Amber Heard susține că Johnny Depp „a amenințat de mai multe ori că mă va ucide”

Apar noi informații și dovezi în relația tumultoasă dintre Amber Heard și Johnny Depp – actrița mărturisește că fostul ei soț ar fi amenințat-o „de multe ori” cu moartea.

Amber Heard susține că Johnny Depp „a amenințat de mai multe ori că mă va ucide”

Actrița Amber Heard a fost chemată în instanță săptămâna aceasta pentru a depune mărturie în procesul de calomnie intentat de fostul său soț, Johnny Depp, împotriva News Group Newspapers (NGN) și a editorului Dan Wootton, după ce tabloidul The Sun ar fi publicat în 2018 un articol descriindu-l pe actor ca fiind un soț abuziv.

Conform PA Media, Heard ar fi mărturisit că Depp era „foarte bun la a-i manipula pe cei din jur” și că punea faptele sale pe seama unui „terț imaginar”, pe care obișnuia să-l numească „monstru”. „Vorbea de parcă ar fi fost o altă persoană sau altă personalitate făcând toate astea, și nu el”, a mai spus ea.

Într-o declarație scrisă, PA Media adaugă că actrița l-ar fi acuzat pe Johnny Depp de abuz fizic și verbal, mai exact „țipete, înjurături, amenințări, lovituri cu pumnii, cu picioarele, cu capul și cu palmele și sufocări”, precum și „un comportament extrem de manipulant și intimidant”.

„Când spun că era un om întunecat, mă refer că avea un mod foarte violent și întunecat de a vorbi – despre relația noastră vorbea mereu ca fiind moartă sau vie și îmi spunea că moartea ar fi singura cale de a părăsi relația”, a continuat Amber. „Unele incidente erau atât de severe încât mi-era teamă să nu mă omoare, fie intenționat, fie poate pierzând controlul și mergând prea departe. M-a amenințat de multe ori cu moartea, în special spre finalul relației”, a concluzionat ea, potrivit PA Media.

Editorul tabloidului The Sun contează pe mărturiile actriței pentru a-și dovedi nevinovăția în cazul articolului din 2018. Johnny Depp, pe de altă parte, neagă afirmațiile fostei sale soții, numindu-le „bolnave” și „complet neadevărate”, și chiar o acuză pe ea de abuz fizic asupra lui.

Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, Amber Heard a mai amintit și de momentele în care actorul o acuza de infidelitate, venind cu porecle pentru aproape fiecare așa-zis nou „amant” al său – diverși actori cu care petrecea timp pe platourile de filmare sau, mai rău, cu care abia schimbase o vorbă în timpul castingurilor. „M-a acuzat că aș fi avut aventuri cu toți colegii mei de platou, film după film: Eddie Redmayne, James Franco, Jim Sturgess, Kevin Costner, Liam Hemsworth, Billy-Bob Thornton, Channing Tatum; chiar și colege de platou, precum Kelly Garner”, spune ea, așa cum apare pe E! News.

„Mă acuza că îl înșelam și cu celebrități cu care doar mă întâlnisem la casting, ca Leonardo DiCaprio. Mă batjocorea mereu cu asta – mai ales când era beat sau drogat – și avea porecle jignitoare pentru fiecare coleg de platou pe care îl considera o amenințare sexuală”, mai continuă ea în declarația scrisă ca martor. „De exemplu, Leonardo DiCaprio era „cap de dovleac”, Channing Tatum era „cap de cartof””.

Ca răspuns pentru E! News, actorul Channing Tatum a vorbit despre aceste afirmații ca fiind „complet lipsite de sens și absolut neadevărate”.

Amber Heard și Johnny Depp s-au întâlnit în 2009 pe platourile de filmare „The Rum Diary”, s-au căsătorit în 2015 și au fost mai târziu implicați într-un lung și costisitor proces de divorț, acuzându-se reciproc de abuz verbal, fizic, psihic.

Depp a negat întotdeauna acuzațiile fostei sale soții privind violența, iar prin intermediul martorilor și avocaților săi le-a numit chiar minciuni și invenții, acuzând-o pe ea ca fiind agresorul în relație. La rândul ei, Amber a pretins că toate actele de violență de care este acuzată ar fi fost săvârșite în legitimă apărare. Actualul proces de calomnie, între Johnny Depp și NGN ar trebui să se încheie la finalul săptămânii viitoare.

Citește și:
Justin Timberlake și Jessica Biel au devenit părinți pentru a doua oară

Text: Cristiana Daraban
Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video