Ce reguli trebuie să urmeze Meghan Markle după ce va naște

În data de 15 octombrie, Palatul Kensington a făcut anunțul oficial conform căruia Ducele și Ducesa de Sussex așteaptă un copil, care se va naște în primăvara anului 2019. Potrivit tradiției, odată ce va naște, Meghan Markle va trebui să respecte anumite reguli.

Ce reguli trebuie să urmeze Meghan Markle după ce va naște

Deși Meghan Markle a schimbat câteva tradiții odată cu integrarea în familia regală – originea americană, rasa mixtă, divorțată, prima membră a familiei regale care s-a declarat feministă, cariera de actriță – însă anumite reguli nu pot fi încălcate odată ce va deveni mamă. Iată care sunt acestea:

Prima apariție în public a nou-născutului

Cuplul regal trebuie să pășească în fața fotografilor alături de copilul nou-născut, pentru a-l introduce tuturor celor care au fost nerăbdători să-l cunoască. Meghan Markle trebuie să-și țină copilul în brațe și să zâmbească fotografilor care vor fi poziționați în fața Aripii Lindo a Spitalului St. Mary, precum au procedat și Prințesa Anne, Prințesa Diana și Kate Middleton.

Rochia în care copilul va fi botezat

O altă tradiție regală pe care Meghan Markle va trebui să o respecte este aceea de a-și creștina copilul, acesta purtând rochia pentru botez Honiton. Rochia este o replică a celei purtate de fiica Reginei Victoria în ziua botezului, și a fost purtată recent de Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis.

Salutul cu mâna

Salutul cu mâna este un tip de salut pe care nu îl poate face oricine, având chiar și propriul nume – salutul Windsor. Așa cum expertul regal Victoria Arbiter le-a spus celor de la ABC News, „Salutul Windsor este specific membrilor familiei regale. Denotă clasă, eleganță și caracter”. Când Meghan Markle va deveni mamă, trebuie să-și învețe copiii cum anume se efectuează în mod corect salutul.

Alegerea nașilor

Membrii familiei regale trebuie să aleagă o listă foarte lungă de nași pentru copil, pe care sunt trecuți prieteni și membri ai familiei. Prințul Louis, de exemplu, are șase nași, toți fiind prieteni apropiați ai lui William și Kate.

Copiii din familia regală nu stau la masă cu adulții

Copiii vor sta la o masă cu celelalte rude sau prieteni de aceeași vârstă cu ei, până când vor învăța să poarte o conversație politicoasă, iar Meghan Markle este obligată să aplice această regulă și în cazul viitorului ei copil.

Îmbrăcăminte adecvată

Așa cum probabil că ați observat, copiii din familia regală nu sunt îmbăcați la fel precum copiii obișnuiți. În locul unui tricou asociat cu o pereche de jeans, Prințul George poartă întotdeauna pantaloni scurți. „Pantalonii sunt pentru tineri și bărbați, în timp ce pantalonii scurți sunt pentru băieți, un marker al statutului pe care îl avem în Anglia”, spune William Hanson, expert în etichetă.

Educația potrivită pentru un membru al familiei regale

Având în vedere faptul că Meghan Markle militează pentru importanța educației, ne așteptăm ca viitorul copil să aibă parte de tot ce este mai bun. Prințul William și Kate Middleton l-au înscris pe George la Thomas’s Battersea, o școală din Londra pentru „părinți cosmopoliți care vor ca ai lor copii să aibă parte de cea mai bună educație pe care banii o pot cumpăra”, potrivit The Good Schools Guide. Taxa de școlarizare per an este de 23.000 de dolari.

Citește și:
Membrii familiei regale britanice s-au reunit cu ocazia comemorării a 100 de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people