căsniciei lor.”

Citește și:
Justin Bieber suferă de depresie și nu, nu are nicio legătură cu faptul că s-a căsătorit

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people