Bella Hadid, jenată de cel mai celebru moment al ei la Cannes

Bella Hadid a vorbit deschis despre unul dintre cele mai speciale momente ale sale pe covorul roșu.

Bella Hadid, jenată de cel mai celebru moment al ei la Cannes

La ediția din 2016 a Festivalului de Film de la Cannes, Bella Hadid a făcut senzație la premiera filmului The Unknown Girl cu o rochie roșie cu bretele subțiri, care nu îi dezvăluia numai tot spatele, ci, datorită unei crăpături cățărate până deasupra șoldului, îi punea în evidență periculos de mult picioarele.

Bella Hadid a dezvăluit recent într-un interviu acordat Vogue că, deși momentul a intrat cu siguranță în istoria recentă a modei pe covorul roșu iar despre alegerea ei vestimentară s-a spus că e „posibil, cea mai sexy rochie din toate timpurile”, ea nu s-a simțit tocmai confortabilă cu ce a purtat atunci.

„Aparent, acesta este un moment iconic pentru rochiile roșii”, a spus Hadid. „Aveam emoții în rochia aia.”

Deși modelul e de acord că rochia creată de Alexandre Vaulthier era superbă, astfel de haine o sexualizează și nu simte că o reprezintă neapărat. „Aveam încă emoții în fața camerelor și mă intimida că eram machiată intens și aveam emoții în legătură cu această fantă. Slavă Domnului, cred că nu s-a întâmplat decât o mică alunecare.”

CONȚINUT VIDEO ELLE

Vedeta de 24 de ani a zis că se raportează la acea versiune a ei de pe covorul roșu ca la un alter ego. „Cred că acesta a fost începutul personajului Bella, pe care toată lumea îl identifică cu mine. Acesta este alter ego-ul meu, ea este Belinda. Sunt exact opusul ei. E foarte va-va-voom. Știi, să fie binecuvântată, să fie iubită, dar avea emoții mari.”

Bella Hadid a apărut săptămâna aceasta în celebra serie de pe YouTube a Vogue, în cadrul căreia vedetele trec în revistă 15 ținute iconice ale lor. Ea a vorbit nu numai despre ținutele purtate pe covorul roșu, ci și despre momente speciale de la defilări, precum atunci când a închis o defilare Fendi la Fântâna Trevi, sau de la ședințe foto, precum cea pentru prima ei copertă Vogue Italia, trasă de Steven Meisel.

Citește și:
Tatăl lui Britney Spears nu va mai fi tutorele acesteia

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video